Home » TFB » Introducere în TFB13

Introducere în TFB13

tfb13web-1

BIG BUILD 2016 este un eveniment prin care Habitat for Humanity România sărbătorește Ziua Mondială a Locuirii, declarată de ONU, și 40 de ani de la înființarea organizației în lume.

Între 3 și 7 octombrie, Habitat for Humanity România va ajuta 40 de familii cu venituri mici să aibă o locuință decentă. 800 de voluntari din Irlanda de Nord, SUA, Marea Britanie, Olanda, Germania etc și România vor construi și renova locuințe la Bacău. BIG BUILD 2016 va deveni cel mai mare eveniment de construcție accelerată și voluntariat făcut vreodată în Europa.

La finalul proiectului, 40 de familii cu venituri mici din Bacău își vor vedea împlinit visul de o viață: acela de a avea o casă simplă, decentă și accesibilă. Poveștile câtorva dintre ele pot fi urmărite pe canalul de YouTube al organizaţiei: Elena, Alina, familia Popa.

Numeroase companii din România și din străinătate au răspuns apelului Habitat for Humanity România și au devenit sponsori ai proiectului. Printre ele se află Kaufland (partener strategic), Dedeman, Holzindustrie Schweighofer (parteneri principali), iar compania americană Thrivent trimite 100 de voluntari pentru a  sărbători echipa cu numărul 1000 care muncește pe un şantier Habitat for Humanity.

Bucătari celebri, din România și din străinătate, vor pregăti lîngă șantier, într-un spectacol impresionant, prânzul pentru cei 800 de voluntari. Evenimentul de live cooking este organizat cu sprijinul Asociației Culturale Euro Est Alternativ (A.C.E.E.A.), organizație non-guvernamentală profesională de gastronomie. Meniul fiecărei zile va fi special conceput, pentru a oferi voluntarilor aportul caloric necesar, iar în pregătirea lui vor fi folosite produse fresh oferite de Kaufland România. Robert Rainford, supranumit regele mondial al grătarelor, și Chef Foa se vor afla printre bucătarii ce vor fi prezenți la eveniment.

În același cadru se va desfășura a 13-a Tabără de Fotografie pentru Bloggeri (TFB13), iar eu, ca de obicei în ultimii doi ani și jumătate, voi fi acolo și voi încerca să vă arăt prin ochii camerei imagini de la fața locului. Sunt 15 participanți în TFB13, iar numele celor care au primit deja invitații sunt: Alex Mihăilanu, Toma Nicolau, Marian Ionescu, Roxana Bursuc, Mugur Pop, Sorin Chineață, Anca Neațu, Ana-Maria Gheorghe, Alin Pandaru, Cristian Șuțu și subsemnatul. Păi cum, că am numărat 11! Păi da, pentru că avem patru locuri disponibile 🙂 Dacă vrei să vii cu noi, fă o fotografie (sau mai multe) cu tema “Oameni care muncesc” și urc-o pe contul tău de instagram sub hashtagurile #TFB13 #KauflandsprijinaBIGBUILD #BIGBUILD2016. Apoi fă o postare pe blogul tău care să conțină fotografia (sau fotografiile) instagram împreună cu textul: Această postare este înscrisă în concursul #TFB13 – un eveniment organizat de Foto Union, Kaufland și Habitat for Humanity. Trimite linkul cu postarea pe adresa de email fotounionstudio@gmail.com. Data limită a înscrierilor este 27 septembrie 2016. Cîștigătorii vor fi anunțați pe 28 septembrie. Vă țin pumnii! 🙂

Later edit: TFB13 se amână pentru anul viitor.

Tags :
Previous post link
Next post link

About Dan Byron

2 Comments

  1. Tre sa fi neaparat blogger..? 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Scroll To Top