Michael Jackson – Bad (1987)

by Dan Byron 17 ianuarie 2022

Aveam 11 ani și tocmai intrasem în clasa a 6-a când a avut loc revoluția aia — sau ce-o fi fost — care ne-a împărțit viețile între înainte și după. Lăsând la o parte evenimentul în sine și toate nenorocirile care l-au definit, pentru mine atunci se deschisese poarta raiului. Pe lângă porția de desene animate care devenise dintr-o dată mult mai consistentă, la TVR începuseră să difuzeze și clipuri cu artiști de afară. Eram la vârsta la care tot ce zboară se mănâncă, drept urmare orice primeam, oricât de nou sau diferit de ce auzisem până atunci, era înghițit pe nemestecate. Clipul de mai jos a devenit obsesia perioadei respective (evident, tăiat la jumătate, că doar nu erau nebuni să dea 9 minute de Michael Jackson).

Am făcut rost de Bad abia prin 1991, că nu l-am găsit nicăieri, deși începuseră să apară casetele pirat. N-aveam nici net, nici streaming, nici Amazon, iar MJ nu era foarte iubit pe la radiouri, așa că trebuia să mă mulțumesc cu ce aveam. Moștenisem (nu știu de unde) o casetă cu Thriller și una cu Queen — Greatest Hits și o vreme au mers în buclă (știu că am mai povestit despre asta, dar n-am cum să nu le pomenesc vorbind despre perioada aia). 

Reascultând Bad acum, cu urechi ceva mai experimentate, m-am amuzat teribil pe seama soundului kitschos, optzecist, dar n-am putut să nu mă minunez în fața profesionalismului domnului cantautor și al muzicienilor de studio. În anii ăia totul se trăgea pe bandă și nu exista nici quantize, nici auto-tune. Nu știu cum naiba făceau. 

Tot am avut probleme cu înțelesul versurilor, chiar și cu ele în față, dar asta n-a contat prea mult, că oricum nu erau cine știe ce mari filosofii. Iar grație Google-ului am înțeles în sfârșit și care era treaba cu come on-ul spus “shamone”. Cică era un tribut adus lui Mavis Staples.

Am făcut rost și de trackurile separate de la Smooth criminal. Vocea pare să fie trasă într-un singur take și are tot felul de brizbrizuri, inclusiv bucăți cu un soi de beatbox pe care le auzi și pe album, dar nu știi ce sunt. Ascultați și voi bucata asta, mie mi se pare mindblowing. 

Smooth criminal cred că e cea mai originală piesă scrisă de Jackson vreodată. Nu pare să aibă legătură cu nimic din ce a făcut/s-a făcut înainte. După Bad a încercat el tot felul de alte aroganțe (pe Dangerous), dar nu i-au mai ieșit la fel de bine.

Și acum hai să vă dau niște cifre. Bad era al 22-lea album al lui Michael, al 7-lea fără frații lui, deși când l-a lansat avea doar 29 de ani. Din cele 11 piese, 9 au fost lansate ca single-uri. Era primul album care conținea în majoritate piese scrise de MJ singur — 9 din 11, lucru care nu s-a mai întâmplat ulterior. A vândut 35 000 000 de unități în toată lumea și a fost dezamăgit. Ar fi vrut să depășească Thriller-ul. Turneul de promovare, care a durat peste 1 an, a fost primul fără frații lui și a constat în 123 de concerte în 15 țări cu peste 4 000 000 de plătitori. Cum naiba să mai fii normal la cap după așa ceva? 

Nu m-am dus la concertul lui din 1992 de pe Stadionul Național pentru că n-am avut bani. Biletul costa 6800 de lei (salariul mamei era vreo 20 000). M-am uitat la un moment dat de curiozitate pe arhiva cursului de schimb valutar. La un calcul simplu, omul chiar ne făcuse un favor — 6800 de lei în 1992 erau vreo 15$. 

Noroc că a mai venit odată în 1996, după ce lansase HIStory și încercase să își repare imaginea — făcută bucăți de acuzațiile de pedofilie — însurându-se cu fiica unui alt așa-zis rege al muzicii. Eu nu prea mai ascultam așa ceva, dar nu se putea să nu mă duc. Show-ul a fost monumental, evident, însă din păcate a făcut playback mai bine de jumătate. Atunci m-am cam ofticat, dar acum nu pot să nu-l înțeleg. Încercase în continuu să se autodepășească, iar de la un moment dat încolo pur și simplu nu mai avea unde să se ducă, că până la urmă era doar un om. Așa că preferase să facă compromisuri într-o parte ca să mai urce un pic în cealaltă. 

Mi-am luat discul ăsta din Cărturești acum câțiva ani, când mi-am dat seama — răsfoind aleator CD-urile de pe rafturi — că nu l-am avut niciodată în original. E ediția specială apărută în 2001, care mai conține două piese noi (neimpresionante), o variantă în spaniolă la I just can’t stop loving you și un interviu cu producătorul Quincy Jones. Cred că l-am ascultat o singură dată până acum — când mi l-am cumpărat. Am trecut demult peste nivelul ăla cu două casete ascultate în buclă.