Demon Copperhead

9 februarie 2024

N-am citit David Copperfield. Poate pentru că nu mi-a fost sugerată la timpul potrivit (nu pui un copil să citească despre sărăcie, c’mon!). În schimb de curând am citit Demon Copperhead, un soi de versiune modernă, o adaptare la timpurile pe care le trăim, un fel de a spune că unele lucruri au rămas cam la fel (și unele s-au schimbat profund). Auzisem de ea la sfârșitul lui 2022, când intrase în top 10-ul The New York Times. (Sunt abonat la ei de niște ani și am mare respect pentru respectivul top. Am ascultat la un moment dat un podcast în care povesteau cum îl fac și am rămas cu gura căscată.) Apoi, anul trecut a luat Pulitzer-ul pentru ficțiune. (Nu cred în premii pentru artă, dar Pulitzer-ul e un indicator de calitate destul de bun.) Îmi propusesem s-o cumpăr la un moment dat, dar am uitat, apoi iar mi-am adus aminte, apoi iar am uitat, și tot așa. Dar am găsit-o într-o zi într-o librărie în care intrasem întâmplător și mi-am cumpărat-o fără să mai stau pe gânduri, mai ales că traducătorul e Paul S. Grigoriu (unul dintre cei mai faini traducători ai generației mele), cu care mă știu de când eram puștan (apropos, Paul mai citește din când în când și blogul ăsta (salut, Pauuul! 😄)). 

Pe foarte scurt, Demon e o carte despre oameni săraci (și cei mai mulți dintre ei needucați) de la țară din SUA. Și dincolo de faptul că e ficțiune, inspirația este cât se poate de non-ficțiune. Iar Barbara Kingsolver reușește să intre incredibil de bine în pielea personajului. N-ai zice vreodată că povestea nu e spusă de fapt de un puștan, ci de o femeie de vârsta a treia. Bine, probabil un puștan s-ar fi înecat în mult mai multe obscenități. Doamna Kingsolver, deși nu se dă în lături să folosească acele cuvinte pe care le știm cu toții (dar ne facem că nu), nu mi s-a părut că face vreun abuz.

Și pentru că nu vreau să-ți povestesc nimic, ca să nu-ți stric plăcerea, hai să-ți spun două chestii foarte non-fiction pe care le-am reținut:

Redneck – dintotdeauna am crezut că înseamnă ceafă de tractorist. Adică un fel și mai răutăcios de a spune țărănoi. Nu m-aș fi gândit că ar putea avea altă conotație. În 1921, în West Virginia, SUA, a avut loc o grevă a minerilor care s-a vrut a fi înăbușită cu armata. Adică în cea mai liberă țară din lume cineva a avut atâta minte încât să oblige niște oameni să se întoarcă la muncă sub amenințarea armelor. Minerii, fiind totuși americani, au scos și ei armele și a ieșit cel mai mare măcel de la Războiul Civil încoace. Și da, erau săraci și probabil nu prea școliți, dar li s-a spus rednecks din pricina bandanelor roșii pe care le purtau la gât în semn de solidaritate.

La fel, am auzit tot felul de legende despre daliți, cei de neatins, cea mai de jos castă din India. Dar nu mi-am închipuit niciodată că se merge atât de departe. Nu e vorba doar de interdicția de a-i atinge în sine. Orice obiect atins de daliți e considerat spurcat, drept urmare nu va mai fi atins niciodată de vreun membru al unei caste superioare, nici dacă e spălat sau dezinfectat. Teoretic regula asta nu mai există. Practic n-a dispărut niciodată. 

Altfel, Demon Copperhead e destul de mult despre adicție și multele ei forme, unele mai evidente, altele mai subtile, despre cum arată viața într-o Roșia Montană în care Gold Corporation a câștigat (deși nici măcar n-a fost vorba să se lupte), despre inconștiența tinereții și despre viață în general. E drept că am citit alte cărți mai bune sau mai grele la viața mea, dar puține m-au lăsat cu un gust atât de fain la final. 

Recomand cu căldură!

P. S. Apropos de cărți, în curând am să dau drumul la un Bookclub. Adică o să propun o carte pe care s-o citim și o dată și un loc în care să ne întâlnim să o comentăm. 

comentarii

  • Sorin Danci

    Salut Dan,

    dupa ce citesti cartea daca obisnuiesti sa imprumuti carti, as vrea s-o imprumut si eu.

    Multumesc anticipat.

    • Dan Byron

      Păi am citit-o, că de aia am scris de ea. Hai până la mine și ți-o împrumut, sigur.

  • Tünde

    Cumpărat pe kindle și mă apuc de ea!
    Multumesc de recomandare!
    Tot dintr-o listă de genul am găsit City of girls De Elizabeth Gilbert, și Furiile inimii de John Boyne, care sunt spectaculoase amândouă.

  • Paul S

    Paul nu citeste din cand in cand blogul, ci e un cititor fidel. Chiar acum traduc ascultand un album pe care l-am descoperit aici, „Piano and a Microphone”, Prince.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.