Despre talent
by 5 iulie 2024— Felicitări, ești foarte talentat!
— Păi nu sunt eu? Sau…
Am studiat muzică vreo 17 ani la modul cel mai serios. La modul cel mai serios însemnând cu profesori (da, mai mulți, pentru diversele aspecte ale muzicii — pe lângă instrumentul principal (prima dată vioară și apoi flaut) am făcut niște tone de teorie, cu cele trei fațete ale sale (teorie, solfegiu, dictat), iar de la un moment dat încolo am înotat în armonie, contrapunct, compoziție, forme muzicale, istoria muzicii (cu niște alte tone de audiții), canto, orchestră, ansamblu coral, plus instrument secundar obligatoriu — adică pian —, dirijat și altele de care nici nu-mi mai aduc aminte).
Nu m-am oprit niciodată, încă studiez. În plus citesc destul de mult, fac tot felul de exerciții lingvistice și ascult cam tot ce îmi pică în mână. Anul ăsta se fac 40 de ani de când m-am apucat de treaba asta. Și probabil nu mai am mult până împlinesc 10000 de ore de scenă. Cred că 10000 de ore de songwriting sau de studio am făcut de mult.
(Pfiu, hai că m-am lăudat!)
Dar sunt talentat, ce să zic? Adică mi se poate anula cu ușurință paragraful de mai sus. Permite-mi să nu mă simt flatat. Mi-am dedicat viața acestei arte și continui s-o fac.
Spre exemplu săptămâna trecută mi-am petrecut cinci zile luptându-mă cu O idee, încercând s-o traduc în limba numită muzică. Mi-a ieșit doar parțial. Probabil voi petrece o altă săptămână sau mai mult până voi reuși. Asta DACĂ voi reuși. Iar dacă o s-o fac, n-am nici cel mai mic habar dacă va vedea vreodată lumina zilei.
Bineînțeles, cu tot meșteșugul pe care l-am învățat în atâția ani, mă pot mișca mult mai repede decât atât. Dar nu viteza e cea care mă interesează, ci relevanța.
Pentru ultimele două albume byron am scris de două ori mai multe piese decât au apărut. Lumea mă tot întreabă ce se va întâmpla cu celelalte. Nu știu, unele poate vor fi reciclate, altele probabil vor fi considerate pur și simplu gunoi. Și nici măcar nu e păcat de ele, au avut un rol foarte important în alegerea pieselor potrivite și definitivarea pomenitelor albume.
Potrivit statisticilor, cea mai de succes piesă byron în momentul ăsta e Consumatori de vise, un cântecel care pare că s-a scris singur. În realitate a avut parte de un travaliu incredibil de lung. Da, acum sună firesc, dar până la acest firesc a fost enorm de mult de lucru.
De obicei în artă tot ce pare de la sine înțeles are în spate un bloc enorm de timp. Și toate produsele artistice pe care le consumăm sunt de fapt timp condensat. Consumându-le, trăim mai mult și mai divers decât ne permite natura. Te-ai gândit la asta?
Am avut multe conversații despre talent și m-am lovit de fiecare dată de un zid, indiferent de inteligența interlocutorilor. Cei mai “blânzi” dintre ei acceptau că multele ore de care vorbeam mai devreme au contribuit la desăvârșirea mea artistică, dar nici nu se gândeau să reflecteze măcar la varianta în care talentul n-ar fi stat la baza ei. Talentul era un dat indiscutabil, munca din spate doar un detaliu.
Probabil și tu ai aceeași părere. Nu te condamn, ideea asta face parte din mentalul colectiv și pare că are niște rădăcini destul de zdravene. Niște rădăcini pe care eu încerc să le tai nu ca să mă umflu în pene, ci ca să încurajez posibilii “netalentați” care visează la rândul lor să se exprime.
Hai să ne distrăm! Uite, ascultă chestia asta:
Mare talent, nu-i așa? Tot eu sunt, în caz că nu te-ai prins. Era prin 1995. Studiam muzică de 11 ani, umplusem niște caiete cu versuri și scrisesem deja peste 20 de cântece. Cum ar veni aveam ceva experiență, dar cam atât îmi permitea talentul…
Și uite, asta e scrisă vreo 15 ani mai târziu și considerată până la un moment dat rebut:
Nu e nicio legătură între cele două, dar tematica e cam din același film. Iar cei 15 ani de scris încontinuu se cam simt. Sau cel puțin așa mi se pare mie. 😁
În fine, nu vreau să bat apa în piuă, ai înțeles ce vreau să spun. Atât mai adaug — cele de mai sus sunt clar subiective, că sunt ale mele, dar uite că există și studii, iar studiile transcend subiectivismul. Peak, cartea lui Anders Ericsson și Robert Pool le adună pe multe între aceleași coperți. De altfel, cele 10000 de ore își au rădăcinile într-un studiu prezent în ea. Doar că informația a fost interpretată și popularizată eronat. Cele 10000 de ore erau doar primele…
PS: La începutul lui septembrie are loc din nou conferința anuală Mastering The Music Business în București, iar eu am din nou un workshop de songwriting în cadrul ei. De obicei încep cu subiectul ăsta, pentru că mi se pare important, dar nu îl dezvolt niciodată atât de mult, că sunt multe alte aspecte de discutat și timpul e destul de scurt. Noroc că am blog. 😋
Scrie un comentariu