Dexplicații

by Dan Byron 13 martie 2025

Dexplicații – dezvoltă-ți și tu vocabularul! Distrează-te cu 1000 de cuvinte! (Imaginează-ți o voce din aia care joacă entuziasmul.)

Ai cumpăra așa ceva? Nu știu ce să zic…

Dexplicații e un boardgame cu cuvinte în limba română care seamănă cu Activity, iar dincolo de stângăcia reclamei e chiar bun. Mai bun decât multe pe care le-am jucat. Are o simplitate care te poate păcăli — n-are token-uri, tablă de joc sau reguli complicate. Totul constă în cartonașe pe care sunt scrise cuvinte și definițiile lor. Bine, are și o aplicație de smartphone în care poți să notezi și echipele și poți cronometra și rundele, dar asta chiar e tot și oricum aplicația e opțională. Restul depinde doar de jucători. 

Dexplicații a fost lansat în vara lui 2018 la Bistrița “pe centru”. Întâmplător eram acolo, iar pe creatorul lui, Alexandru Șerban — Alexoi, cum îi spun prietenii —, îl cunoscusem recent. La lansare am stat cu părinții lui la masă. Cringe, nu? Doar că părinții lui Alexoi sunt unii dintre cei mai mișto oameni pe care îi știu, așa că numai cringe n-a fost. Am râs cu lacrimi, am băut niște beri și am jucat o partidă. Alcoolul nu e cel mai bun prieten al jocului ăsta, că trebuie să ții minte chestii, iar challenge-ul devine și mai challenge dacă ești un pic abțiguit, dar îl face și mai haios (deși nu știu dacă haios e cuvântul cel mai potrivit). 

L-am jucat de multe ori de atunci încoace și am constatat că n-am nicio șansă să o bat pe soacră-mea, chiar dacă beau doar ceai. De fapt nu că n-am eu, nu cred că are nimeni. Poate doar Cărtărescu. 😄 

Regulile sunt cam așa: se fac echipe de câte doi (cu cât mai multe cu atât mai bine) și se aleg aleator câte 5 cărți pentru fiecare jucător. Zic se aleg pentru că nu se împart, ci se pun toate într-un singur teanc și se amestecă. Apoi se trece prin trei faze, fiecare fază terminându-se odată cu teancul de cartonașe, care urmează să fie reluat în următoarea. 

Prima fază e simplă: se citesc definițiile sau se explică pe scurt. Adică fiecare echipă, pe rând, intră în posesia teancului de cartonașe și încearcă să-l subțieze — un membru al echipei citește definiția sau o explică, iar celălalt ghicește cuvântul. Fiecare cuvânt ghicit e un punct, iar cartonașul respectiv e scos din joc până la faza următoare. De fiecare dată când vine din nou rândul aceleiași echipe, rolul celor doi membri se inversează. Pare complicat, dar nu e. 

A doua fază e aparent mai simplă, dar de fapt e un picuț mai grea. Aceleași cuvinte trec prin aceleași mâini ale acelorași echipe, doar că de data asta nu se mai citește nicio definiție. Se spune doar câte un cuvânt care poate fi sinonim sau se poate lega cumva de cel de pe cartonaș. Spre exemplu, dacă pe cartonaș scrie “zăbală”, poți spune “cal”, sperând că o să-și amintească și coechipierul că a existat o zăbală în faza precedentă. Evident, toată lumea trebuie să fie atentă tot timpul la toată lumea și să memoreze cât mai multe cuvinte.

A treia fază e și mai mișto. Se joacă cu aceleași cuvinte, dar acum nu se mai scoate niciun sunet. Se mimează. 

Dexplicații are și un calup de regionalisme care pentru mine par altă limbă. Soacră-mea le știe aparent pe toate, inclusiv pe cele din alte zone geografice decât Ardealul, așa că n-am nicio șansă. Drept urmare, de la un moment dat încoace am renunțat să le mai scot din cutie. Mi-o iau oricum, dar dacă bag și regionalismele în joc spală pe jos cu mine. Noroc că prietenii de acasă știu la fel de puține și m-au rugat încă de la prima partidă să le fac uitate. Probabil din când în când o să le mai încercăm, măcar for fun. La urma urmei le putem pune oricând înapoi în cutie. Uite, iau aleator din calupul cu regionalisme (cartonașele sunt mai albe, așa că le pot diferenția imediat): ștrimpci, ștergură, scorbaci, cioflânc, puic, colțuni, boalcă, ronghi, pociumb. Și tot așa…

Alexoi a scos jocul ăsta de capul lui, fără vreo companie în spate, fără echipă și fără mari pretenții. N-are nici măcar site, doar o pagină de facebook. Dexplicații nu există în magazine, iar dacă din greșeală dai peste pagina lui și te uiți prin review-uri, zău că nu-ți prea vine să afli mai multe. Sunt toate pozitive, doar că exprimările sunt la fel de stângace ca propria reclamă. 

Între timp prietenia mea cu Alexoi a tot crescut, dar săracul om habar n-are că m-am apucat să scriu despre jocul lui. Și jur că n-aș fi făcut-o dacă n-ar fi meritat.