Home » Jurnal de bord » Cu byron la Cincșor

Cu byron la Cincșor

În decembrie s-au împlinit doi ani de când am lansat Eternal return, cel mai recent album byron, înregistrat la Dublin, mixat în București și masterizat la Londra. A fost o experiență extraordinară, dar și o aventură care ne-a cam dărâmat, mai ales că venea la foarte puțin timp după o altă lansare, Electric Marching Band, un concert filmat la Teatrul Național din Cluj cu un an înainte, alături de Muzica Militară din Bistrița și corul Excelsior al Liceului de muzică Tudor Jarda din același oraș, difuzat inițial doar pe HBO, apoi apărut pe DVD. Urmarea a fost firească – ne-am permis un an de pauză discografică, un fel de cadou pentru anivesarea de zece ani și o gură de aer necesară. Anul trecut ne-am jucat de-a albumele solo și ne-am modificat un pic formula – a apărut Chico în viața noastră (a.k.a. Ovidiu Cristian), iar Dănuț a rămas la chitară de-a binelea, transformându-se în traseistul-șef al trupei (când a intrat în byron era basist, apoi s-a transformat în tobar, iar acum e chitarist și s-a apucat să cânte la clape). Long story short, la sfârșitul lui 2017, pe când se împlineau cei doi ani de la Eternal…, am început să facem planuri pentru următorul disc, iar experiența din Dublin (cu studioul deosebit de fain, dar și de întunecat, cu pereți groși și geamuri mici, apropiate de tavan și umbrite de gardul de la depoul de autobuze, imprimând o atmosferă apăsătoare) își lăsase grav amprenta, făcându-ne să ne dorim să lucrăm într-un loc mai luminos, mai prietenos, poate chiar în afara oricărui spațiu special destinat înregistrărilor. Codruț, al nostru inventiv manager, avea oricum de ceva vreme o idee creață, separat de nevoia noastră de lumină – să închiriem o cameră mare în care să putem cânta live, să lucrăm la album împreună de la cap la coadă, să ne jucăm mai mult cu piesele, să facem jam session-uri și să înregistrăm totul mai relaxat și poate cu mai mult feeling, așa că ne-a propus să facem o primă sesiune de lucru într-un sat de lângă Făgăraș numit Cincșor. Fusese cu ceva timp în urmă acolo, habar n-am cu ce ocazie, și se îndrăgostise teribil de loc și de oameni.

Kleinschenk (adică Cincșor) era prin secolul XV un sat de agricultori sași așezat într-o zonă liberă, lipsită de nobili sau conducători, în care administrația aparținea locuitorilor. Neavând nicio șansă să se bată cu otomanii, care în vremurile respective pârjoleau jumătate de Europă, oamenii din regiune și-au construit ziduri de apărare în jurul bisericilor pentru a se adăposti de urgie. Unele dintre ele au rezistat peste secole și stau și în ziua de astăzi în picioare, iar într-unele chiar se mai oficiază slujbe.

Biserica afară 2

După al doilea război mondial, o mare parte din sași au fost deportați în URSS ca să plătească pentru pagubele aduse de România în prima parte a marelui conflict, pe când era aliată cu Germania, ei fiind singurii care puteau fi învinovățiți de nomenclatura comunistă. Pe pereții bisericii din Cincșor sunt niște liste cu nume ale unor oameni care s-au pierdut în necunoscut, urmașii unor agricultori liberi care au ajuns să plătească pentru ceva ce nu provocaseră. După marea imitație de revoluție din ’89, sașii rămași și-au luat tălpășița spre tărâmuri mai puțin complicate, iar Cincșorul a rămas aproape gol și fără nicio perspectivă, până când niște oameni curajoși, Carmen și Michael (ea originară din Cincșor, ajunsă corporatistă în Germania, el neamț trăit la Berlin, fost profesor de istorie), au cumpărat câteva ruine și s-au apucat să le restaureze, transformându-le într-o pensiune genială, cu iz vechi, dar facilități moderne. Biserica fortificată a fost și ea reabilitată, cu tot cu orga aferentă, cu ajutorul comunității de sași din diaspora, iar șura dintr-una din curți a fost complet reconstruită și convertită într-un apartament cu living și dormitor, iar pe 8 ianuarie anul ăsta a fost transformată temporar în studioul mobil al unei trupe de underground din România. Și nu știu cum au făcut, dar și-au angajat numai oameni faini, toți din zonă, cu un bun simț și un pozitivism destul de rare pe meleagurile noastre. În mod special am fost impresionați de bucătarul Adrian Boșcu, vinovatul principal pentru kilogramele în plus cu care ne-am întors, un tip care îți face doar oferte pe care nu le poți refuza, nu din politețe sau de fațadă, ci de poftă.

Am luat după noi tot ce aveam, iar ce ne lipsea am închiriat. În afară de haine, în bagajul meu se aflau două microfoane, două chitare (o acustică și o electrică), un amplificator, un pedalier, un laptop, un iPad, un reportofon, patru perechi de căști (yeah, I know!), o placă de sunet externă, un preamplificator, un flaut (pe care l-am folosit doar la jam-session-uri), o clapă mică cu bluetooth, un stativ de note, cabluri, șurubelnițe, un dicționar de rime, unul de sinonime, antonime și paronime și încă unul de expresii și locuțiuni, două caiete (unul de muzică și unul cu foi veline), pixuri, creioane și gumă de șters. Noroc că stau la etajul 4 și n-am lift, că altfel nu știu ce mă făceam! Ca idee, bagajul meu a fost neglijabil, celelalte scule au încăput într-o dubă de marfă. A durat jumătate de zi să instalăm totul și încă vreo câteva ore să și funcționeze, dar pe 9 ianuarie pe la prânz eram gata de start. Avusesem emoții apropos de posibilele reverberații nedorite, Dănuț chiar cumpărase mulți metri de pânză groasă ca să atenueze surplusul de ecouri, însă am avut plăcuta surpriză să nu trebuiască să facem nimic. Șura e construită din lemn și sună impecabil, ca un adevărat studio.

IMG_1411

Am petrecut următoarele opt zile alegând împreună piese din grămada scrisă anul trecut, refăcând versuri, căutând idei pentru aranjamente și groove-uri posibile, încercând variante de sound, de structură, aruncând la coș părți întregi care nu se potriveau, născocind altele noi, aventurându-ne în jam session-uri, în special seara târziu, când nimeni nu mai era chiar treaz (cu excepția lui Döme, our beloved teetotaler), înregistrând împreună și separat fragmente izolate sau cântece întregi, asistați aproape continuu de Vladimir, al nostru bestial sunetist, care din când în când își făcea de lucru pe la Xbox (cu căștile pe urechi, se înțelege) ca să-și păstreze eventualele critici vii.

Singurele momente în care ne-a preocupat altceva au fost pauzele de masă (duh!) și orele de somn. Coincidența a făcut să ne viziteze în weekend Lucia, iar cum eu nu prea cred în coincidențe i-am pasat refrenul unei piese la care lucram intens de vreo două zile și brusc totul a căpătat sens. Într-una din sesiuni am înregistrat și orga din biserica fortificată pentru câteva fragmente ale ultimului cântec din calup, iar Sergiu a fost un erou – înăuntru era un pic mai frig ca afară, iar la clape e cel puțin ciudat să porți mănuși, așa că a cântat vreo oră fără să-și simtă aproape deloc degetele.

IMG_1429

N-am terminat un album, așa cum probabil unii sperau că vom face, am finalizat (mai mult ca sigur) un sfert din viitorul disc, care sperăm noi că va fi lansat în toamnă, după ce vom fi făcut încă alte sesiuni de scris și înregistrat, prin vreun studio sau poate printr-un loc random de pe hartă. Așteptarea nu va fi însă chiar atât de grea, ne-am propus să lansăm primul single la începutul lui martie, și încă altele în lunile următoare, așa că până la apariția concretă a albumului veți auzi măcar o parte din el. Vă anunț de pe acum că e primul disc byron în română (da, știu, ați putea spune că e al patrulea, dar să nu uităm că celelalte trei sunt niște proiecte – unul de coveruri, un soundtrack și o traducere). După experiența de anul trecut cu albumul meu solo mi s-a făcut poftă să mai scriu și pe limba noastră, chiar dacă e mult mai greu decât vă puteți închipui. Toată aventura de anul ăsta va fi filmată și transformată într-un documentar, mulțumită minunatei Anya Dimitrov, care deja are zeci de ore de material brut din sesiunea de la Cincșor.

Mulțumim iubitului nostru Overground Music, cu tot cu managerul atomic Codruț, gazdelor de la Casa de Oaspeți Transilvania din Cincșor (rămânem mai mult decât datori, dar sper că într-o zi ne vom revanșa) și prietenilor de la Silva și Jameson pentru surplusurile de inspirație și de veselie.

 

Previous post link
Next post link

About Dan Byron

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Scroll To Top