black midi – Cavalcade

Așa ceva nu există! Asta a fost prima mea reacție la Cavalcade, noul album black midi. M-am simțit ca într-un rollecoaster care e luat pe sus de o tornadă. Ce naiba mănâncă britanicii ăștia? Yeah, I know, fish & chips… 😜  Muzical vorbind mi se pare că n-avem nicio șansă să-i ajungem din urmă vreodată. Și când vorbesc la persoana I plural nu mă refer la noi, românii, ci la noi, toți ceilalți sapienși nebritanici. Dacă o să ascultați Cavalcade probabil o să simțiți cum vi se încurcă neuronii, cum virgulele încep să dea cu virgulă și trebuie să vă opriți să vă legați la șiret. Dacă o să și săpați un pic după informații privind trupa, o să aveți o problemă și mai mare. Băieții au toți în jur de 21 de ani… Cum ar veni ăștia sunt ăia care se nășteau pe când noi votam toți cu Iliescu. Sau ăia care intrau în clasa 0 când byron se pregătea de primul concert. Jeeesus! În mod clar albumul ăsta nu e pentru oricine. Probabil cei mai mulți îl vor opri înainte de finalul primei piese. Păcat, a doua e chiar mișto! Eu n-am putut să-mi dau căștile jos până n-am ajuns la sfârșit (deși aș cam fi avut altele de făcut), iar după ce s-a terminat cu greu mi-am adunat mandibula de pe podea. Ncsf, așa sunt eu, mai pătimaș. Ciudat e că nici după a treia audiție nu m-am prins în care sertar să-i încadrez. E rock, asta e clar, dar mai mult decât atât n-aș ști să-i clasific. Într-un fel sunt în barcă cu Squid, trupa despre care am scris de curând, un fel de progresiv-punk-psihedelic, dar black midi sunt și mai duși cu pluta. Ori am început eu s-o iau pe ulei, ori se întâmplă ceva cu muzica. În ultima lună au apărut niște albume foarte interesante. O să vă mai povestesc în curând despre unul la fel de proaspăt.