Mica țiganiadă

Pe 17 februarie vom cânta online (că altfel nu se poate) mare parte din albumul Perfect (găsiți aici toate detaliile). Până atunci însă am să încerc să vă povestesc cum și de ce am ales piesele respective.

Când am cântat prima dată pe stradă știam tot unplugged-ul Nirvana, niște Andrieș și câteva Beatles-uri. Am făcut niște bani, dar nu cât făceau alții care se orientaseră cu precădere către muzica românească. Aveam un confrate care își compusese singur parte din repertoriu și avea un cântec jenant în care povestea ce mult îi place lui muzica. Până și el făcea mai mulți bani ca mine. Bine, când cântam Andrieș era OK, dar nu știam prea multe piese și era aiurea să mă tot repet. Noroc că într-o zi am ieșit la cântat cu o tipă din cartier care m-a pus la punct. Mi-a dat să învăț o mulțime de piese românești, din care multe erau ale Phoenix-ului. Am simțit imediat diferența. Oamenii percutau din prima secundă dacă se simțeau din aceeași comunitate cu tine. Și cum așa-zisa revoluție era încă recentă, libertatea de a cânta și a asculta Phoenix venea cu un iz proaspăt, în ciuda anilor care se scurseseră de la apariția albumelor lor clasice. Însă problema mea era că nu puteam cânta orice piesă, unele fiind în măsuri compuse cu care nu eram obișnuit. 

Bineînțeles că nu puteam să lansăm un album cu prelucrări după alți români fără să avem în playlist și un cântec Phoenix. M-am oprit la Mica țiganiadă pentru că era una dintre piesele alea pe care nu reușisem să le cânt atunci. E în 5/4 și oricât de banală mi s-ar părea acum măsura asta, pe vremea când cântam pe stradă simțeam că ar trebui să-mi taie cineva creierul în două ca să o pot duce la capăt. Lucrând la versiunea noastră am adoptat aceeași strategie ca și la celelalte – nu am ascultat nici măcar o dată originalul. Doar îl știam deja, îl ascultasem de atâtea ori. Și uite așa versurile nu tocmai corecte luate de pe net au ajuns la noi pe album. 

Pe piesa asta e și Gabriel Bălașa, percuționistul cu care am lucrat în perioada respectivă (e și pe Dacă vrei, dar am uitat eu să-l menționez). Dacă vă întrebați cu ce instrument sunt produse unele sunete, e posibil să fie el de vină. Spre exemplu uauauaua-ul ăla de la minutul 2:24 e un vibraton. Nici eu n-auzisem de așa ceva până atunci. La corul de final m-au ajutat Dan Georgescu, Sergiu Mitrofan și Clara Lițescu (sunetista de live cu care am lucrat o grămadă de ani). A fost foarte ciudat când a trebuit să scriu “giacardea cardea”-urile pe o foaie pentru ăștia micii (Sergiu le știa, evident). M-am simțit babalâc.

Aveți mai jos ambele variante.