Nouă
Tracklist
1 Acasă
Feat. Sabin Penea - vioară, Ilinca Forna - vioară, Andreea Retegan - violă, Mihail Grigore - violoncel6 Fără cuvinte
Feat. Sabin Penea - vioară, Ilinca Forna - vioară, Andreea Retegan - violă, Mihail Grigore - violoncelDespre album
Producător muzical: Dan Georgescu
Muzică și versuri: Dan Byron
Aranjamente: Dan Byron (1,2,3,4,6,8,9,12); Dan Georgescu (1,2,3,8,10,11,12); toată trupa (5,7)
Mixaje: Dan Georgescu (1,2,3,5,7,8,9,11,12), Vladimir Ivanov (4,6,10)
Înregistrări: Dan Georgescu la Unda Recording și Overground Music
Mastering: Dan Georgescu
Grafica: Sergiu Mitrofan
Fotografii: Cristian Șuțu (coperta și portretele trupei), Sergiu Mitrofan (restul)
Versuri
Acasă
Când pașii mi se rătăcesc pe cărare,
prin păduri
ce-ascund răni sărutate de topoare
și furtuni,
îmi vine să dispar și eu în decor,
în lume,
să fiu doar un alt eremit călător
fără nume.
Când cerul se agață-albastru de crengi
părăsind
credințe învățate strâmb peste vremi,
un labirint
de taine se dezbracă în orice frunză
ce suspină,
iar lumea se transformă iar într-o muză
libertină.
Sunt departe
de stindarde
și oameni ce au învățat să urască
zâmbind
cu lacrimi ascunse permanent sub o mască,
clandestin.
Aici pot avea
tot ce nu vrea nimeni să-mi dea.
Consumatori de vise
Azi-noapte am visat
că eram refugiat,
iar oamenii-mi zâmbeau
politicos și-apoi mă acuzau
că pregătesc un atentat
într-un oraș de prin Banat
și-am să provoc un război -
nu mai bine mă duc eu înapoi?
Azi-noapte am visat
că pământul era plat
și dintr-un colț de rai
printre nori ne privea un polițai.
Eram cu toții daci,
latinizam aurolaci
și-n timpul liber pilotam
farfurii zburătoare și fumam.
Când m-am trezit, într-un sfârșit,
eram din nou eu,
iar la televizor, întâmplător,
aceleași rătăciri,
eterne povești cu oameni onești,
pasionați
de tot ce trăim, cum ne simțim
între Carpați.
Suntem doar spectatori
(scenariul e gândit de alții),
consumatori
de vise-n culori.
Picotim pe-un nor,
rătăciți în aplicații,
pierduți în umor,
deși știm că mâine va fi mai rău…
Azi-noapte am visat
că devenisem împărat
și mă-mbrăcam în legi
inventate de cei mai buni strategi.
Am abrogat ziua de luni,
berea cu căpșuni,
sfânta mahmureală
și parcarea laterală…
Azi
Când lumea nu mai vrea să facă niciun pas
e timpul să te-apuci frenetic de dans,
nu contează nimic!
Orice mișcare pare doar un fleac
când simți în vene afrodiziac
și nu tremuri de frig,
iar azi nu-i la timpul trecut
și noaptea nu-i doar un vis,
azi nu ai timp de pierdut,
nimic nu e interzis...
Când nu te încrezi deloc în destin
dai peste cap paharul de vin
La carnaval.
Viața pare învârtită de zar
când te trezești amețit într-un bar
și-n jur e scandal,
iar azi nu-i la timpul trecut
și noaptea nu-i doar un vis,
azi nu ai timp de pierdut,
nimic nu e interzis...
Lumea se îmbracă pompos în frac
și spânzurătoarea pare un fleac
față de papion.
Când nu mai ai nimic de dat în dar
și vântul aleargă pe loc în pahar
imitând un ciclon,
când lumea se îmbată cu vise absurde
și drumurile au prea multe curbe,
iar azi nu-i la timpul trecut
și noaptea nu-i doar un vis,
azi nu ai timp de pierdut,
nimic nu e interzis...
Apă și cer
Vânturi se-nvelesc
cu vele, adormind,
visând că se opresc
din goană și se-ntind
pe paturi lungi de apă,
pe-o barcă de pescar,
între năvod și nadă,
cuibărite lâng-un fugar.
Am fost închis într-o colivie
făr-orizonturi sau așteptări,
cu un săpun, o frânghie
și-un liber arbitru plin de erori.
Parcă văd că totul se termină cum a-nceput
și-am să constat că lumea asta e doar un mare balamuc,
dar pierzătorii nu sunt cei care n-au câștigat
ci sunt cei ce nici măcar n-au încercat...
Am vrut să fiu cel mai bun
și-am renunțat la ultimul pas.
În soartă oi crede postum,
în noroc – la parastas…
De jur împrejur orizont,
oriunde te uiți apă și cer,
ce-ar fi să fie cu ghinion,
să mă trezesc iar în infern?
Continuum
Afară-i atât de frig,
norii se bat cu perne zburând peste case-n orașu-adormit.
Mă plimb pe străzi pustii,
văd oameni cu ochi de cărbune și nasuri din morcovi portocalii…
Când muguri se deschid
și soarele mângâie neaua prin colțuri ce încă nu s-au topit
încep din nou să visez,
cu ochii deschiși către lumea-mbrăcată-n culori mă tot minunez,
iar tu îmi spui c-ai vrea să trecem direct la subiect,
că ești sătulă de discuții despre un alt cer perfect…
Afară-i atât de cald,
aproape că poți să faci o cafea dacă pui ibricul pe asfalt.
E timpul să dispar,
să hoinăresc prin codrii ciopliți de un vechi meșter tâmplar,
iar tu îmi spui c-ai vrea să trecem direct la subiect,
că ești sătulă de discuții despre un alt cer perfect…
"E destul pentru azi, m-am plictisit de baliverne,
de discuții în doi peri
și-aș vrea să trecem peste-acest veșnic început de
dialog, să nu cântăm
mereu aceleași refrene
ca doi oameni stingheri
ce se întâlnesc o dată pe an."
Când frunze ruginesc
și vântul se joacă prin păr imitând un gest prietenesc,
copiii se-ntorc pe rând
în băncile școlii cu vara în suflet și vacanța în gând,
iar tu îmi spui c-ai vrea să trecem direct la subiect,
că ești sătulă de discuții despre un alt cer perfect,
e destul pentru azi, te-ai plictisit de baliverne,
de discuții în doi peri
și-ai vrea să trecem peste-acest veșnic început de
dialog, să nu cântăm
mereu aceleași refrene
ca doi oameni stingheri
ce se întâlnesc o dată pe an.
Fără cuvinte
Ce-ar fi
să vorbim pe rând,
să gândim în gând,
să ne spunem doar ce contează?
Nu vrei
când ne întâlnim
să ne și privim
fără a rosti vreun cuvânt?
Știu că nu am
niciodată timp
sau am prea puțin
să pălăvrăgim pe-ndelete,
doar că acum
n-ar fi potrivit
să îmi spui rapid
tot ce-ai vrut și n-ai apucat.
Mai bine ne-am lăsa
duși de val
făr-a pronunța
nimic.
Hei, ce bine-i
fără cuvinte...
Dac-am tăcea
am putea să fim
fără niciun chin
mai atenți în ce ne privește,
ne-am conecta
fără internet
la ceva concret,
cum ar fi chiar viața din noi.
Hai că și eu
am vorbit prea mult
în loc să ascult,
iar acum tu râzi de mine.
Vezi cum e
să nu mai ai loc
de un pisălog
care nu-ți dă voie să respiri?
Mai bine ne-am lăsa
duși de val
făr-a pronunța
nimic.
Hei, ce bine-i
fără cuvinte...
Anima
Nu pot să dorm,
pereții casei mele
cântă în somn,
pare că cineva
e-nchis în beton,
ca Ana-a lui Manole.
Poate că
înnebunesc,
toate visele mi
se zvârcolesc,
stele-mi cad în cap
iar eu mă trezesc
povestind cu ierbivore.
Printr-o crevasă din subconștient
evadează mereu în prezent
(în fiecare altă zi)
tot ce-au lăsat bătrânii în urmă,
fie că-i dramă sau e doar o glumă,
e-n mine, ascuns pe undeva...
Nu pot să dorm,
noaptea călărește
un unicorn,
iar luna mă îmbie
să mă transform
într-o fiară fără nume,
dar nici nu mă gândesc
să părăsesc fântâna-n care trăiesc
de când am refuzat
să mă tocmesc
c-un personaj de ficțiune.
Printr-o crevasă din subconștient
evadează mereu în prezent
(în fiecare altă zi)
fantome-ascunse într-un veșnic trecut,
când lumea toată era la-nceput
(și părinții erau copii),
tot ce-au lăsat bătrânii în urmă,
fie că-i dramă sau e doar o glumă
e-n mine, ascuns pe undeva,
tot ce nu vreau să fiu sunt deja,
fără să știu, fără să pot controla
destine ale altcuiva…
Șobolani și ciocoi
Aș vrea să pot să mai uit din cuvinte,
pe cele moștenite fără să vrem din străbuni.
Ce bine ar fi să nu-mi aduc aminte
cum se spune la foame sau la minciuni,
să pot folosi formulări pozitive
în orice context, oriunde aș fi,
limba să ia proporții festive
lăsând nerostite silabele negre sau gri
și ca prin minune
să existe o lume
fără ignoranță,
ură și-aroganță,
șobolani și ciocoi,
fără închisoare,
furt și emigrare,
pe toate le-aș arunca la gunoi,
dar nu le pot uita,
mai ales când te văd pe dumneata.
Aș vrea să inventez o nouă limbă,
să nu conțină niciun cuvânt negativ,
nici măcar „prostie”, „urât” sau „ispită”,
dar gramatical să n-aibă nimic relativ
și ca prin minune
să existe o lume
fără ignoranță
ură și-aroganță,
șobolani și ciocoi,
fără închisoare,
furt și emigrare,
pe toate le-aș arunca la gunoi,
dar nu le pot uita,
mai ales când te văd pe dumneata
bălăcindu-te-n noroi cu o veșnică nonșalanță,
cu mina inocentă a unui trișor,
înghițind și ultima fărâmă de speranță,
călcând în picioare un întreg popor.
Aștept o minune,
să existe o lume
fără ignoranță,
ură și-aroganță,
șobolani și ciocoi,
fără închisoare,
furt și emigrare,
pe toate le-aș arunca la gunoi,
dar nu le pot uita,
mai ales când te văd pe dumneata...
Râzi
Râzi, râzi, nu mai e timp pentru altceva,
râzi, râzi, ne scufundăm cu tot cu podea.
Mâine vom fi, vom fi doar niște fantome fără nevoi,
dar astăzi dansăm, dansăm în rând cu toate celelalte oi…
Ce bine era când eram copii și nu pricepeam
cu ce diferă actorul de politician,
ce bine era când eram mici și nu ne păsa
că într-o zi o să fim mari și o să dăm de belea...
Râzi, râzi, încă un pic, cât încă mai poți,
râzi, râzi, o să rămânem cu toții-n chiloți,
bufonu-i pe tron, tron, iar regele-i face o temenea,
e un banc prost îmbrăcat în cuvinte de catifea.
Ce bine era când eram copii și nu pricepeam
cu ce-i diferit un polițist de-un milițian,
ce bine era când eram mici și nu ne păsa
că într-o zi o să fim mari și o să dăm de belea...
Râzi, râzi, hai să pretindem că-i comic așa,
râzi, râzi, și fii pregătit să strângi din curea.
Mâine vom fi, vom fi doar amintirile vreunui nebun,
dar astăzi putem, putem să ne prefacem că e Crăciun.
Ce bine era când eram copii și nu pricepeam
cu ce diferă actorul de politician,
ce bine era când eram mici și nu ne păsa
că într-o zi o să fim mari și o să dăm de belea
El dorado
Stau tolănit pe-o plajă uitată din paradis,
fără nicio treabă,
recitând apatic un monolog îmbibat în plictis,
așteptând timpul să treacă.
Perfecțiunea nu e perfectă fără entuziasm,
făr-un dram de pasiune
și zilele trec foarte greu dacă te uiți în continuu la ceas,
parcă vor să se răzbune.
Dac-ai fi aici
culorile ar fi mai vii
și în sfârșit
pământul ăsta s-ar învârti
din nou.
Sticla de vin e pe sfârșite fără vreun rezultat,
lumea nu e mai frumoasă.
Ar trebui să cânt, dar îmi iese doar un oftat,
mai bine m-aș întoarce acasă.
Nouă
Lasă-mă să dorm, nu mă mai trezi,
n-ai ce să salvezi, mai bine vezi-ți tu de tine,
nu te obosi să-nțelegi nimic,
istoria e doar un clișeu.
Du-te unde vezi, lasă-mă să mor,
du-te pe pustii, nu-i nicio rușine
să pretinzi că totu-i mereu minunat,
să-l minți chiar și pe dumnezeu.
Știu că iar o să mă visezi la noapte,
n-am să fiu chiar eu, dar n-ai să te prinzi,
mintea ta știe cum să mă dezgroape
și te tot trezești că vii să mă colinzi…
Uită-mă de tot, zi că nu exist,
fă-ți bagajul și trage ușa după tine,
ocolește-mă de-acum ca pe un străin
și nu veni înapoi când ți-o fi mai greu.
fă-ți prieteni noi, du-te să petreci,
distrează-te mai mult, fă să-ți fie bine,
încearcă să vorbești mereu alt grai,
închide-mă pe veci într-un muzeu.
Știu că iar o să mă visezi la noapte,
n-am să fiu chiar eu, dar n-ai să te prinzi,
mintea ta știe cum să mă dezgroape
și te tot trezești că vii să mă colinzi…
Du-te departe,
soarele meu a apus,
du-te pe Marte,
mergi doar în sensul opus,
ce să mai faci aici?
Ce să mai faci aici?
Nu vezi că cerul pică pe noi?
Cântec de leagăn
Dormi fără grijă, popor nebun,
culcă-te beat într-un șanț lângă drum
și nu mai lăsa pe nimeni să-ți facă morală
nici astăzi, nici mâine, niciodată, nimic, nici măcar din greșeală!
Ce-ar fi să dormi iar împăcat, n-ai ce naiba să regreți,
lasă-mă pe mine să mă urc pe pereți.
Dimineață vei fi din nou un neam fericit,
nici nu vei ști că lumea s-a-ntors pe dos de tot cât timp ai dormit.
Dormi fără vise, popor naiv,
dormi ani la rând, culcă-te definitiv,
iar dacă prin minune te-oi trezi din hibernare
viața ți-o fi împrăștiată departe prin lume, peste hotare.