Home » Blog » Rock Werchter ziua 2

Rock Werchter ziua 2

La Werchter sunt trei scene: Main Stage, unde canta de obicei numele foarte mari, Klub C, orientata mai mult pe muzica de dans, si The Barn, unde se produc chestii mai alternative, blues si in general cam ce imi place mie. Asa ca ieri am vazut acolo trei concerte. Ambele scene secundare sunt plasate sub niste corturi uriase, cum ar veni la umbra.
Am inceput cu Gary Clark jr., pe care l-am tot ascultat in anul ce a trecut, mai intai cu EP-ul Bright Lights, apoi cu albumul Blak and Blue. Cred ca tovarasul Clark a fost singurul artist de la Werchter care si-a facut soundcheck-ul in persona, cu publicul de fata. A fost de fapt un mini jam-session. A si multumit la final 🙂 Apoi a revenit 10 minute mai tarziu, la fel de relaxat, purtand o palarie de ziceai ca vine de pe balta, si ne-a rupt in doua. Concertul a fost mult mai blues de cat ma asteptam, au lipsit cu desavarsire fazele mai R&B prezente pe album. Si bineinteles ca s-a aruncat omul in niste super solo-uri. Si e ceva acolo, felul in care trage de corzi, sound-ul, feelingul ala de la mama lui, care iti face pielea de gaina instant. Trupa foarte buna, dar nicidecum stralucita, formata din inca trei oameni – cel mai mult mi-a placut al doilea chitarist, care a avut si el vreo trei momente de solo, cel mai putin tobarul, care a schimbat un pic groove-ul la Bright Lights. Il inteleg, probabil trebuie sa fii negru ca sa-l poti bate cum trebuie.

IMG_3161
Un alt concert pe care il asteptam nerabdator a fost Lianne La Havas. Am ascultat singurul ei album, Is Our Love Big Enough? si pe fata, si pe dos fara niciun efort, e atat de bun incat il pui din nou cand se termina. Tanara a venit insotita de 3 muzicieni exceptionali plus o backing vocalista ciufulita, foarte ok si ea. Au cantat tot albumul absolut live, cu toate vocile alea superbe (cantau toti si vocal) si ne-au servit bonus un cover dupa Radiohead – Weird Fishes la care nu m-am asteptat deloc si care m-a lovit in moalele capului. Mi-a placut tot, felul deosebit in care se acompaniaza cu chitara, atitudinea prietenoasa si modesta, trupa excelenta. Liannei ii prevad un viitor luminos, nu cred ca o sa ajunga superstar, dar va fi mult mai cunoscuta in cativa ani.

IMG_3173
Dupa cateva ore in care ne-am invartit prin multime, pe la cate o bere (by the way, belgienii s-au intrecut pe ei insisi, berea e la 0,20 si 0,25:)) sau la cumparat de suveniruri, am ajuns la Richard Hawley. Fostul chitarist de la Pulp, in varsta de 45 de ani, este fabulos. Eu i-am ascultat doar doua albume, Coles Corner si True Love`s Gutter, iar ieri a cantat multe piese pe care nu le stiam, dar n-a contat absolut de loc. Mi se pare pe alocuri ca e un fel de Mark Lanegan mult mai prietenos, vocea lui grava iti ridica parul in cap, iar cu chitara e foarte bun. Si-a etalat o parte din colectia de chitare scumpe si foarte scumpe, fericitele instrumente care au ajuns pe mana unui asa de bun muzician. Trupa bestiala. Dupa Hawley a gasit un petec de iarba ne-distrus inca si am stat un pic cu burta la soarele care se tot ascundea printre nori.

IMG_3214
Pe seara am mers la Kings of Leon, dar am stat destul de in spate si mi s-a parut lipsit de chef. Scena principala este un colos, cred ca e inalta cat un vapor, iar campul din fata ei cred ca poate inghiti 100000 de oameni. Probabil si de la asta mi s-a tras, daca stai in spate feelingul e destul de impersonal. Data viitoare o sa stiu.

IMG_3232
Drept urmare am fugit inapoi la The Barn, unde urma sa inceapa concertul lui Ben Howard, nume complet necunoscut mie, dar recomandat calduros de o prietena. Am avut surpriza sa gasesc cortul plin de oameni in asteptare, iar cand numitul Howard a intrat pe scena s-a produs isterie. Am stat doar doua piese, dar mi-a placut destul de mult ce am auzit. O sa aprofundez cand ajung acasa.
Apoi am fugit sa prindem locuri in fata la Blur. La scena mare exista un golden circle si un A in care poti avea acces daca sunt locuri libere. Pentru asta trebuie sa vii din timp. Am prins locuri in A si am asteptat cuminti vreo trei sferturi de ora. Blur au intarziat un pic (sunt singurii pe care i-am vazut facand-o) si au terminat cu 15 minute mai repede, dar au fost bestiali. Damon Albarn intr-o super forma, cand pustan dansand ca apucatul si improscand publicul si tehnicii cu apa, cand super serios, cantand piesele mai lente si mai triste. Incredibil, n-a facut stage diving 🙂 dar a coborat in fata gardului si a cantat o piesa in fata fanilor norocosi. Graham Coxon (chitara) l-a sustinut in faza pustaneasca aruncandu-se pe jos in timpul solourilor si facand fel si fel de giumbuslucuri. Altfel, au sunat mult mai legat decat ma asteptam. La bis au cantat si o piesa noua, Under the Westway, cu Albarn la pian amintindu-mi cumva de Gorillaz.

IMG_3259
Am ajuns la cort rupt in bucati si am adormit instant. Inca ma dor picioarele, dar sunt bucuros ca dimineata am facut dus. Sunt destul de mari cozile pe aici.

Tags :
Previous post link
Next post link

About Dan Byron

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Scroll To Top