Home » Muzică » Recomandări albume » Trei albume bune din august 2017

Trei albume bune din august 2017

În Străinezia se lansează albume și vara, iar august-ul care tocmai ne face pa-pa a fost una dintre lunile bogate în goodies. N-am reușit să ascult ca lumea tot ce mi-am propus, mai sunt câteva albume care merită atenția, dar csf?-ncsf, timpul e limitat și sunt multe de făcut. Până una alta mi-am propus să reiau recomandările și să arăt cu degetul noi apariții, însă mai mult ca sigur o să mă mai întorc și la vechituri. Să-mi spuneți dacă v-au plăcut. 😉

UNKLETheRoadPart1UNKLE – The Road pt.1

Îi ascult (sau mai bine spus îl ascult, că e un individ cu diverși colaboratori) de vreo 15 ani, dar au reușit performanța să mă dezamăgească live la Electric Castle. Pur și simplu nu i-a interesat concertul ăla. Au venit cu line-up de Europa de Est, iar James Lavelle putea să nu fie pe scenă, că nu se simțea diferența. În fine, au lansat acum două săptămâni un nou album, iar eu am lăsat dezamăgirile deoparte și l-am ascultat. Este unul dintre cele mai bune ale lor și de departe unul de top 10 (deocamdată) pentru 2017. Un UNKLE la puterea 100, cu Mark Lanegan invitat (altul pe care îl iubesc și m-a dezamăgit anul ăsta la Werchter), o producție excelentă, cu bumți-bumți-uri inserate cu un super bun simț și piese dărâmătoare. Albumul lunii august prin excelență.

QOTSA_VILLAINS_1200X1200_9da2f804-26e1-4e06-b1bc-aace087c9cd8_1024x1024Queens of the Stone Age – Villains

Trupa lui Josh Homme este una dintre cele mai seci pe care le-am ascultat vreodată, și se simte că s-a muncit mult la asta. Prozodia* QOTSA stă în picioare, totul se îmbină cu totul, versurile cu liniile melodice, cu orchestrațiile ritmice, sunetul gate-uit de tobă și chitarele cu fuzz. Mi-a luat mult timp să-i înțeleg, dar am fost influențat negativ și de valul de simpatie hipsterească în care s-au scăldat în ultima vreme pe la noi. Incredibil că Villains e produs de nimeni altul decât Mark Ronson, creatorul sound-ului lui Amy Winehouse sau al hit-ului Uptown funk (cu Bruno Mars la voce) de acum vreo trei ani. Luați de ascultați, e proaspăt și bun.

*În dex, cuvântul prozodie se referă strict la versuri. Căutați mai bine prosody într-un dicționar englez.

ToTheBone_digitalCover-MediumSteven Wilson – To the bone

Pe Wilson îl ascult de mult, l-am văzut de două ori live (odată cu Porcupine Tree la Budapesta și odată la Sofia cu proiectul solo) și i-am ascultat toate trăznăile. E tributar asumat rock-ului progresiv șaptezecist, căruia îi dedică și timpul din afara concertelor/înregistrărilor proprii. A remixat (omul nu crede în master, așa că face doar mixaje) o grămadă de albume clasice ale eroilor săi, printre care ale celor de la King Crimson, Gentle Giant, Yes și Jethro Tull. Pe To the bone și-a propus să lase influențele prog pop-ului să iasă la înaintare (adică Peter Gabriel, Kate Bush ș.a.m.d), așa că pe alocuri albumul este mai prietenos cu neinițiații ca de obicei. Probabil ați auzit deja Pariah, duetul cu Ninet Tayeb care a bântuit netul în ultima vreme. E unul din punctele de forță ale discului. Iar punctul cel mai pop e cu siguranță Permanating.

Enjoy!

 

Tags :
Previous post link
Next post link

About Dan Byron

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Scroll To Top