TFB8 ziua 1

Aseară mi-am permis. Socializam, așa că mi-am permis. Dar a trebuit să-mi iau inima în dinți. N-aș fi vrut să fiu înțeles greșit. Am luat un gât zdravăn de bere, mi-am dres glasul, și am întrebat:

-Auzi Cristi, da’ ce-i ăla ISO?

Un moment de liniște, apoi a venit avalanșa. Mă aflam într-o tabără de fotografie doar. Când s-au potolit, Șuțu m-a luat încet cu tot ce înseamnă expunere, diafragmă, ISO, etc. Mi-am dat seama că o să folosesc aparatul mai mult pe modul automat, dar în mare am înțeles cam care e ideea. Ne-am întins la beri până pe la 4 a.m., am ascultat Melancolic și niște Alt-J, Bill Callahan, John Mayer, Cristi ne-a povestit din fosta lui viață de jurnalist, Mugur aventuri cu daci și romani, Cosmin câteva extrase din Cassa Loco.

Cică fotografii se trezesc mai mereu devreme, să prindă răsăritul sau lumina zorilor. Dimineață ploua destul de serios, vreme perfectă pentru numărat bani și făcut copii, așa că m-am întors grațios pe cealaltă parte, mai ales că mai aveam încă de rumegat la berile de aseară. Asta nu i-a împiedicat pe ceilalți să iasă prin noroiul ulițelor. Am văzut niște poze dintr-o casă părăsită în care și-au făcut curaj să intre și arătau demențial.

Mai târziu am ieșit cu Iulia să luăm o gură de aer și să facem și noi câteva poze. L-am surprins pe Chinezu la piscină și l-am pus să ne arate brandu’. Apoi am dat o tură prin sat. Liniște și pace, feeling de duminică.
 

 

De-a lungul zilei l-am tot bătut la cap pe Cristi, i-am pus o groază de întrebări și am început să mă prind cât de cât cum se fotografiază un portret. Am semi-învățat și să folosesc befunky.com. Iată primele victime.
 

 

Aproape de apus am mers undeva pe un deal de unde ar fi trebuit să se vadă creasta Făgărașului și Oltul curgând leneș în vale. Am tras câteva cadre și acolo, dar nici mâna, nici ceața care ascundea muntele nu m-au ajutat. Mi-am dat seama că dacă la portret hai că am mai început să înțeleg cum funcționează măcar, la peisaj n-am nicio treabă. Am mai făcut câteva portrete profitând de lumina caldă de dinaintea apusului. By the way, lacrimile erau de la vânt, n-a supărat-o nimeni pe donșoara.
 

 

 

 

 

Pe drumul de întoarcere ne-am întâlnit cu un baci și ale sale oi, plus câțiva câini gălăgioși. Am stat un pic la taclale cu omul, Neagoe pe numele său, și i-am făcut o mândrețe de portret. Era abțiguit și foarte sociabil. Întâmplător am rămas ultimul din grup și mi-a făcut un semn discret să mă apropii să-mi dea ceva. Și-a scos sticluța cu un vin superb făcut de el acasă și mi-a întins-o foarte sigur pe el. Mă ginise că sunt pofticios. Am luat două guri, i-am dat binețe și am luat-o spre vale.
 

Acum la parterul pensiunii zici că-i internet cafe. Toată lumea alege poze, prelucrează, scrie, e o mică fabrică de imagini și cuvinte. Cică mai târziu o să le luăm la analizat. Abia aștept.