Turist în Egipt

Nu-mi place frigul. Nu că îl urăsc, ci pur și simplu nu ne înțelegem bine, mai ales că meseria mea e foarte dependentă de sănătatea fizică, în special cea a aparatului respirator. În plus sunt născut vara, pe caniculă, într-un București cu asfaltul încins, când îți ții tricoul pe tine doar din bun simț. Cum ianuarie e o lună destul de săracă în activități creative, mai ales la început, când sărbătorile de iarnă nu sunt îndeajuns de trecute, iar frigiderele încă gem, încărcate cu tradiționalele come alimentare, prefer să fug, chiar și pentru o săptămână, undeva unde temperaturile sunt un pic mai prietenoase. Anul ăsta am ales Egiptul – e destul de aproape și până acum n-am avut onoarea. Mai vizitasem țara virtual, în Assassin’s Creed – Origins, dar un joc te poate păcăli în multe privințe, mai ales când acțiunea lui se desfășoară acum niște mii de ani. Culmea e că nu vizitatul în sine m-a ațâțat, ci eventualul soare care să-mi încarce bateriile pentru frigurile care (probabil) urmează (așa că am stat — cu a mea jumătate și încă doi prieteni —în Hurghada, o așezare “tânără” (are doar vreo 50 de ani) de pe malul Mării Roșii). Din cele șapte zile de vacanță am preferat să petrecem ca turiști una singură, și am ales varianta mai simplă – o excursie până la Luxor (fostul Theba), cealaltă posibilitate fiind mult prea îndepărtatul Cairo.

Că vorbeam de căldură, în Egipt în ianuarie nu e tocmai vară — sunt în jur de 23-24˚C — și bate un vânticel destul de rece (cel mai nasol e când ieși din mare, dar dacă ai costum de neopren sau îți lași un prosop la îndemână pe mal e ok), iar noaptea e și mai frig (în jur de 10-12˚C, iar în deșert se agravează), așa că dimineața pe la 5:30 când ne-a luat autocarul de la hotel nu era chiar de tricou. Am omorât cele patru ore până la Luxor ascultând muzică, dormind sau trăgând cu ochiul pe geam, mai ales că am trecut prin niște filtre de poliție și armată (care ne-au lăsat în pace, că doar turismul trebuie să funcționeze no matter what). Ne-am oprit o singură dată, pentru un mic dejun nasol (ăștia nu știu să facă sendvișuri) luat la pachet de la hotel. Madama din imagine cerșea în parcare. Ni s-a povestit ulterior (pe un ton tourist-friendly sub care am mirosit oleacă de ură) că face parte dintr-un grup de beduini care nu au acte, nu plătesc taxe și trăiesc exclusiv din pomană pe undeva prin deșert. La întoarcere n-am mai văzut-o, dar erau alte trei care făceau același lucru. 

Am ajuns la Valea Regilor pe la 10:30 și am primit (în costul excursiei) câte un bilet de intrare valabil pentru trei morminte. Ni s-au oferit încă două contra cost – Ramses VI și Tutankhamon. Atâta reclamă negativă i-a făcut ghidul puștiului și lăcașului său de veci încât ne-am luat doar Ramses VI. Apropos, ghidul era egiptean, dar vorbea o română stângace cu accent moldoviniesc. Am aflat ulterior că fusese student la stomatologie în Iași pe la începutul anilor ’90, iar de atunci nu prea mai folosise limba. Nu mi-a plăcut la Valea Regilor, și nu din cauza mormintelor în sine (destul de părăginite, cu nume scrijelite sau de-a dreptul scrise cu spray-ul), ci mai degrabă din pricina turismului pe repede-înainte pe care îl practică egiptenii, bazarului de la intrare, cu zeci de indivizi suspecți care nu te lasă să treci, doar-doar ți-or vinde ceva, angajaților muzeului care te grăbesc în continuu, că trebuie să vadă și alții, și se oferă să-ți facă poze cu telefonul ca apoi să îți ceară bacșiș, etc.

Altfel amenajările sunt destul de faine, dar dacă vrei să faci poze cu camera trebuie să plătești în plus (în schimb poți să faci câte vrei cu telefonul). Am vizitat cele patru morminte în mai puțin de două ore fără să simt nicio emoție, fără ca cineva să-mi explice ce mama dracului scrie pe pereți, mirându-mă doar că încă există culori care au rezistat timpului și admirând meticulozitatea sclavilor care le-au decorat. La Ramses VI există și o bucată de sarcofag în capăt, dar, după cum spuneam, dacă vrei să o vezi trebuie să plătești în plus. 

După care, surpriză – am făcut o oprire la o așa-numită fabrică de alabastru, o clădire în care un grup de oameni face statuete, vaze, abajururi și alte nimicuri din alabastru. Unele sunt reușite, altele nu, cert e că sunt confecționate manual și nu seamănă una cu alta. Evident, asta nu era o oprire oficială în cadrul excursiei, ci un ciubuc pentru niște parteneri ai mai-sus-pomenitului ghid (și pentru el însuși – când ne-am urcat înapoi în autocar omul a rămas să împartă profitul cu ceilalți, nebănuind că vreunul dintre noi ar putea avea nevoie la baie). În fine, partea cel puțin interesantă a opririi a fost show-ul în limba română (!!) oferit de respectivii autori de suveniruri, o chestie destul de minuțios pregătită și cu o doză de haioșenie, în parte intenționată.

Al doilea obiectiv al excursiei a fost templul lui Hatșepsut, femeia-faraon căreia după moarte i s-a încercat ștergerea din istorie. Ghidul ghiduș ne-a spus că în ziua de azi femeia egipteană are o mulțime de drepturi, nu mai e ca pe vremuri – spre exemplu poate refuza o cerere în căsătorie sau trebuie să-și dea acordul dacă bărbată-su vrea să-și mai ia o nevastă. Wow!

Templul e așezat la baza unui așa-zis munte (un morman enorm de calcar sfărâmicios), iar accesul se face printr-un bazar cu indivizi dubioși care nu te lasă să treci, doar-doar ți-or vinde un suvenir. Hmmm, sună familiar… În templu, angajații se bagă în seamă mult prea mult, cerându-ți bacșiș pentru orice. Unul dintre ei i-a luat eșarfa de pe cap Iuliei ca să i-o rearanjeze arăbește. Nu i-a cerut-o nimeni, părea că o face din plăcere. Bineînțeles că a cerut imediat să-i fie răsplătit gestul. 

La fel un dubios (tot angajat) mi se tot băga în cadru și zicea că e rudă cu nevastă-mea. Super experiență turistică, ce să zic?

După Hatșepsut ne-am mai oprit cinci minute să vedem niște coloși (iar bazar, iar dubioși, iar bacșiș) și am mers la prânzul inclus în costul excursiei (care n-a fost rău, dar nici cine știe ce). 

Apoi am trecut Nilul cu o barcă cu motor și ne-am îndreptat către Karnak. Ghici ce? Iar bazar, iar dubioși. Fuck this shit! Printre altele, ghidul ne-a povestit despre cele două obeliscuri furate de francezi, respectiv de americani. Pe cel francez am o vagă amintire că l-am văzut (e în Place de la Concorde, în Paris), celălalt cică-se ar fi la Washington. Odată intrați în templu le-am văzut și pe celelalte două rămase acasă – unul e în picioare, dar arată cam obosit, celălalt e culcat. Vaga mea amintire zice că ăl’ din Paris e impecabil. Din poze pare că și ăl’ din Washington. A, moral vorbind bineînțeles că e nasol, adică amândouă sunt furate, dar măcar au parte de îngrijirea cuvenită – până la urmă fac parte din patrimoniul cultural al lumii.

Altfel, Karnak-ul e atât de impresionant încât odată revenit acasă mi-am cumpărat un add-on la Origins care cuprinde Theba, că eram curios cum arăta în perioada lui de glorie (a fost construit pe parcursul a aproape 2000 de ani, așa că mi-am închipuit că a arătat bine pentru o perioadă destul de lungă). N-am greșit, e foarte mișto și în joc, deși totul e redus la scară (în realitate dimensiunile sunt copleșitoare). 

Trăgând o linie, mi se pare că turismul din Egipt e destul de primitiv, iar multe dintre fazele lor “tradiționale” pot fi cu ușurință schimbate în bine. Cum ar fi fost ca la ieșirea fiecărui obiectiv din ăsta să existe un magazin fain în care să te poți uita liniștit la toate suvenirurile fără să te bată nimeni la cap? În mod clar ai fi cumpărat ceva, un cadou, o atenție, că ar fi fost la îndemână fără nicio complicație. Cum ar fi fost ca în fiecare loc să existe câte un ghid care să știe ce vorbește? L-am întrebat pe nea cutare vreo trei chestii, la niciuna n-a știut să răspundă, ba că nu-și amintește, ba că stai că altceva e important, etc. În plus, la fiecare obiectiv omul ne făcea o prezentare sumară mai mult decât îndoielnică și ne dădea drumul la joacă (lasă că-s turiști, pe ăștia nu-i interesează istoria de fapt, au venit să se distreze și să cheltuie bani!). Cum ar fi fost să fie pe alocuri mici scenete cu actori amatori îmbrăcați în faraoni, cu alai cu tot? Zic și eu, nu dau cu parul, dar mi se pare că ar fi putut crea o senzație. Bine, vine românul cu turismul lui inexistent să dea lecții unora care fac în jur de 5-6 miliarde $ pe an din asta (apropos de ghid și de poveștile pentru turiști – în prezentare, cifrele se învârteau pe la 100 de miliarde). În fine, am bifat-o și pe asta, a fost de ajuns o zi, etc. Data viitoare o să stau la plajă și în ziua dedicată turismului (cel puțin în Egipt). Parol!

P.S. Dacă aveți de gând să vizitați Hurghada fiți atenți la cazări – toate pozele de prezentare sunt splendide, dar realitatea de la fața locului e mult diferită. Folosiți cu încredere blogurile și vlogurile unora care au trecut pe acolo. Noi am avut noroc de prieteni care au făcut-o în locul nostru.