Amintire cu menestreli

Acum ceva ani, pe vremea când eram în Urma, la un moment dat am vorbit cu un tip care tot venea la concertele noastre şi se plângea că nu mai are bani s-o facă, probabil încercând să se strecoare pe lista de invitaţi de la intrare. Omul era pasionat de chitară, aşa că i-am sugerat naiv să iasă pe stradă cu instrumentul. Nu vreţi să ştiţi ce scandal a ieşit, că l-am jignit, că nu înţelege cum pot eu să-l pun să facă aşa ceva, că el n-a cerşit în viaţa lui, etc.

Aceeaşi atitudine am întâlnit-o cu şi mai mulţi ani înainte, prin ’95, când un vecin a trecut pe lângă mine în timp ce cântam pe stradă în zona Amzei. A început să râdă în hohote, că vai în ce hal am ajuns, că nu şi-a închipuit niciodată că o să mă vadă aşa, etc. Probabil atitudinea asta a făcut ca străzile noastre să fie din ce în ce mai rar vizitate de menestreli.

Îmi aduc aminte că şi eu mă uitam cu gura căscată prin ’90 când am văzut primul performer în pasajul Bălcescu. Era un tip cu părul lung şi cu o chitară. Nu mai ştiu ce cânta, dar nu contează. Nici nu prea făcea bani, deşi lumea se oprise, ca şi mine, curioasă. Un an mai târziu am văzut doi violonişti senzaţionali la Romarta. Un alt an mai târziu mi s-a întâmplat să fiu lângă biserica Kretzulescu, ieşeam de la librăria de pe colţ, care nu era încă Humanitas. Începuse să plouă, aşa că am aşteptat cuminte sub coloane să se oprească. Tot acolo se adăpostiseră trei menestreli, care s-au apucat să cânte pentru ei nişte Floyd-uri de m-au lăsat mut. Goosebumps la puterea 100. Eram singurul martor.

Trei ani mai târziu cântam pe străzi, prin staţii de metrou, prin pasaje pietonale, etc. Nirvana, Beatles, Queen, Floyd, Phoenix, Andrieş, Vali Sterian, Timpuri noi şi tot ce mai ştiam pe atunci. Am luat o grămadă de amenzi pentru tulburarea liniştii publice, pentru apel la mila publică, pentru mai ştiu eu ce alte motive stupide inventate sau nu, dar în timpul ăsta mi-am înfrânt şi ultima fărâmă de trac, mi-am exersat toate skill-urile, în special vocea, care după o lună de urlat suna mai bine ca niciodată, şi am făcut toate astea împreună cu nebunii frumoşi pe care i-am cunoscut pe stradă şi care mi-au devenit prieteni. Cu unii dintre ei încă ţin legătura.

În anii ce-au urmat am lăsat-o mai moale, dar nu m-am dat niciodată în lături. Ţin minte că prin ’98 am cântat cu Oigăn de la Kumm vis-a-vis de Sala Palatului ca să ne facem bani de tren până la Cluj. Eu nu eram încă în trupă, dar îi tot vizitam. Apoi, tot cu Oigăn, în 2003 am dat o tură prin colţul în care se întâlneşte Germania cu Elveţia şi Franţa. Cu banii ăia mi-am cumpărat prima chitară electro-acustică.

Luna asta mi-am vizitat prietenii din Londra şi împrejurimi. Am fost foarte impresionat de mulţimea performerilor stradali, buskers, cum li se spune. Unii „levitează”, alţii fac gimnastică sau cântă la pianină, sunt şi dansatori, jongleri, pictori, orice ţi-ai putea imagina că poate fi reprezentat live într-un cadru deschis. Am făcut şi câteva poze.

IMG_3968 IMG_3972 IMG_4025 IMG_4027 IMG_3969

Şi bineînţeles, nu m-am dat în lături. Am împrumutat o chitară şi am cântat trei piese în faţa unui părculeţ. Am făcut 4 lire şi m-am dus într-un pub să beau o bere 🙂

IMG_4036