La soare prin Grecia, ep. 4

26 iunie
Nu am păţit niciodată nimic de la soare până acum. În fiecare vară mă ard un pic, aşa, de control, dar niciodată cine ştie cât – un pic de usturime acolo, cât să simt că trăiesc. După excursia cu vaporaşul însă, labele picioarelor mele au început să se umfle şi să se învineţească. Inspirând cu calmul de vacanţă, mi-am zis că oricum aveam nevoie de o zi în care să nu mă mişc şi să stau mai mult pe la umbră. Aşa că azi dimineaţă (sau mai bine spus la prânz), m-am instalat graţios sub o umbrelă de paie de lângă piscina hotelului cu ochelarii de înot, kindle-ul şi un prosop sub braţ. Iulia m-a tras în poză.
 
La piscina
 
Seara am ieşit la plimbare pe plajă, unde ne-am jucat de-a portretele.
 
Iulia
 
În port am găsit o farmacie incredibil de bine dotată pentru un cătun atât de mic. Farmacistul mi-a recomandat ceva cremă pe bază de cortizon şi mi-a spus că dacă acopăr locul ars, pot merge la plajă liniştit. Ajuns acasă m-am descălţat şi am avut o nouă surpriză – îmi apăruse o ditamai băşica. Am râs şi mi-am amintit de o discuţie de anul trecut cu un prieten care e farmacist în UK – îmi povestea ce disperaţi după soare sunt englezii şi cum vin tumefiaţi la el după o singură zi senină.
 
27 iunie
Spiros, proprietarul hotelului, m-a ajutat să-mi sparg băşica cu o agrafă pentru hârtie. Mi-a sugerat (în glumă, sper) să scriu o piesă despre asta.
E foarte faină piscina şi hotelul, dar după două zile de chill fără nimic concret de făcut îţi cam vine să-ţi iei câmpii, mai ales când ştii ce zace prin împrejurimi. Mâine clar trebuie să mergem la plajă.
 
Ponti Beach Hotel
 
28 iunie
Plaja Agiofili e cea mai apropiată de Vasiliki. Există şi ceva vaporaş care te duce şi te aduce din port odată la două ore sau ceva de genul. Noi am luat-o de dimineaţă cu maşina pe drumul normal însă, care devine destul de accidentat după o vreme şi de la un moment dat impracticabil – trebuie să o iei musai pe jos. Iarăşi am coborât o grămadă, printre tufe pline de păianjeni uriaşi agăţaţi de pânze enorme atârnând pe deasupra capetelor eventualilor trecători. N-am văzut niciodată atât de mulţi laolaltă. Plaja în sine e tipică, o bucăţică izolată de rai plină de pietre. Am stat pe plajă în tenişi ca să nu mai păţesc o nepăţită. Oricum n-aveam în ce nisip să-mi bag picioarele. În apă am intrat cu pantofii pe care i-am cumpărat zilele trecute, aquashoes cum cică le zice.
 
Paianjen
 
Agiofili
 
La prânz am fugit la răcoare într-o pădurice foarte faină să vedem o cascadă destul de înaltă.
 
Cascada
 
Am profitat de entuziasmul băieţilor din gaşcă ca să fac un fel de episod doi al pozelor anti-gravitaţionale. Apa, evident, era extrem de rece.
 
Bombe 1
 
Bombe 2
 
Bombe 3
 
Bombe 4
 
Fara gravitatie
 
Am mâncat în portul din Nidri şi în drum spre hotel ne-am oprit pentru o ultimă baie pe plaja Mikros Gialos. De data asta n-a trebuit să facem niciun efort, se poate parca fix acolo. Alte pietre, altă distracţie, foarte fain snorkeling-ul, cu două porţiuni destul de mari de alge cu sute de peşti înotând în toate direcţiile. Am plecat după vreo două ore, destul de trişti că trebuie să facem bagaje şi să ne pregătim de plecare.
 
Mikros Gialos
 
30 iunie
Foarte proastă idee am avut să facem tot drumul de întoarcere dintr-o singură bucată, mai ales că voiam să ocolim pe la Meteora. Cu tot cu oprirea pentru cumpărat suveniruri din Lefkada ne-a luat aproape douăzeci de ore. A meritat, bineînţeles, dar n-aş mai face asta niciodată. Noroc că am experienţă la dormitul pe scaun.
Meteora m-a lăsat cu gura căscată. Locul ăla nu pare că se află pe aceeaşi planetă cu noi. Stâncile enorme de calcar, sculptate de o mare care s-a retras acum foarte multă vreme, sunt absolut ireale. Iar când te gândeşti că pe vârful unora dintre ele nişte băieţi isteţi au construit acum circa şapte sute de ani mânăstiri ca să se ascundă de turcii cotropitori, te ia cu ameţeală.
 
Meteora 1
 
Meteora 2
 
Meteora 3
 
Meteora 4
 
Meteora 5
 
Meteora 6
 
Meteora 7
 
Meteora 8
 
Am intrat în România pe la cinci jumate dimineaţa, după o Bulgarie certată cu GPS-ul, şi am fost întâmpinaţi de un răsărit zglobiu.
 
Rasarit
 
Pe la şapte fără ceva intram pe uşă, rupţi de oboseală şi uşor trişti că s-a terminat. E clar că trebuie să ne întoarcem, e clar că există o grămadă de chestii super faine în Grecia, ăsta a fost doar vârful iceberg-ului, sunt convins, e clar că fiind atât de aproape o vom face cât de curând. Sunt uşor trist că trebuie să înapoiez aparatul foto şi să mă reîntorc la ăla micu’, dar sunt foarte mulţumit de pozele pe care le-am făcut şi sper să repet experienţa. Mulţumesc mult, f64, pentru Cannon-ul EOS 100D pe care mi l-aţi împrumutat, lui Cristi Şuţu pentru obiectivul suplimentar şi echipamentul de snorkeling, celor de la Karbonn Mobiles pentru un telefon minunat.
Tzatzikiiiiii!