Home » Muzică » Cum să cumperi » Cum să cumperi Peter Gabriel

Cum să cumperi Peter Gabriel

Am mai făcut exercițiul ăsta anul trecut cu Radiohead. Acum a venit rândul unui alt artist pe care îl ascult de o viață. O să pun în listă doar albumele solo ale lui Peter Gabriel, ignorând complet prima parte a carierei lui, ca vocalist al trupei Genesis. So: 

Obligatorii

So_(album)So
Discul care l-a făcut pe PG superstar, prima parte a trilogiei so-us-up (să fie oare So What’s Up?), care a intrat în întregime la capitolul albume obligatorii. E co-produs de Daniel Lanois și înregistrat în hambarul conacului în care locuia PG pe atunci (Ashcombe House). Mai mult ca sigur știți clipul de la Sledgehammer, câștigător a nu mai puțin de nouă premii MTV. Piesa (premiată de altfel și cu Grammy), alături de Big Time, face parte din latura foarte radio-friendly a discului, cealaltă parte fiind ocupată de capodopere gen Red rain, Mercy street sau Don’t give up (celebrul duet cu Kate Bush). Printre invitații de pe disc se mai numără și Steward Copeland, Manu Katche (care pe atunci era un ilustru necunoscut), Youssou N’Dour și Laurie Anderson.

Us_(Original)_-_Peter_GabrielUs
Un fel de album perfect, iarăși cu părți mai radio-friendly (Steam, Kiss that frog) și capodopere gen Blood of Eden, Diggin’ in the dirt sau Love to be loved. Și albumul ăsta e co-produs de Daniel Lanois, dar este înregistrat în faimosul studio Real World, pe care Gabriel în construise într-o moară dezafectată cu cinci ani înainte. În mare, tematica albumului se învârte în jurul relațiilor interumane, fiind inspirat de despărțirea de Rosanna Arquette și de înstrăinarea de prima lui fiică, Anna (care tocmai devenise majoră). Printre invitați se numără Sinead O’Connor, Brian Eno, Peter Hammill și John Paul Jones. De văzut neapărat și concertul Secret World Live din turneul care a acompaniat discul. E una din obsesiile mele de vreo 15 ani încoace.

Up_-_Peter_GabrielUp
Un alt master-piece, la care PG a lucrat nu mai puțin de șapte ani, fiind și primul auto-produs. Să nu aveți însă impresia că asta înseamnă închis-în-studio-șapte-ani. PG are destulă imaginație și e destul de îndrăgostit de viață. Aici găsiți un interviu cu Richard Chappell, asistentul care l-a însoțit pretutindeni pe parcursul creării albumului. Dacă sunteți din domeniu, o să vă cam ofticați. S-au plimbat oamenii prin toată lumea, unul din highlight-uri fiind studioul de pe Amazon (fluviul, nu site-ul) despre care n-are voie să spună prea multe, atâta doar că înregistrau și se uitau pe geam la pădurea tropicală. Printre invitați se numără Peter Green, Blind Boys of Alabama, Steve Gadd și Nusrat Fateh Ali Khan (care la data apariției discului era mort de cinci ani). Atât vă mai spun – mare atenție la început, nu dați tare că or să vă sară difuzoarele. A, și iarăși, neapărat vedeți și concertul Growing Up filmat în timpul turneului. Nu vreau să fiu spoiler, vă spun doar că la un moment dat cântă cu capul în jos. Woops!

 

Dacă doriți să aprofundați

Peter_Gabriel_(self-titled_album,_1977_-_cover_art)Peter Gabriel I
(cifra am pus-o din burtă, primele patru albume ale omului nu au niciun titlu – ăsta mai e cunoscut și sub numele de Car, datorită coperții) Prima încercare solo după despărțirea de Genesis, păstrează ceva din atmosfera de poveste a fostei trupe, deși intențiile sunt evident altele. Hit-ul discului e Solsbury hill, o piesă aparent veselă, scrisă în măsură de 7/8 (total atipică, de obicei hit-urile se limitează la banala 4/4), inspirată de recenta-i separare. Albumul e produs de Bob Ezrin (care doi ani mai târziu co-producea The Wall-ul lui Floyd), iar din personal fac parte Robert Fripp și Tony Levin.

hs_PG3_UMGI_Vinyl-12_Gatefold_6mmSpine_OUT_RI_AUG10.inddPeter Gabriel III (sau Melt)
Primul disc pe care se simte că PG a ajuns la o concluzie privind stilul. E mult mai optzecist ca precedentele, asta și datorită inovațiilor în sunetul de tobe aduse de fostul coleg Phil Collins și completate de producătorul Steve Lillywhite și însuși PG (care a interzis folosirea cinelelor) – inovații care azi par total depășite. Însă, în ciuda datării în epoca de tristă amintire, e foarte mișto făcut. În plus, textele unor piese (cum ar fi Games without frontiers și Biko) au început să aibă conotații politice. Fripp și Levin apar din nou, alături de David Rhodes (rămas în gașcă până în ziua de azi), iar pe Games… și No self control se face auzită și vocea lui Kate Bush.

Security_-_Peter_GabrielPeter Gabriel IV (sau Security – titlu dat de Geffen Records în State și Canada împotriva voinței lui PG)
Testul de maturitate, deși tot cu sunet optzecist de tristă amintire. Deschiderea albumului cu The rhythm of the heat și San Jacinto m-a făcut să nu ascult pentru multă vreme continuarea – sunt două piese atât de puternice încât te poți opri liniștit după ele. E primul disc co-produs de PG împreună cu David Lord, primul pe care nu mai e Robert Fripp la chitară și singurul pe care apare și Jill Gabriel (prima lui nevastă) – backing la San Jacinto. În plus îl întâlnim din nou pe marele Peter Hammill, backing vocals pe câteva piese.

Ca fapt divers,  pentru ultimele două albume enumerate există și versiuni în limba germană.

 

De evitat

Nu prea există producții PG chiar de evitat, dar sunt vreo două care nu sunt așa de bune ca celelalte.

PGLPR2X_cover_rgb-734x734Peter Gabriel II (sau Scratch)
Mai stângaci ca oricare altul, poate și pentru că a fost produs de Robert Fripp, care era antrenat în multe alte proiecte (David Bowie, Brian Eno și Talking Heads printre altele) și nu a putut să-i acorde lui PG mai mult de șase luni. A, da, uitasem să vă spun, PG e un ditamai melcul, probabil cel mai lent compozitor în viață. Cu toate astea sunt câteva momente foarte frumoase (Mother of violence e unul din preferatele mele), iar producția e impecabilă. PG însă nu e tocmai în elementul lui, se simte că încă n-a găsit ce caută și cântă evaziv.

81xqigyqN4L._SY445_New blood – Live in London
Un DVD/Blu-ray nu tocmai fericit. Filmarea a avut loc la Hammersmith Apollo, o sală în care eu am văzut-o cândva pe Tori Amos, un fel de Sala Palatului ceva mai dedicată concertelor live. PG nu e tocmai în formă, iar Melanie Gabriel (fiică-sa) și Ane Brun arată ca două paiațe și cântă așijderea. Păcat, mare păcat, proiectul era foarte ambițios, Live blood fiind varianta live a albumelor Scratch my back și New blood.

 

Bonus

MI0001512997Passion
Muzica filmului The last temptation of Christ, regizat de Martin Scorsese. E probabil cea mai rapidă producție ever (a trebuit să termine totul în șase luni), primul album apărut la Real World Records (propria casă de discuri), o mixtură de muzică orientală și instrumente electronice, un one-of-a-kind de lăsat cu gura căscată. Eu însumi văzând filmul acum mulți ani, nu am putut să nu mă întreb cine dracului a scris așa ceva. Mi s-a ridicat părul pe ceafă la credits, eram fan de ceva vreme deja, dar nu-i știam toate poznele. Invitați pe lângă Ali Khan și N’Dour, care au niște super-pasaje, mai sunt o groază de alții, majoritatea africani sau din Orientul mijlociu.

 R-771287-1325280393.jpegOVO
Album-concept, fost soundtrack pentru Millenium Dome Show (o expoziție din Londra menită să marcheze intrarea într-un nou mileniu), o altă capodoperă mult subestimată, pe care PG cântă foarte puțin cu vocea, având în schimb iarăși foarte mulți invitați – Nehneh Cherry, Rasco, Iarla Ó Lionáird, Richie Havens, Omi, Elizabeth Fraser și Paul Buchanan.

 Peter_Gabriel_-_Scratch_My_BackScratch my back/New Blood
Două albume cu orchestră simfonică, primul cu coveruri după te miri cine (David Bowie, Paul Simon, Elbow, Bon Iver, Talking heads, Lou Reed, Regina Spektor, Radiohead, etc.) și al doilea cu prelucrări după piese din propriu-i catalog. Lăsând la o parte aranjamentele, care sunt de multe ori neașteptate, câteodată exagerat de neașteptate (cei din Radiohead nu i-au mai răspuns la telefon după ce și-au auzit piesa), ambele albume sunt o lecție pentru toți sunetiștii de muzică clasică.

 

În speranța că nu v-am plictisit foarte tare cu laudele (greu cu fanii ăștia, dar să știți că nu am pomenit toate albumele), și în așteptarea următorului disc (de care deja s-a apucat de ceva vreme, dar parcă văd că apare peste alți zece ani), mă duc repede să bag un San Jacinto, că parcă-s în sevraj.

Tags :
Previous post link
Next post link

About Dan Byron

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Scroll To Top