Home » Blog » LG G7 și merele de aur

LG G7 și merele de aur

327B333F-DDF7-44A4-A112-5F711B12C3EBCe face bloggerul când primește un LG G7 ThinQ în probe ca să-i facă o recenzie? Simplu, în primul rând se fâstâcește și îl scapă pe gresie de la peste un metru. Apoi, deschizând câte un ochi odată, se uită câș să vadă dacă mai are despre ce să scrie. Hmm, de departe pare c-ar mai fi ceva de recenzat. Se apleacă sfios să constate mai de aproape și răsuflă ușurat – telefonul e întreg-întreg. Cum mama naibii?? 

Nu mi s-a întâmplat niciodată așa ceva înainte, nici măcar cu cele mai lăudate materiale. Și l-am mai scăpat de vreo două ori de atunci încoace, fără vreun rezultat vizibil, deși e făcut din sticlă, cu ceva canturi de aluminiu. E clar că e bun de recenzat. Am tras aer în piept și m-am apucat să-l personalizez. M-a lovit cât de flexibil e, îi poți schimba aproape orice, de la font (mi-am pus unul numit Greentea care arată destul de drăguț) la rezoluție. I-am bifat trei dintre opțiunile de securitate – amprentă, cod și recunoaștere facială, dar mai sunt opțiuni, poți să-i pui inclusiv un ciocănit știut numai de tine 🙂 . 

Long story short, exista un amănunt care mă făcuse curios să-l testez – sunetul, lăudat în stânga și în dreapta de o grămadă de lume. Faza e că domnul telefon e conceput special pentru volum mare, designerii de la LG au lăsat mai multe spații goale strategice în carcasă pentru rezonanță. Bineînțeles că n-aveau cum să-l facă să aibă și bași, dar șmecheria e că spatele îi vibrează și dacă îl pui pe o cutie spre exemplu, capătă profunzime destul de serioasă. Am încercat să-l așez pe fel de fel de suprafețe și rezultatele au fost ridicătoare de sprâncene. Bineînțeles că nu se aude ca boxele mele de maniac audiofil de acasă, n-ar avea cum, așa ceva mai are mult de așteptat până să se întâmple (asta dacă se va întâmpla vreodată), dar dacă ți-ai lăsat boxa portabilă acasă, ești în deplasare și faci un chef în camera de hotel cu colegii de trupă, îl așezi pe mr. ThinQ pe un raft sau pe corpul unei chitări și brusc ai și ambianță (ceea ce, se înțelege, am și făcut 🙂 ). 

Vorbind mai departe despre partea audio a device-ului, am fost super-impresionat de căști, care deși par la fel de ieftine ca orice pereche venită la pachet, sună incredibil de bine. Altfel, n-am fost foarte entuziasmat de toate efectele pe care le poți adăuga, dar cine știe, poate în unele situații sunt folositoare. 

Bineînțeles că odată ce am postat pe facebook despre colaborarea cu LG și proaspăt-primitul telefon, au început să apară și întrebările, care mai de care mai provocatoare. Oare e compatibil cu presiunea sonoră a unui concert, poți face un live care să sune bine pe rețelele de socializare? Vă mărturisesc că am avut mari temeri și abia de curând mi-am luat inima în dinți și l-am dus la un concert. N-am făcut live, pentru că, după cum spuneam, aveam temeri, dar am filmat, așa că vă pot arăta. Domnii de mai jos sunt Gramofone, pe care i-am prins în Control.

 
Evident că am încercat și camera și m-am simțit ca un copil în magazinul cu jucării. G7 are două obiective, așa cum se cam poartă în 2018, dar unul e wide și celălalt obișnuit și le poți schimba într-o zecime de secundă, ceea ce cu DSLR-ul e mai greu. În plus are nuștiucâte moduri de fotografie, inclusiv unul pentru mâncare pe care l-am folosit la un moment dat și un prieten mi-a replicat că arată prea bine, sugerând cumva că ori n-am făcut eu mâncarea ori n-am făcut eu poza, n-am înțeles prea bine 🙂 .

Mâncare
 
Dacă te afli într-un mediu ostil fotografiei, adică foarte întunecat, ai opțiunea Bright, care te scoate oricând din necaz, iar AI-ul este pentru nebuni, îți deschide părțile întunecate și micșorează luminozitatea în părțile care ar putea fi “arse” în același timp. Așa ceva în mod normal se poate face doar din editare. Mi-a mai plăcut că îți oferă toată gama de posibilități – dacă ești un învederat al fotografiei, îți poți face liniștit setările manual. Dacă nu ești, există multe unelte ajutătoare. 

Mi-a plăcut destul de mult și display-ul, e undeva între Full HD și 4K și foarte maleabil – după cum spuneam, în funcție de necesități îi poți schimba oricând rezoluția, spre exemplu când vrei să faci economie la baterie. 

Una peste alta, LG G7 ThinQ mi-a intrat destul de tare în grații, mi se pare un telefon cu foarte mult potențial la un preț fair. Nu aș deschide beri cu el cum făceam pe vremuri cu cele old-school, cu butoane, dar asta mi-e teamă că nu îți mai vine să faci cu niciun telefon contemporan.

P.S. Dacă vă întrebați unde sunt merele să știți că nici eu nu știu. Pur și simplu n-am găsit altă rimă 😀 .

Previous post link
Next post link

About Dan Byron

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Scroll To Top