Home » Blog » Rock Werchter ziua 1

Rock Werchter ziua 1

Taxi-autobuz-avion-autobuz-tren-tren-autobuz si cat ai scrie mahmur numarul pi in intregime din memorie in fata unei comisii care se uita chioras intr-o zi caniculara pe o tabla care scartaie, am ajuns la festivalul Rock Werchter din innorata Belgie. Aveam bilet de vreo jumatate de an si am asteptat plin de nerabdare momentul in care avea sa se si intample, iar dupa sus-numita calatorie singurul lucru pe care mi-l mai doream era sa intind cortul si sa beau o bere. Ghinion. Ca sa poti intra in orice camping (sunt vreo 50000 de oameni care stau la cort, asa ca unul nu era suficient) trebuie sa ai bratara respectivului camping, iar aceasta se poate procura numai de la ghiseele de la poarta lui. Evident, am luat-o prin eliminare si am ales coada cea mai mica. Inchipuiti-va 2000 de oameni in noroi asteptand ca cele trei ghisee disponibile sa le schimbe biletele de camping printate in bratari. Mi-am adus brusc aminte de copilarie si de o coada la branza care a durat putin peste patru ore.

IMG353
Asa, si acum sa va povestesc despre ziua 1 (introducerea a fost despre ziua 0, un alt fel de clasa 0).
I-am vazut un pic pe pustanii de la Palma Violets, care erau plini de energie, dar si de clisee, iar in doua piese m-au convins sa plec. Apoi am vazut cateva piese de la Black Angels, care mi-au adus aminte de Doors, Velvet Underground si alde din astia. Prea multa psihedelie pentru ora 4.
Primul concert intreg pe care l-am vazut a fost al Laurei Mvula, care nu pot spune ca m-a da pe spate, dar a fost destul de interesant. In primul rand formula de trupa e deosebita: tobe, contrabas, violoncel, vioara, harpa, pian electric, voci plus niscava trackuri cu cateva synth-uri si voci. Foarte greu de incadrat, unii zic ca ar fi inventat un nou stil – gospeldelia, o combinatie intre gospel si psihedelia. Fosta receptionera de la filarmonica din orasul ei natal era destul de emotionata, cred ca e prima vara din viata ei in care canta la festivaluri.

IMG_3104
Apoi am prins un pic de Jessie Ware. Super voce, trupa minimala, patru oameni cu tot cu ea, toti foarte buni. Nu sunt neaparat un fan al genului, dar apreciez cand ceva e facut bine.
Apoi a venit momentul Biffy Clyro, o trupa scotiana pe care am descoperit-o recent si pe care o consider de exceptie. Au inceput cu Stinging Belle, cu un riff fortos pe care toata lumea din jurul meu a luat-o razna. Moseala nu s-a oprit decat la piesele mai lente, putin prezente in setlist. M-am uitat la fetzele „dansatorilor” si am vazut ca stiau piesele vers cu vers si n-aveau nicio intentie violenta, asa ca mi-am zis ca ce-ar fi sa-mi amintesc un pic de adolescenta? M-am distrat ciocnindu-ma cu toata lumea si am ajuns foarte in fata, unde evident m-am oprit. Au cantat in general piese de pe Opposites, iar pe una din piesele mele preferate, Spanish Radio, au cam varzit-o, dar nici macar nu m-am suparat, era asa o atmosfera de buna dispozitie si pe scena, si in public, ca nimic nu mai conta. In nebunia aia am stat un pic sa-i analizez. Voiam sa-mi dau seama care e secretul lor. Mi-am dat seama ca nu iese niciunul in evidenta, dar impreuna sunt ca un pumn care iti rupe maselele. Ciudat e ca mai au doi invitati permanenti, un clapar si un chitarist, pe care ii ignora total, nici macar nu ii lumineaza, nu-i prezinta, etc.

IMG_3120
Acestea fiind spuse, am mers sa mai prindem si un pic de The National pe scena mare. Am stat doar la vreo doua piese, incercand in continuare sa ma prind de ce sunt vazuti asa de bine. Tot n-am inteles. Acasa le-am ascultat vreo doua albume care mi s-au parut foarte statute, iar pe scena pareau la fel.
Pe seara am fost la Sigur Ros mai mult de curiozitate, cumva sceptic, si pe astia i-am ascultat candva si n-am inteles nimic. Epifanie totala. M-au rupt in bucati mici-mici. Daca tot le-a plecat claparul, au umplut scena cu fel si fel de instrumentisti, coarde, pachet de suflatori, percutie, etc. plus un show bestial, cu super lumini si proiectii dementiale. Ne-au furat in lumea lor si ne-au tinut acolo cu gurile cascate pana la final.

IMG_3147

P.S. Nu pot uploada poze, scriu de pe kindle. De altfel nici diacritice n-am. Probabil ca o sa updatez postul asta peste cateva zile, stati pe aproape.

Tags :
Previous post link
Next post link

About Dan Byron

5 Comments

  1. Total de acord cu Biffy Clyro ;)….dupa ce i-am vazut prima data, desi nu-i stiam decat de vreo 3 luni am ramas masca la cat de energetic si in acelasi timp extrem de inchegat suna ….si bineinteles ca am inceput sa-i urmaresc pe la alte concerte si festivale din zona…..urmatorul intr-o saptamana in deschidere la Muse ….yuhuu!

  2. De ce oare te-ai dus acolo dc nimik nu a fost pe gustul tau…. The National a fost show total, Editors la fel , Nick Cave fantastic iar cei de la Barn au sunat intr-un mare fel….
    De accord cu mizeria din zona dar daca nu apreciezi muzica nu ai ce cauta acolo…. By the way tu inca nu ajungi sa strangi 500 de oameni la un concert 😉

    • Cred ca au fost destui cei care mi-au placut, iar pt. ca mi-am spus parerea sincer nu cred ca trebuie sa-mi dai in cap. Cat despre cati oameni strangem noi la o cantare, n-am ce sa-ti spun, esti ori rautacios ori nestiutor.

      • Putine concerte am pierdut cu tine inca de cand erai cu Urma si Kumm… nu sunt rautacios dar pt The National am fost la festival si comentariul tau chiar e deplasat. Nu iti place punct si gata….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Scroll To Top