Mă simt minunat

Pe 17 februarie vom cânta online (că altfel nu se poate) mare parte din albumul Perfect (găsiți aici toate detaliile). Până atunci însă am să încerc să vă povestesc cum și de ce am ales piesele respective.

Cu toate că Tainicul vârtej (albumul lansat de Mircea Florian în 1986 sub pseudonimul Florian din Transilvania) era cumva pe lista lungă pentru Perfect, probabil piesa Mă simt minunat n-ar fi ajuns pe cea scurtă dacă unul dintre prietenii mei n-ar fi făcut atâtea glume pe marginea respectivului album. I se întâmplase cândva să plece cu niște amici cu mașina prin Europa și să fie singurul șofer. Și cum somnul e bun prieten cu călătorul ostenit, amicii au pus niște muzică și s-au culcat, lăsându-l pe al meu să conducă niște sute de kilometri cu Tainicul vârtej în buclă. Acum eu nu știu de ce nu l-a oprit, de ce n-a mutat pe radio sau de ce nu i-a trezit, tot ce contează e că în perioada în care lucram la Perfect prietenul meu nu contenea cu miștourile, îndemnându-mă în glumă să fac o piesă de pe curiosul album. Așa că într-o bună zi chiar am făcut o variantă la Mă simt minunat și la prima vizită i-am și prezentat-o, nedezlipindu-mi privirea de la el. Evident că am râs (nu există cuvinte care să exprime nedumerirea de pe fața lui), dar cred că a apreciat gluma, iar versiunea respectivă mi-a plăcut atât de mult încât am pus-o direct în playlist. 

Cu Mircea Florian în backstage la Hard Rock Cafe, 8 mai 2015 (foto de Dan Iliescu)

Atât Mă simt minunat, cât și celelalte piese de pe Tainicul vârtej sunt o demonstrație de ingeniozitate. După cum probabil știți, perioada anilor ’80 a fost extrem de restrictivă cu versurile, cenzura găsind apropo-uri la revoltă și aversiune față de regim și-n piatră seacă. Dar ce poți cenzura la “Mă simt minunat, tocmai m-am întors din oraș/Bicicleta mi-a dat țintă pentru arcaș”?  Personal nu m-am împăcat niciodată cu sound-ul anilor ’80, însă mi se pare că pe albumul în temă respectivul sound e mai mult decât potrivit, mi se pare că e o declarație de libertate pe care nici cei mai afurisiți cenzori n-aveau cum s-o interzică. 

Aveți mai jos ambele versiuni (a noastră fiind o variantă live făcută în lockdown).