Tibi Ușeriu și ai lui 27 de pași

Nu le am cu alergarea. Adică alerg de două-trei ori pe săptămână câte 5-6 km, ca să mă mențin în formă, dar asta nu înseamnă că sunt vreun atlet. Ideea de maraton mi se pare absurdă. Cum să alergi 42 km, ai înnebunit? Și mai ales, pentru ce ai face-o? De la un anumit număr de km, alergarea nu mai e absolut deloc sănătoasă, asta știu până și eu. Deci trebuie să ai alte motive. Și faza e că maratonul normal e așa, pentru începători…

În ultimii ani am tot auzit de români care s-au înscris în curse extreme. Mai întâi am auzit de Andrei Roșu, fix în ziua în care traversa Canalul Mânecii înot. For fuck’s sake, dude, cum să faci așa ceva?? Apoi bomba a venit anul trecut, când Tibi Ușeriu a terminat pe primul loc 6633 Arctic Ultra, un maratonaș de numai 566 km care, după ce că e așa scurt, mai are loc și la Polul Nord (nenea cu înotul a participat și el, dar a ieșit pe locul 3). Cine dracului s-o mai fi gândit și la asta? Și cine s-o fi gândit că or să fie și nebuni care or să accepte challenge-ul?? A fost o vreme în care i-am dedicat Tummo lui Tibi, pentru că este o piesă despre frig și despre puterea mentală de a-l ignora. Doar că eu eram înăuntru, înfofolit și cu caloriferul la maxim atunci când am scris-o. Da, ok, sunt născut vara în București, evident că nu înghit temperaturile negative. Dar totuși!

Și iarăși mă întreb – ce motive ai putea avea? Am citit cartea lui Tibi Ușeriu, 27 de pași, apărută săptămâna trecută, și am înțeles. Omul se duce să alerge ca să scape de proprii demoni. Și nu are chiar puțini. În caz că nu e din întâmplare vreun mitoman notoriu care își bate joc de noi, viața lui poate fi ecranizată oricând și toată lumea va spune că filmul e tras de păr, cu tot cu disclaimer-ul inspirat din fapte reale. Nu vreau să vă stric surpriza, vă spun doar în trecere că a fost închis aproape zece ani într-o închisoare de maximă securitate după ce evadase de două ori și fusese urmărit de Interpol pentru jafuri armate, iar în primii patru ani de detenție n-a avut acces decât la o biblie în germană (limbă pe care nu o cunoștea). Mi se pare un act de curaj publicarea acestei cărți, acestei confesiuni pe care altcineva mai mult ca sigur ar fi dosit-o bine pe sub vreun preș. Cartea e scrisă destul de ok, se vede că omul a făcut eforturi să fie și literară. A împrumutat veșnicul timp prezent al lui Updike, dar nu și metaforele îndrăznețe ale acestuia, limitându-se doar la cele comparative. Dacă ar fi o carte de ficțiune mai mult ca sigur nu v-aș recomanda-o, ar putea părea ușurică, greutatea ei constând tocmai în faptul că povestea e reală.

În încheiere atât vreau să vă mai spun – Tibi Ușeriu începe peste șase zile 6633 Arctic Ultra din nou. Din câte am înțeles, este singurul câștigător care se întoarce…