Scrisoare de bun rămas

M-au enervat întotdeauna albumele care se termină prost. Mă refer la cele care au toate hit-urile la început, piesele de după fiind din ce în ce mai rele până la ultima, care e imposibil de ascultat. E o strategie care datează din era casetelor și care era întâlnită la trupele care scoteau O piesă acceptabilă (care eventual ajungea prin vreun top), restul fiind doar balast, să aibă ce să arunce ca să înălțe balonul. Prin urmare, întotdeauna am fost preocupat de piesa/piesele cu care se termină albumele noastre, iar Perfect-ul n-a fost o excepție. 

N-am avut neapărat o relație specială cu albumele lui Mircea Baniciu, cu toate că mi-au plăcut mult anumite cântece și m-am gândit de multe ori la el, la situația în care s-a găsit fără veste la un moment dat, când trupa din care făcea parte a fugit în occident ascunsă în incintele unor boxe, iar el s-a trezit rămas singur peste noapte (din câte spune Nicu Covaci în cartea Phoenix: însă eu, o pasăre e fix vina lui Baniciu, dar n-are a face, el tot singur s-a trezit). Nu vreau să știu cât de greu i-a fost să o ia din nou de la început, ce întrebări i s-au pus, cum a reușit să accepte situația. 

Scrisoare de bun rămas este o piesă perfectă pentru finalul unui album care se numește Perfect. Cu toate că e cumva fragilă, are în tălpi ceva greutate, te readuce cu picioarele pe pământ după toate hazardurile încercate până atunci. Mie îmi lasă un gust dulce-amar, o nostalgie de care avea nevoie un album dedicat muzicii românești. Nu mai contează că e a doua piesă cântată în original de același vocalist, Baniciu are voie să fie excepția care confirmă regula 😋. 

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa. 

Lansarea noastră a fost de vis. Silver Church era un super-club, pregătit din cap în picioare pentru așa ceva. A fost o sărbătoare la care au fost invitați și autorii, și interpreții pieselor, iar o parte din ei au și venit (mai puțin Cristian Vasile, care avea ceva cumetrie sau botez, nu mai țin bine minte). Grimușii ne-au onorat făcându-ne deschiderea (am întors și noi gestul la lansarea Egretta din Cluj), iar prietenii noștri cei mai buni ne-au susținut cât de mult a fost nevoie (adică mai mult decât s-a putut).

În backstage la Silver Church, la lansarea Perfect, 17 februarie 2011 (foto de Cosmin Moței)

Turneul care a urmat a fost greu, pentru că am lucrat cu patru toboșari diferiți (Marcel Moldovan, Alex Szüz, Cristi Mateșan și Vlad Bolborea) și un percuționist (Gabriel Bălașa) care a fost la un moment dat destul de inconștient să țină un concert întreg în spate, dar a meritat din plin. E un pic ciudat acum să reascult albumul pentru că au trecut niște ani, dar îmi place în continuare de mor. Sper că și vouă măcar pe jumătate. Foarte curând va apărea și o reeditare.

Mai jos aveți ambele variante la Scrisoare de bun rămas. 
Altfel, ne vedem miercuri, pe 17 februarie, de la 8 seara aici.