O aniversare, o fantomă, un Trabant şi un festival pe plajă

„We cower in our shelters, with our hands over our ears
Lloyd Webber’s awful stuff runs for years and years and years…
An earthquake hits the theatre, but the operetta lingers,
Then the piano lid comes down and breaks his fucking fingers –
It’s a miracle…”

Roger Waters – It’s a miracle

8 iulie

Azi se împlinesc 8 ani. Nici nu ştiu când au trecut. Eram în Vamă, a doua zi trebuia să cânt cu Urma la B52, pe o scenă enormă adusă acolo special pentru noi. Venisem cu o zi mai devreme ca nu cumva să ne obosim pe drum. Şi nu ne-am obosit… Am făcut o „mică” petrecere pe plajă cu ceva tequila, nişte beri şi multă veselie. Dimineaţa m-a prins dansând frenetic la B52, iar proprietarii m-au luat la şuturi să mă duc să mă culc că pe seară la concert o să fiu praf. De unde să ştie ei cât de fericit eram eu că îmi ieşise pasenţa cu Iulia? Concertul a fost foarte mişto (sau cel puţin aşa mi-l amintesc), în ciuda mahmurelii mele acute. A doua zi, când maşina Urmei pleca spre Bucureşti, am decis să mai stau două zile prin Vamă, că şi Iulia mai stătea, iar eu n-aveam nicio treabă pe acasă. Mai târziu m-am dus să-mi achit notele de plată pe la terasele pe unde făcusem consumaţie în zilele precedente şi am rămas fără niciun ban, ba chiar cu o datorie la Papa la Şoni de vreo 50 000. Am făcut chetă absolut relaxat pe la toţi cunoscuţii, nu era prima Vamă moneyless. Noaptea am dormit amândoi într-un hamac. Şi pentru că nici haine groase nu aveam, am împrumutat un pulover colorat de la un amic.
 

 
Azi pe la prânz m-a sunat Codruţ să mă trimită la un casting pentru musicalul Fantoma de la operă, care se pune în scenă în toamna asta la Teatrul de operetă. În mod bizar, înscrierile s-au terminat pe 4, dar se pare că nu au găsit pe cine trebuie şi au sunat după mine. Nu cred că am ce căuta acolo, dar m-am dus să văd despre ce e vorba. Le-am cântat The alchemist şi o bucată din On the road cu o chitară împrumutată de la Guitar Shop (nu îmi spuseseră ce vor, aşa că nu aveam nici partituri, nici negative, iar cu pianul mă descurc, dar n-aş cânta relaxat la un casting, aşa că am găsit repede o soluţie – până acasă era mai complicat să ajung). Regizorul e australian şi probabil trecut prin multe situaţii de gen, nu pun mare bază pe încurajările lui. Mi-a dat ceva partituri să le pregătesc până mâine, când urmează să ne revedem.
 
9 iulie

Am fost din nou la operă (clădirea teatrului de operetă e în renovări, aşa că s-au mutat în clădirea operei momentan) şi am cântat bucăţile cu pricina cât de bine şi de frumos am putut. Îmi e clar că nu iau rolul, nu prea am treabă cu belcanto-ul, dar mi-am făcut datoria, aşa că sunt foarte împăcat cu ideea. A rămas că mă sună şi ştiu foarte bine ce înseamnă asta. Pe de altă parte îmi pare bine, ar fi fost destul de complicat cu toate proiectele pe care le avem cu byron în toamnă.
 
10 iulie

Am văzut din nou Celelalte Cuvinte live, după o grămadă de ani, la Grădina Verona. A fost destul de interesant, deşi nu prea au respectat convenţia cu acusticul, iar tobarul a venit cu ditamai setul şi a bătut ca pe stadion, acoperind adesea celelalte instrumente şi vocea fragilă a lui Călin Pop. Dar eu tot m-am bucurat că i-am văzut. Şi au început cu Scrisori iubite, aşa, ca să-mi aduc aminte de tinereţe.
 
11 iulie

Pe 1 august urmează să cântăm la Festivalul de film istoric de la Râşnov. Mascota ediţiei de anul ăsta e Trabantul. Am zis să dăm şi noi o mână de ajutor pentru promovare şi am plecat spre Vama Veche cu un exemplar foarte bine întreţinut. În primă fază ne închipuisem că o să fim noi patru şi atât, dar la faţa locului s-a dovedit a fi mai complicat decât am crezut. Proprietarul lui, Horia, nu ne-a lăsat pe niciunul să conducem, pe motiv că schimbătorul de viteze e diferit, iar dacă faci o greşeală, poţi rămâne cu maşina în drum (ca să nu zic că-i poate exploda motorul). Pe de altă parte pe bancheta din spate ar fi fost greu să încapă doi oameni, chiar şi pentru unul singur locul e atât de strâmt încât trebuie să stea cu picioarele într-o parte. Aşa că ne-am împăcat cu ideea şi am făcut cu schimbul, câte doi plus Horia la volan (bineînţeles că am mers cu două maşini, asta era oricum în plan).
 

 
Mi-am amintit de taică-miu şi de al lui Trabant care mergea cu maxim 80 km/h (ca şi ăsta de altfel). Deşi am mers pe autostradă, până în Vamă am făcut şapte ore. Şi nu neapărat viteza a fost o problemă, ci faptul a trebuit să ne oprim cam o dată la suta de km, să deschidem capota şi să lăsăm motorul să se răcorească – n-are niciun fel de răcire. Când am făcut schimbul cu cealaltă maşină mi s-a părut super plictisitor, cum adică confort?

După Constanţa ne-a apucat o super furtună. Era rândul meu şi al lui Dome să mergem cu Trabantul. La fix! Ca la un semn, cineva a apăsat un întrerupător şi s-a făcut noapte, pe drum au început să zboare ţigle şi crengi, cădeau copaci, ploua cu piatră de ziceai că e sfârşitul lumii, iar noi ţineam de geamuri să nu se spargă. Avem şi o filmare cu reacţia noastră, era un GoPro geană pe noi, dar nu v-o arăt că prea am gura spurcată. Până la urmă nu s-a întâmplat nimic grav, s-a spart doar oglinda din dreapta, dar am avut câteva emoţii.

Vama e şi mai nasoală decât anii trecuţi. Am constatat cu stupoare că nu se vede marea din cauza umbrelelor, clădirilor, rulotelor, maşinilor, etc. Bine, se vede, dar trebuie să te duci până în buza apei. În plus totul e scump şi prost. Niciodată n-au fost condiţii, dar măcar era ieftin. Acum e un jeg de lux.
 
12 iulie

Ne-am întors în Mamaia pentru Out of Doors Fest, un festival independent, organizat de clubul Doors din Constanţa. Am rămas foarte plăcut impresionat de cât de bine organizat a fost şi de cât de multă lume plătitoare de bilet s-a prezentat la datorie, ţinând cont că era axat pe rock. Probabil şi Stufstock-ul ar fi existat încă dacă şi-ar fi văzut lungul nasului… Păcat, superb festival a mai fost şi ăla.
 

 
13 iulie

Ne-am întors în Bucureşti cu van-ul cu care mergem de obicei prin ţară. Doamne, ce bine e să faci doar două ore de la mare până acasă!

Seara am fost la film, am văzut Begin again (redenumit New York melodies) al regizorului/scenaristului John Carney. Mi-a plăcut la nebunie, mai ales că e despre songwriters. Am scris despre asta aici.