privește cerul…

Dan Byron

12 Tracks


 
 
Dan Byron – muzică, versuri, voci, chitare acustice & electrice, clape, flaut, programare, aranjamente, producție, mixaj, fotografii, grafică
Alexandru Nucă – bandoneon pe În Gară
Înregistrat și mixat acasă
Masterizat de Dan Georgescu la Unda Recording

O clipă de tăcere

Momentul ăla-n care toată lumea așteaptă
Să spui ceva cu-adevărat important
După ce ai rostit ultima ta idee deșteaptă…
Nu-ți rămâne acum decât să-l citezi pe Kant…

Ar fi bun-o minune
Dar nicio rugăciune
Nu conține vreo instrucțiune
Despre vreo slăbiciune…

Momentul ăla-n care te pierzi în clișee
Vorbind despre vreme cu un om important.
O mie de cârcei ți se-nconvoaie-n în creier,
Gândul că asta ar putea fi tot e paralizant…

E plină lumea de pioni,
De gentilomi și majordomi,
Chivernisiți și nevoiași,
Provinciali sau din oraș,
E plină lumea de timizi,
De umaniști și androizi,
Toți diferiți și toți la fel
Din China până la Bruxelles,
Despărțiți câteodată doar de-o clipă de tăcere,
Despărțiți de-o clipă de stânjenitoare tăcere…

Momentul ăla-n care întâlnești privirea
Iubirii vieții tale cu care n-ai schimbat un cuvânt
Și te uiți imediat altundeva, și nu te pierzi cu firea,
Dar ocazia ta a cam intrat în pământ…

 

Hoinar

Noaptea mă plimb pe străzi rătăcite,
În bezna misterelor noastre,
Mă-ntind peste pietre de caldarâm
Și-ncep să-mi închipui contraste…

Siluete ascunse-ntre umbre îmi sorb
Încet oboseala din oase,
Am vise ciudate, plutesc prin văzduh,
Dar viața tot a glod îmi miroase…

Câteodată mă-ntreb pe unde-oi mai fi?
Oi mai semăna vreun pic cu mine?
Oi mai cânta pe stradă prin orașe pustii?
Oi mai dansa ascuns în mulțime?

Buzunarele-s pline de pietre și colb
Și lacrimi abandonate,
Am arbori în suflet și-n cap rădăcini
Ce se-ntind către cer disperate…

Fantoma speranței se plimbă prin parc
Pe aleile indiferenței,
Alungat sunt de oameni, lătrat sunt de câini,
La marginea nonexistenței.

Câteodată mă-ntreb pe unde-oi mai fi?
Oi mai semăna vreun pic cu mine?
Oi mai cânta pe stradă prin orașe pustii?
Oi mai dansa ascuns în mulțime?

După cum vezi, eu sunt neschimbat –
Un hoinar prin lumea largă,
Un călător pierdut pe-un drumeag,
Un titirez ce se-nvârte pe-o hartă…

 

De dor

Minți înecate-n gânduri
Și-o cafea
Mirosind a soare
Înota
O sută de mii
De kilometri-ntr-o clipă
Fără ca tu să știi…

O dimineață banală,
Fără minuni,
La știri se-nvârteau
Stoluri de minciuni,
Dar nu conta,
Oamenii-s frumoși, spuneai,
Chiar și așa…

Dorul naște vise, imitând
Clipe ideale, ca și când
Totu-ar fi perfect,
Ne-am putea privi în ochi
Fără vreun secret,
Bucurându-ne de tot…

Ochii tăi imenși,
Deschiși ca o carte,
Mereu împietriți
Cu gândul departe…
Abia ne vorbeam,
Îmbrăcați în bezna
De care încă fugeam…

Rostogoleam ore
Peste zi,
Fără nicio țintă,
Ca niște copii…
Acum o sută de ani
Într-o cafenea
De pe Lipscani…

 

Să fie veselie

Mie
Îmi place să fie veselie,
Viața oricum e-o comedie
Chiar și-atunci când n-ai noroc…

E-o loterie
Plină de haz și ironie,
De necazuri și griji și nebunie,
Perfidă, dar frumoasă foc…

Pământul cu luna dansează
În sincron cu al nostru tangou –
Un mire rotind o mireasă
Când vechiul devine iar nou…

Ne ținem cu toții de-o ață,
Degeaba ne credem eterni,
Ziua de mâine e-n ceață
Și pentru șefi și pentru subalterni…

Unii adună avere
Să aibă cu ce se-ngropa,
Alții consumă plăcere
Pe datorie până or crăpa…

Pahare ciocnite de soartă
Până la fund se golesc,
Timpul pe nimeni nu iartă,
Secundele nu se-nmulțesc…

Râzi acum cât mai e de râs,
Cât nu e de plâns,
Cât e așa cum vrei tu să fie!

 

Un subiect delicat

În fiecare zi îmi bați la ușă și fugi,
Lasă că știu eu
Că tu ești…
Îți place să mă vezi uitându-mă-ncet după colț…
De ce nu intri
Să stăm la povești?

Te văd printre oameni pe străzi, în mijloc de zi –
Un zâmbet acolo,
O privire aici…
Îți place să te-ascunzi, să râzi de mine-ntorcând
Lumea pe dos
În travesti.

Așteptând să apari
Un cântec ți-am scris.
Ți l-oi fredona
Vreodată-ntr-un vis…

E greu de pus în cuvinte,
Când prieteni se duc e ciudat.
Mintea mea mă tot minte
Că nimic nu e adevărat…

Ai devenit peste noapte un subiect delicat,
Șoptit pe la colțuri,
Bârfit la un pahar.
Absența naște legende, să-mi țină de urât
Și țărmul e un basm
Pentru un marinar…

Și doare ca dracu’, și știu că n-am de ales,
Pământul se-nvârte
Indiferent
Și lumea învață să uite destul de ușor –
Ce-a fost a fost,
Prezentu-i prezent…

 

În gară

Zac amorțit pe o bancă din gară,
Sub stele.
Am oase-nghețate și n-am bani de bilet,
Nici de cafele…

Pe drumuri,
Prin lume…

Nașul m-a condamnat la peron
Fără milă.
M-a prins fumând ascuns în closet
O feștilă…

Oricum nu am unde mă duce,
Nimeni nu m-așteaptă pe peronul altei gări…

Cine are timp de atâtea reguli?
Eu nu prea…
Viața e scurtă și noi trecem zâmbind
Pe lângă ea…

Șeful de post
Zice că peronul nu-i adăpost…

Nu-i prima oară când dorm pe pământ,
Afară…
Ce dacă omenirea s-a civilizat,
Eu sunt tot o fiară…

 

Obosit

Am două mii de ani de pretenții,
Sunt nemulțumit de istorie,
Dar n-o să-mi pun acum chiloții peste pantaloni…
Prin dulapuri se ascund dizidenții,
Depresivi dup-o falsă victorie,
Minciuna e o sirenă ce cântă pentru afoni…

Sunt obosit,
Știu că ți-am spus
Că-s fericit,
Ei bine, nu-s…

Niciodată nimeni nu e de vină –
Mijloacele scuză oare scopul?
Hei, barman, te rog, un sirop cu venin,
Dar vezi să fie fără cofeină,
Hai mai repede, că vine potopul,
Iar eu nu știu să-not decât în bazin…

Zâmbetele tale sunt acide,
Ale mele sunt pură rutină,
Între noi crește-ncet un mare zid chinezesc.
Tu noaptea visezi piramide,
Eu am o insomnie cretină,
N-am parte nici măcar de-un palat brâncovenesc…

 

Țara asta

Țara asta e o poveste-n care
Făt Frumos e un pic prea timid,
Iar Zmeul nu poate să facă nicio flotare…
Umblă vorba că Ileana Cosânzeana
S-a-ncurcat c-un fermecător bunic
Și-acum face plajă doar la Copacabana…

S-avem pardon,
Am avut și ghinion,
Ereditar
Avem o gaură în buzunar,
Dar progresăm,
Încet încet toți emigrăm,
Mai bine venetici
Decât argați la bolșevici…

Țara asta e o comedie neagră,
Pinocchio jură că în viața lui n-a mințit,
Dar nasu-i dă o tură de glob și-n fund îl înțeapă…
Hamsterul e rege peste animale,
Zâmbetul său provoacă fiori,
Iar leul nu spune nici miau în fața măriei sale…

Țara asta e o tragedie greacă,
Nimeni nu scapă viu la final,
Dar încă suntem naivi și credem c-o să ne treacă.

Să fim sănătoși,
Ce nevoie-avem de Feți Frumoși?
Dar ce mă fac eu
Dacă nu vreau să
Plec teleleu
Departe de casă?
Învăț să zâmbesc
Iar diseară mă duc la protest…

 

Încet încet

Odată, de mult, construiam un castel de nisip
Pe malul unui val, fără nici o grijă pe lume,
La ani lumină de lacrima primului rid,
De firele albe ce păreau atunci ficțiune…

Încet-încet, vrem nu vrem, îmbătrânim,
Degeaba înjurăm și bombănim,
Discret, indiferentul metronom
Ne strecoară-n mână un baston…
Încet-încet, oricât de mult ne-mpotrivim,
Oricât ne-am strădui ne rablagim,
Bilet de-ntors nu este în meniu,
Sper să-mi termin cântecelul viu…

Oricine are mai mult de douăzeci de ani
A început deja să se descompună,
La treizeci ești la fel de expirat ca Adam,
După care n-are rost să-ți mai spun – ești un fel de legumă…

Un colț de ochi are fix trei dâre de râs,
Fruntea se miră mereu de câte o știre,
Firele albe buchete-buchete s-au strâns,
Viața se transformă încet într-o amintire…

Propun să nu ajungem niște triști –
Ce-ar fi să ne comportăm de parc-am fi turiști?
Să luăm de păr destinul ăsta fatal
Și să-l transformăm într-un carnaval!

 

Lumi paralele

Pe podea sunt frimituri de cuvinte
Spuse de fantome ce miros a
Noi, ieri, vag, plagiator.
Umbre se rotesc fără veșminte
Prin camere mânjite de-amintire
Vin, ruj, dans ispititor.

Perna mea începe iar să uite
Ce formă i-au lăsat visele-n dungă,
Duş, cafea, trafic necruţător.
Pauze de câteva minute,
Vorbe aruncate la-ntâmplare,
Fum, job, bârfă, viitor.

Într-o paralelă lume, o umbrelă
Se-apleacă-ncet peste-un şezlong,
Strecurând lumină dintr-o zi senină,
Când apa clocoteşte-n bong…

Viaţa flutură batiste pe peroane,
Dar vagoanele sunt pline de cuşete.
Cuib, ţel, vise, Pavlov Ivan.
Zilele-mi sunt pline de slogane,
Nopţile de întrebări stupide –
Când? Cum? Cine? Simultan.

Nu mă pot feri de-alienare,
Zilnic fac grimase în oglindă –
Râd, plâng, tremur, măscărici.
Şi creditele-mi ţipă-n buzunare,
Îmi las timpanele mereu la uşă,
N-am, n-ai, nu e, nu-s aici…

 

Origami

Un capăt de hârtie și două mâini
Inventează o lume,
Împăturind oceane, dislocând meridiane
Fără nume…

Cocorii dorm pe-un raft uitat
Încurcându-se-n vise
Cu gust de celuloză și cerneală dintr-o proză
Ce se-nvechise…

Secunde se desfac
În zile cât un veac,
În nopți mâncate de insomnii…
Cuvinte se-mpletesc
Din gânduri ce-amețesc,
Din tot ce nu-mi pot aminti…

Întreaga hart-a lumii s-a transformat
Într-o insulă pustie
Pe oceanul de podele cu covoare-n picățele
De hârtie…

Scrisori netrimise, transformate în flori,
Zac buchete pe masă.
N-ai să știi vreodată că nu ești doar o biată
Cenușăreasă…

 

Nimic mai mult

Într-o lume fără timp aș fi
O sclipire într-un ochi anonim
Pe vecie,
Nimic mai mult.
O clipă de-aș putea să primesc
În zâmbet să mă desăvârșesc…

Într-o lume fără vorbe aș fi
O tăcere care ar zâmbi
Pentru-o clipă,
Nimic mai mult.
O literă de-aș putea să îmbrac,
În sunet să mă dilat…

Într-o lume fără tine aș fi
O fantomă care ar rosti
O silabă,
Nimic mai mult…