Home » Blog » Urzeala bloggerilor

Urzeala bloggerilor

Am citit patru din cele cinci cărţi apărute în seria Song of Ice and Fire a lui George R. R. Martin. N-am citit-o şi pe a cincea pentru că m-am săturat să tot fiu lăsat cu buza umflată şi am zis că nu mai vreau să ştiu nimic până nu termină tovarăşul seria, ca să aibă şi un final, sper eu mai puţin în coadă de peşte. S-ar putea să îmi iau mare ţeapă, că ăştia cu serialul de la HBO nu se joacă, merg ca tancul înainte, şi parcă văd că termină povestea înainte să termine Martin cărţile.
Whatever, Chinezu’ m-a tras de mânecă să intru şi eu în recensământul numit Urzeala bloggerilor, ceea ce înseamnă că trebuie să-mi declar apartenenţa la o familie din lumea GoT. Ei bine, Targaryen mi se pare cel mai tare clan, dar nu ştiu dacă aş putea face parte vreodată din el, blond platinat nu sunt, dacă mă pui pe foc ard, dragoni în pivniţă n-am, etc. Aşa că trebuie să mă uit în altă parte. Şi cum sunt destul de underground în viaţa de zi cu zi, cred că o familie mică din mlaştini, numită Reed mi s-ar putea potrivi destul de bine.

Game-of-Thrones-game-of-thrones-33974714-972-475

Puteţi urmări noul sezon Urzeala tronurilor aici.

Tags :
Previous post link
Next post link

About Dan Byron

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Scroll To Top