Squid – Bright Green Field

2020 trebuie revizitat. Nu, nu retrăit, doamne ferește, ci căutat un pic prin buzunare, sigur sunt ceva albume faine pe care nu le-am băgat în seamă pentru că nu m-a lăsat psihologia. Acum, după ce mi-am făcut și rapelul, noutățile remarcabile au început să apară ca ciupercile după ploaie, așa că n-am cum să nu pun absența lor de anul trecut și pe seama lipsei chefului meu de a consuma noutăți. E drept că au fost câteva care m-au impresionat, dar câteva de-a lungul unui an întreg înseamnă aproape nimic. 

N-am ascultat Squid până acum două săptămâni. De fapt nici măcar nu auzisem vreodată de ei, deși oamenii lansaseră vreo patru EP-uri și un număr impresionant de single-uri (bine, până nu lansezi un album nu prea se cheamă că exiști și chiar și așa e destul de greu să ajungi în urechile cuiva în ziua de azi, cu tsunami-ul ăsta de informație care ne inundă retinele și timpanele în fiecare zi). Au ajuns destul de random la mine, nu mai știu ce căutam pe net și ba-bam, uite-i, nu-s, ce-a făcut? Cine naiba-s ăștia? Presupun că știți cum funcționează. Din acel moment încoace am ascultat Bright green field în neștire și l-am recomandat mai multor prieteni (nu am primit niciun feedback pozitiv, dar nu e de mirare, de multe ori îmi plac chestii care dau cu virgulă altora și invers). 

Ce-mi place la albumul ăsta? Păi în primul rând mi se pare că nu seamănă cu nimic. Adică are elemente pe care le-am mai întâlnit la o grămadă de alte trupe, dar felul în care sunt combinate și transformate mi se pare complet nou. Ca stil, Squid sunt încadrați oficial la post-punk și spun că sunt influențați de Neu! și This Heat, dar muzica lor e mult mai bogată decât atât, mai ales că au reușit să creeze o fascinantă punte de legătură între punk/new wave și art rock/progressive (să nu uităm că istoric aceste două lumi au fost dintotdeauna complet incompatibile). În al doilea rând cântecele mi se par foarte vii și deloc previzibile. Am citit un interviu în care spuneau că metoda lor de lucru e să vină fiecare cu idei de acasă și să le combine împreună în sala de repetiție. N-am mai auzit de așa ceva, dar poate tocmai de aia funcționează. Crazy…

Comercial vorbind nu știu ce șanse au să spargă piața (mă refer la cea de underground, se înțelege), mai ales că fac parte din așa-zisele trupe post-Brexit (ei fiind din UK) și vocalistul bate în același timp și la tobe (știți cum e – un vocalist de succes trebuie să fie vizibil, nu ascuns după cinele), dar văd că au apărut niscava articole cu și despre ei și peste ocean, iar review-urile sunt toate foarte pozitive (cel puțin alea peste care am dat).

Nu garantez că o să vă placă, dar am ținut neapărat să scriu despre ei pentru că așa o obsesie n-am avut de mult. Mă puteți înjura în comentarii, promit să le las și pe cele negative (dacă au legătură cu subiectul). 

Altfel, ce să zic? Audiție plăcută! 😋