Marc Martel – Impersonator

12 aprilie 2016

Marc Martel este cel mai tehnic vocalist pe care l-am auzit în ultimii ani, cu siguranță mult mai bun decât mine, ba chiar mai bun ca însuși Freddie Mercury, idolul lui suprem, pe care îl poate imita aproape de perfecțiune. Ce nu poate „copia” este gâjâitul, „distorsul” natural pe care Freddie îl dezvoltase în timp, alimentându-l cu alcool, țigări, droguri și nopți nedormite, dar altfel este mai perfect decât perfectul, cu tot cu imposibilitatea gramaticală. Dacă nu mă credeți, urmăriți clipul de mai jos, proba pentru Queen Extravaganza, trupa tribut oficială Queen, ai cărei membri au fost aleși de înșiși Roger Taylor și Brian May. Dacă aș fi fost în locul vreunuia din cei doi, l-aș fi pus în fața trupei oficiale, nu celei tribut, și aș fi făcut pe loc cu el un turneu mondial. De altfel Martel cântă și la pian, iar dacă își lasă mustață aduce pe departe cu dispărutul. E adevărat, n-ar putea concura la capitolul incisivi superiori nici mort, Freddie era prea de tot. Dar îi dă peste bot grav lui Adam Lambert.

CoverMarc Martel are și un album, numit Impersonator (!), pe care am avut azi curiozitatea să-l ascult. E un pop-rock curățel, nimic deosebit, ceva complet ignorabil. Mi-a părut rău, chiar mi-aș fi dorit să fie bun. Din întâmplare, gura aceea enormă cu incisivii aceia uriași și cu laringele acela de care am fost îndrăgostit toată viața venea la pachet cu o super-inspirație, cu o muzică inimitabilă, cu niște cântece pe care îți venea să zbori, oricât de comerciale deveniseră la un moment dat. Cu siguranță, Martel este un fenomen care nu trebuie ignorat, dar nu va fi niciodată vreun Freddie, stigmatul său fiind însuși titlul discului.

comentarii

  • marin ana

    Wow! Suna foarte bine!

  • M. Gheorghiu

    Adam Lambert este cel mai bun vocalist din industra muzicala in acest moment, mult mai bun decat Martel.El nu imita pe nimeni . Adam are propriul stil, calitati vocale de exceptie,stie sa se miste pe scena si este si foarte charismatic. Brian si Roger stiu de ce l-au ales. Ei nu au nevoie de un imiutator al lui Freddie si il considera pe Adam un dar de la Dumnezeu.Martel nu ar putea niciodata sa cante intr-un turneu cu Queen 2 luni apoape in fiecare seara cum face Adam.. Pe Martel nu il tine vocea nici pana la sfarsitul unui concert. Un artist are valoare cand vine cu ceva nou , deosebit, cand canta intr-un stil propriu nu cand imita. Adam Lambert a dat o noua viata formatiei Queen. Pe langa cele 180 de concerte sustinute cu Queen pana in prezent el are si cariera lui solo de succes. A scos 3 albume care au fost pe primele locuri in topuri si urmeaza in 2019 albumul nr.4 si un nou turneu cu Queen in iulie si august in America de nord. Va place vocea lui Freddie? Ascultati inregistrari cu el nu un imitator. Nimic nu poate fi mai plictisitir si mai penibil decat un imitator.

    • Dana Z

      Complet de acord cu tine!!!! M.M nu are nimic din spiritul rock. Adam,in schimb, da!

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.