Balthazar – Sand

Părerile sunt împărțite. Am niște prieteni înnebuniți ca și mine după belgienii de la Balthazar și niște alți prieteni care se scarpină în cap nedumeriți, uitându-se la noi. Nu cred că există o explicație, părerile și plăcerile nu sunt niciodată obiective, nici măcar ale mele 😄. Balthazar e cumva un paradox, o trupă de pop comercial, dar de nișă. Ingredientele lor sunt destul de discrepante, au influențe care încep de la Leonard Cohen (din perioada timpurie) sau Nick Cave și se întind până la Bee Gees, combinate cu groove-uri de pop modern și funk. Cei doi songwriteri-vocaliști (Jinte Deprez și Maarten Devoldere) îmi plac de mor, i-am urmărit și în anii de proiecte individuale (J. Bernardt, respectiv Warhaus). Mi se pare că au o inteligență a economiei compoziționale de invidiat. Dar bineînțeles că Balthazar nu e numai despre ei, gașca în totalitate e într-un mare fel (Simon Casier – bas, Michiel Balcaen – tobe și Tijs Delbeke la orice ți-ai putea închipui, plus meseriașul de Jasper Maekelberg, producătorul atomic care de multe ori le și cântă în deschidere). I-am văzut de trei ori live și am văzut și câte un concert cu fiecare proiect solo al leaderilor, dar să știți că nu sunt dependent, nuuuu… Să vă spun și de vinilurile cu autografe? Poate altă dată.

Sand e un album șugubăț despre o perioadă din viața Balthazarului cu care ne putem identifica toți. Nisipul din titlu se găsește într-o piesă care se numește Hourglass, pentru că timp, pentru că așteptare, pentru că viitor incert, etc. Trupeții au lucrat în mare parte prin corespondență, iar rezultatul e un pic mai electro și mai bântuit de filosofii existențiale. Coperta e cel puțin bizară, dar săpând un pic pe net am aflat că respectiva sculptură (a artistei olandeze Margriet van Breevoort) e celebră. Conform autoarei reprezintă sentimentele oamenilor care așteaptă să intre la doctor. Cam ciudate sentimente, ce să zic? Sau n-am fost eu de mult la doctor…