Home » Jurnal de bord » După 20 de ani

După 20 de ani

În ziua aceea paharul reușise să dea pe dinafară. Polițiștii ne tot goniseră de peste tot, amenințându-ne sau chiar scriindu-ne amenzi pentru deranjarea liniștii publice, și în cele din urmă ajunsesem să cântăm la ieșirea spre Intercontinental a metroului de la Universitate. Bătea un vânt de nu puteai ține ochii deschiși, iar lumea trecea nepăsătoare și zgribulită, extrem de rar atentă la cei doi menestreli care încercau să ignore condițiile vitrege și să îmblânzească urechea zeilor cu cântecele lor. După o vreme și nervii și plămânii ne-au cedat. Ne-am apucat să strângem și în clipa aia am avut revelația. I-am spus lui Arsene că mie mi-a ajuns, gata, nu mai vin, vreau să îmi fac trupă, să cânt pe o scenă, nu în frig la metrou alergat de poliție.
A doua zi am scris o scrisorică pentru rubrica de anunțuri a Vox Pop Rock-ului lui Andrei Partoș. M-am umflat în toate penele pe care le aveam, m-am lăudat că știu să fac și să dreg câte în lună și în stele, că doar aveam 17 ani și toată lumea îmi era la picioare, și am pretins neobrăzat că îmi caut oameni pentru a forma o trupă de rock progresiv. Mi-a fost nuștiucum să îmi las numărul de telefon, așa că mi-am dat doar adresa, am pus scrisorica în plic și am trimis-o repede, înainte să mă răzgândesc. O săptămână mai târziu am cumpărat revista și mi-am găsit emoționat anunțul publicat. După care au început să vină tot felul de scrisorele. Să nu vă închipuiți că au fost nu știu câte, probabil vreo 10-15, dar mie mi se părea că sunt mii. Dintre astea, două s-au calificat – una scrisă de Ion Calotă, basist la Floare Albastră, iar cealaltă scrisă de Narcis Nica, chitarist și vocalist la Gaze Roze. Cu Floare Albastră nu s-a întâmplat nimic, am tot fost pe la ei pe la repetiții, dar de cântat nu prea am cântat. Nici ei nu prea știau ce să facă cu mine, doar aveau de toate, dar bănuiesc că anunțul meu îi făcuse curioși, prea mă umflasem în pene. Gaze Roze mi-au dat o casetă demo și niște foi cu versuri, iar prima repetiție s-a întâmplat direct pe scenă, la un bal de boboci. Oameni hotărâți dom’le! Într-un târziu m-a sunat și Răzvan Lupu, zis Lapi, care era toboșar la Krypton. Rămăseseră fără vocalist, iar Petrișor Știrbu de la Floare Albastră mă recomandase. Complicat, știu.
Vor mai trece alți patru ani plini de încercări, câteva reușite și o grămadă de eșecuri până la primul album înregistrat, dar pentru mine totul a început atunci, în toamna lui 1995, la metrou la Universitate. Sâmbătă seară la Clubul Țăranului mă voi prezenta singur-singurel, cu o chitară și un microfon, ca să îmi aduc aminte de cei 20 de ani care au trecut.
 
FotoUnion-1346

Tags :
Previous post link
Next post link

About Dan Byron

2 Comments

  1. citeam, „vizualizam frigul”, si,

    „M-am găsit într-un spaţiu gol
    de gânduri
    erau afară toţi
    şi urlau
    pielea mi s-a făcut
    pătrată

    frigul golului minţii lor
    m-a speriat
    nu-s oameni mi-am spus
    ei se duc unde nu vor fi niciodată
    sunt oameni cu faţa pătată
    cărora nu le este frig
    pentru că trăiesc în cămaşa noastră
    nepătată”
    Viorel Muha (septembrie 2011)

    Emotionant articol. Ce bine ca n-ai ramas sa canti, in frig la metrou…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Scroll To Top