Top 5 albume din 2016

30 decembrie 2016

2016 a fost un an destul de negru, mai ales că a început cu moartea lui Bowie și a ținut-o așa până la sfârșit. Drept urmare nici albumele apărute n-au fost tocmai vesele. Sau așa le-am perceput eu. În fine, topul ăsta al meu e foarte subiectiv, după cum spuneam și anul trecut, așa că n-am să pretind că dețin adevărul universal nici în ruptul capului. Pe de altă parte îmi dau seama că dacă aș fi fost fan de alte genuri ar fi arătat complet diferit. Dacă aș fi fost mare ascultător de hip-hop spre exemplu, aș fi introdus Kate Tempest sau A Tribe Called Quest, care au lansat fiecare câte un super album al genului. Sau dacă eram metalist învederat, albumul Meshuggah ar fi fost obligatoriu, vai de capul meu ce nebunie au scos oamenii ăștia! Ori dacă aș fi fost un fan absolut al bluesului, Beth Hart nu putea lipsi, foarte bun și albumul ei. Cât despre soul, Matt Corby și Michael Kiwanuka au lansat două discuri excepționale, etc., etc. Dar nu sunt nici încolo, nici încoace, mie îmi place muzica în general și nu o judec după stil, deși e destul de clar după topul de mai jos cam în ce direcție mă duc.

5.PJ Harvey – The Hope Six Demolition Project

pjV-am mai povestit de albumul ăsta și cu altă ocazie, despre cum puteai vizita studioul (contra cost) și puteai urmări înregistrările din spatele unui geam, etc., etc. Dincolo de PR-ul implicat, discul e o mică bijuterie, cu chitare distorsionate și corale la unison, cu feeling-ul ei extras din esență de Patti Smith și Velvet Underground. PJ este singura artistă britanică deținătoare a două premii Mercury. Anul ăsta n-a ajuns pe shortlist, dar sunt sigur că unul dintre motive este acela că trebuie să mai bage și pe alții în seamă.
 
 
 
4.Esperanza Spalding – Emily’s D+Evolution

esperanzaȘi despre albumul ăsta am mai vorbit, dar n-are a face, așa e la top. Deși nu e nici ăsta vreo veselie, în mod clar e cel mai pozitiv album din clasamentul meu. Un fusion de jazz și rock foarte fain, cu piese făcute pe structură pop, dar cu linii melodice neașteptate și orchestrații bazate pe calitățile tehnice ale muzicienilor implicați. Esperanza cântă și partea de bas (întotdeauna a făcut-o, e absolventă de Berklee) și sunt foarte curios cum o face live. Sunt convins că bine de tot, dar tot sunt curios. Dacă ar fi fost Joni Mitchell vocalistă la King Crimson probabil cam așa ar fi sunat.
 
 
3.Douglas Dare – Aforger

douglasUn album super-elegant, cu piese faine, foarte stylish orchestrate, electro-alternativ de cea mai bună calitate. Am dat peste DD de curând (albumul e lansat în octombrie), dar a devenit repede una din obsesiile de care nici măcar nu vreau să scap. Nu prea se știu multe despre om, doar că are undeva pe la 25 de ani, e gay, stă în Londra și a dat turul Europei în deschidere la Ólafur Arnalds. Nu că n-ar apărea în public sau nu ar da interviuri, dar ține la viața lui particulară, așa că e rezervat cu amănuntele. A se asculta în întregime, single-urile luate separat nu au aceeași forță.
 
 
2.David Bowie – Blackstar

bowieÎn toate topurile pe care le-am văzut e no.1. Este într-adevăr foarte bun, mai ales că i-a ieșit “orchestrația” până la capăt – Bowie a murit a doua zi după ce l-a lansat, iar videoclipul de la Lazarus se termină cum se termină. Avangardă, ciudățenie, simboluri, aranjamente deștepte, etc. Mie mi se pare că reia niște teme care au fost mult mai puțin populare atunci când le-a lansat prima dată, dar ce-i drept, atunci nu a murit imediat după. Anyway, Bowie și-a lăsat amprenta pe multă lume care l-a ascultat, inclusiv pe mine. Anul ăsta am și povestit în amănunt “relația” mea cu el, mai întâi în revista Sunete, apoi aici.
 
 
1.Radiohead – A moon shaped pool

radioA moon shaped pool e obsesia principală a lui 2016, vi l-am mai lăudat și cu altă ocazie și v-am povestit cum l-am ascultat în tot felul de situații și n-a dat greș niciodată, nici măcar la jogging. E atât de zen și atât de plin de semnificații și de feeling că nici nu știu cum dracului poți scrie sau cânta așa ceva. Mă enervează că nu i-am văzut niciodată live, deși la un moment dat era cât p’aci. Acum însă m-am asigurat că 2017 nu va trece fără – mi-am luat bilet la Werchter 🙂

comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.