Exercițiu

Albumul de coveruri e cumva tradițional. L-au bifat mulți dintre artiștii mari, de cele mai multe ori la apogeul carierei lor. Noi nu eram nicidecum la vreun apogeu când l-am făcut pe al nostru, ci mai degrabă ne străduiam să existăm. E drept că albumele pe care le lansaserăm până atunci fuseseră bine primite, dar de o comunitate mult prea mică să conteze, punctele de pe hartă pe care reușeam să le bifăm fiind destul de puține și greu de atins. În plus, formula trupei nu izbutea nicicum să rămână una stabilă, dar nu ne plângeam și, ironic, de obicei lumea ne privea ca pe unii care n-au nicio grijă. Privind înapoi, cineva ar putea crede că am găsit atunci un compromis acceptabil pentru a urca încă o treaptă, dar lucrurile nu s-au întâmplat deloc așa. Perfect a fost un joc de la un capăt la altul, inițiat de Victor Panfilov, producătorul și inginerul de sunet cu care am lucrat în primii nouă ani, și dus apoi mai departe de fiecare dintre noi. Conceperea lui a durat mai mult decât plănuiserăm pentru că încercam să echilibrăm cât de cât mersul nostru pe sârmă și ne apucaserăm în același timp de alte două proiecte mari – piesa de teatru Nevestele vesele din Windsor (în regia regretatului Alexandru Tocilescu) și concertul Live underground, filmat în salina Turda. A fost o minune că am reușit să le ducem pe toate la capăt. Acum, că au trecut zece ani, putem să romanțăm povestea și să spunem că a fost greu, dar ne-a făcut plăcere.😋

Pe 17 februarie vom cânta online (că altfel nu se poate) mare parte din albumul Perfect (găsiți aici toate detaliile). Până atunci însă am să încerc să vă povestesc cum și de ce am ales piesele respective.

17 februarie 2011, Silver Church – lansarea Perfect

 

Exercițiu

Nu știu cum o fi acum, dar pe vremea mea, la serbarea de terminare a grădiniței, fiecare copil trebuia să cânte un cântecel la alegere. Bineînțeles că majoritatea opta pentru prostioare potrivite vârstei, cum e și normal. Eu mi-am ales Amintire cu haiduci. Mulți ani mai târziu cântam piesele lui Sterian pe stradă. Erau o alternativă bună pentru veșnicele Phoenix-uri pe care le știa toată lumea. Și pentru că de obicei banii pe care îi făceam se duceau pe casete sau bilete la concerte (și în perioada respectivă nu cred că am ratat niciun concert de pop-rock din București), l-am văzut live de mai multe ori. Circuitul banilor în natură – cânți pe stradă piesele cuiva și faci niște bani cu care îți cumperi un bilet la concertul respectivului. Recunosc, m-a cam ros invidia la un moment dat, când în Compania de Sunet (trupa lui) au intrat niște colegi din Lipatti din generația mea (inclusiv fiul lui, Oliver). Eu cântam încă pe stradă și visam la ceva ce ei aveau deja.

Exercițiu este one of a kind, nu cred că știu un alt cântec care să spună atât de multe folosind doar substantive. Nici măcar n-am încercat să-i fac un aranjament, mi s-a părut că așa, cu o chitară, stă în picioare fără nicio problemă. I-am adăugat doar un mini-cor la care m-a ajutat Sergiu, singurul urs mormăitor din byron.

Aveți mai jos ambele variante ale cântecului.


(va urma)