Luiza Zan – Heritage

Bineînțeles că o să vă povestesc despre Heritage, primul album solo al Luizei Zan. Și bineînțeles că orice voi spune va fi pus pe seama prieteniei dintre noi, deși vă promit că o să fiu cât se poate de obiectiv.

Heritage are câteva avantaje. În primul rând trupa, formată din patru muzicieni de jazz maghiari, toți incredibil de buni, adunați în jurul lui Peter Sarik, un pianist care dacă s-ar preface că pune atâta suflet cât pune când cântă ar fi cel mai bun actor de pe planetă. Sunt destul de convins – după ce i-am văzut live – că au înregistrat Heritage în maxim două zile, posibil chiar într-una singură. Al doilea avantaj e studioul Supersize din Budapesta și sunetistul care s-a ocupat de mix/master, Zsolt Gyulai pe numele lui. Al treilea e Luiza însăși, care povestește tot felul de lucruri prin viul ei grai privighetoresc.

Heritage însă are și câteva dezavantaje. Unul dintre ele este lipsa producătorului. (Dar stai așa, ce-i aia producător? Nu e nenea ăla care plătește studio/sunetist/catering/manufactură/etc.? Păi nu prea, ăla e producătorul executiv. În lumea asta a albumelor, producătorul este sinonim cu regizorul din lumea filmului.) O să spuneți poate că nu e așa important. Din păcate nu o să aveți dreptate. Datorită lipsei producătorului există două lumi complet paralele pe acest album – lumea lui Still, sad, silent și lumea lui Călare, care din punctul meu de vedere n-au în comun decât faptul că sunt cântate de aceiași oameni. Al doilea dezavantaj – și ultimul, promit – este coperta. Nu vorbesc despre imagine, ci exclusiv despre obiectul copertă, care în cazul de față este un simplu suport de carton pentru CD. În 2016 albumele nu se mai vând fizic decât dacă oferă ceva mai mult decât muzica. Părerea mea. Am făcut și noi aceiași greșeală cu Perfect, dar au trecut ceva ani de atunci.

Dacă aș face un top al pieselor de pe album, pe primele locuri s-ar afla Her violin (cu o superbă improvizație de violă a Ioanei Mardare pe introducere) și Still, sad, silent, iar pe ultimele două Prin iarbă și Călare. Dar nu fac niciun top 🙂 . După cum probabil v-ați dat seama, albumul este bilingv. Există și o piesă bilingvă, Bărcuțe de hârtie, pe care dacă o veți asculta cu atenție veți descoperi de la mijloc încolo nu numai o schimbare de limbă, ci și una de atitudine (provocată de schimbarea de limbă, desigur).

Una peste alta mergeți și vedeți-i live, sunt în turneu prin țară zilele astea. N-o să vă pară rău, promit!