O cultură paralelă

5 iunie 2019

Azi mi-am dat seama ce tot încerc să fac eu de câțiva ani încoace, ascultând tot ce îmi trece prin mână, citind cât mai mult, văzând filme mai vechi și mai noi, călătorind cât îmi permite timpul și portofelul, scriind despre muzică, câteodată despre altele, și străduindu-mă să spun și altora despre descoperirile mele. Încerc să acopăr un gol, golul pe care îl văd peste tot în jurul meu, la oamenii din România și nu numai, golul celor câțiva zeci de ani de închisoare comună, de eră politică extremistă, golul lipsit de informații care a dezvoltat o cultură paralelă, mult mai săracă, cu obsesii mărunte și perspective vagi, alterate de cei patru pereți ai granițelor. La prima mână, golul ăsta este motivul pentru care încă se uită oamenii ciudat la unul care e îmbrăcat altfel pe stradă sau la cineva care ascultă un alt gen de muzică, să zicem unul extrem, gen black metal, apărut în România mult prea târziu, provocând un cutremur care a zguduit din temelii toată cultura noastră paralelă, care nu avusese parte de nimic șocant de zeci de ani, cultura noastră unsă cu alifii de Mamaia, udată cu șprițuri și Albatros și trecută prea puțin prin „marea” încercare a Phoenix-ului sau a Sfinx-ului. Dar e mult mai mult decât atât și ne afectează la fiecare pas, iar prăpastia asta are tendința să se mărească pe zi ce trece.

Image result for the stooges fun houseAzi am ascultat Fun House, albumul The Stooges din 1970, o chestie care acum pentru mine sună destul de cuminte, ca o trecere lină de la Rolling Stones (sau pentru puțini, The Sonics) la ceva mai deșănțat și mai „dur”. Îmi închipui că trecerea la Sex Pistols sau Ramones a fost tot așa de lină, la fel cea din anii ’80 cu Death sau Slayer. Comparativ, la noi toți ăștia au pătruns abia după ’89, după 26 de ani de Mamaia direct în punk și metale extreme, ca și cum ne-am fi încins în sauna cea mai exagerată de pe planetă și imediat după am fi sărit printr-o copcă sub un lac înghețat. Cam ca o trecere de la Hildegard von Bingen direct la Stravinski.

Bineînțeles că nu realizăm că există această diferență, doar avem aceleași smartphone-uri ca ei, ne uităm pe Netflix sau HBO-GO ca ei, votăm la fel de prost ca ei, mergem cu avionul ca ei și părem să avem tot două mâini și două picioare. Zecile de ani pierduți însă rămân tot acolo, săpate adânc în conștiința noastră, o scară a evoluției pe care noi la un moment dat ne-am așezat, iar alții au continuat să urce.

comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.