Home » Muzică » Recomandări albume » Trei albume faine din mai 2018

Trei albume faine din mai 2018

Articolașul meu de final de lună e câteodată dificil de întocmit, iar luna mai a fost cu probleme, mai ales pe partea românească, unde research-ul este o povară pentru că nu există o platformă dedicată, muzicienii sunt de multe ori prea artiști ca să-și promoveze materialele, iar discurile peste care dai cu chiu cu vai nu sunt totdeauna recomandabile. Drept urmare am revenit la trei albume în loc de patru, așa cum vă obișnuisem în ultimele luni. So:

Gaz CoombesGaz Coombes – World’s Strongest Man

Mai mult ca sigur pentru unii dintre voi nu e o surpriză. Gaz Coombes mi-a intrat în grații cu discul trecut, Matador, care din punctul meu de vedere a fost cel mai bun pe care l-am ascultat în 2015, marcând momentul maturizării, depășirii vârstei inocenței fostei lui trupe, Supergrass. Recunosc că așteptam cu nerăbdare urmarea. Apropos de titlu, Gaz se ferește să spună în interviuri cine este World’s strongest man, dar mie mi se pare că versurile piesei omonime fac referiri directe la papițoșenia sa, Donald Trump. Poate greșesc și s-a inspirat pur și simplu din competiția vieții (cea cu băieții drăguți care se întrec la ridicat mașini și tractat avioane) și îi e rușine să spună. Dincolo de izvorul de inspirație, albumul e foarte cool, se folosește de trend-ul actual, de sound-ul retro modern, are câteva bucăți de hidden Radiohead și niște groove-uri faine. Meseriașul de Coombes a înregistrat totul la el acasă, ajutat de câțiva colaboratori, printre care nimeni altul decât Colin Greenwood, un concetățean de nădejde care nu-și lasă vecinii la nevoie.

 

LunaticLunatic Soul – Under the Fragmented Sky

Nu sunt vreun mare fan de Riverside, nu e o trupă rea, dar știu altele mai bune (deși dacă aș ține cont că vine din Polonia, ar trebui să fac ceva plecăciuni, pe aici nu există chestii de aceeași valoare). Îmi place însă proiectul solo al vocalistului/basistului ei, Mariusz Duda, numit Lunatic Soul și ajuns la al șaselea material în doar zece ani. Nu știu dacă își plânge încă fostul coleg (chitaristul Piotr Grudziński, decedat în urma unui stop cardiac în urmă cu doi ani) sau tatăl (dispărut în aceeași perioadă), dar îmi este destul de clar că Under the Fragmented Sky e un soi de terapie, de meditație, mai adâncă parcă decât cea de pe Fractured (albumul anterior, apărut în octombrie anul trecut). Atmosfera discului nu are cum să te lase indiferent, repetitivitatea lui induce un soi de transă care dă dependență. Mai mult de jumătate din piese sunt instrumentale și destul de dark, dar Tamed, cea care închide cercul, te scoate parcă la lumină.

 

BrasilBrasil Guitar Duo & Delaware Orchestra, dirijor David Amado – The Book of Signs (Leo Brouwer), Concerto Caboclo (Paulo Bellinati)

Iar vă recomand muzică cu orchestră, dar n-am ce-i face, albumul ăsta e o capodoperă, ca să nu mai vorbim că este prima înregistrare ever cu lucrările respective. Chiar dacă n-ați auzit de el, cubanezul Leo Brouwer (79 de ani), unul dintre compozitori, a dirijat cândva orchestra BBC-ului și filarmonica din Berlin. Ca idee. Nu sunt eu foarte atras de muzica pentru chitară clasică, corzile de plastic mă cam enervează câteodată, dar cei doi brazilieni ai duo-ului, Douglas Lora și João Luiz m-au făcut bucăți. E foarte greu să cânți ceva atât de complicat și să faci să pară floare la ureche. Cam cât de greu e pentru o balerină să zâmbească în timp ce-și rupe degetele picioarelor într-o piruetă. Nu mai zic nimic de orchestră, de muzică sau de sound, totul este făcut cu o atenție la detalii incredibilă. Discul lunii fără nicio îndoială (deși e lansat în aprilie, dar ceva complicații cu distribuția au făcut să fie disponibil abia recent).

 

P.S. După cum vedeți, am reușit să nu mai critic pe nimeni în introducere. Dar nu mă pot abține să întreb – vouă vă place noul Arctic Monkeys?

Previous post link
Next post link

About Dan Byron

3 Comments

  1. Lucian Radulescu

    Mi-a plăcut single-ul Four Out of Five pentru că mi s-a părut un David Bowie tânăr dar albumul m-a dezamăgit. 😔Mulțumesc pentru recomandări!

  2. Nu. Noul Arctic Monkeys m-a plictisit groaznic.
    Dar am o problema cu cei care spun: ‘ asta nu mai e Arctix Monkeys, e altceva’. E stupid sa spui asta. Oamenii sunt aceeasi, dar directia e data si mai mult de Turner, un Turner care are alte preocupari si un alt stil de viata acum fata de momentele in care scria When The Sun Goes Down sau Cornerstone.
    Tura asta zic pas si e ok.

  3. Da, de de la prima ascultare. Și am ascultat cu plăcere și celelalte albume. Cel în discuție este un material deosebit dpdv al compoziției, tonurilor alcătuite prin înregistrare și mix. Că Turner face ce are el chef el și nu ce are chef lumea… ghinion. Eu mă bucur că au scos ceva total diferit și aștept următorul album. Nu sunt un mare fan dar nici nu m-au dezamăgit până acum. Se bucură de atenția mea prin capacitatea cu care mai fac muzică surprinzătoare în zilele noastre. Ia gândeşte-te Dan, să ai aşa numiţii „fuck you” money și să poți face orice pe plan muzical… câte ai experimenta? Ai rămâne la același sunet? Poate (câte albume la fel?), dar mă îndoiesc. Și încă ceva: vorbim de o muzică dintr-o țară care a inventat industria. Ei fac ce vor ei, dictează moda, tendințele, au vânzări record (din nou), le merge foarte bine. Fie că ne place sau nu. Ascultăm, tot înainte!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Scroll To Top