Impromptu, două zile în Timişoara şi un duo acustic

2 iunie
Sărăţel – Bucureşti 441 km

Am lăsat maşina în Bistriţa pentru service şi am luat trenul. N-am prins bilet la cuşetă decât din Sărăţel, aceast super nod feroviar unde nu anunţă nimeni venirile şi plecările. M-aş fi dus la Cluj să văd Bălănescu Quartet cântând Maria T, dar eram prea rupt şi mă aştepta o săptămână foarte grea.

4 iunie

Pentru impromptu-uri setup-ul meu devine cel mai complicat posibil, vreau să am totul la îndemână, în caz că vreau să folosesc ceva să nu caut, să întind o mână (sau un picior) şi să fie acolo. Cam aşa arată schema (făcută de monsieur Robert, care a instalat scena).Schema.jpg
 
M-am bucurat enorm să mă reîntâlnesc cu Alexander Bălănescu în grădina Verona. Nu ştiam nici unul dintre noi ce urmează să cântăm, singura regulă pentru impromptu fiind că fiecare trebuie să dea la un moment dat startul. Bălănescu este fascinant, un om extrem de cald şi de calm, care pe scenă se transformă într-o fiară care îşi prăvăleşte arcuşul peste corzi cu atâta nerv că-l face franjuri. Şi doamne ce sunete scoate din vioara aia! Atâta violenţă, iar zece secunde mai târziu atâta duioşie că-ţi rupe inima. Un super muzician cu care încă nu-mi vine să cred că am cântat şi cu care abia aştept să mă reîntâlnesc.Verona.jpg
 
5 iunie
Bucureşti – Timişoara 562 km

Să fii vocalist înseamnă de multe ori să fii un fiţos nenorocit, să-i tâmpeşti pe cei din jur cu pretenţiile, să fii o drama queen de primă mână. Iar dacă prin concerte faci acrobaţii cu instrumentu-ţi, totul se amplifică de o sută de ori. Când ai patru cântări la rând poţi deveni un pic stresat (şi automat stresant), mai ales dacă ultima dintre ele este alături de o altă acrobată a vocii. Am plecat la Timişoara conştient că mă aşteaptă două zile de chefuială alături de prietenii de la Clinica de bere, iar eu o să consum doar apă plată la temperatura camerei.

A doua cântare din tura asta a fost pe o barcă, într-un loc foarte fain care se numeşte D’arc pe mal. Mi-am amintit de Kumm acu’ jdemii de ani în Milano, în deschidere la James Brown, numai că acolo barca era de vreo zece ori mai mare şi era la cinci metri de mal.Darc_pe_mal.jpg

Am făcut o struţo-cămilă (cum spunem noi), cu chitară rece şi restul de instrumente electrice, aşezaţi ca pentru unplugged.

6 iunie

Ziua a început foarte zen, în grădina pensiunii Sofia. Apoi am amestecat un soundcheck cu o insolaţie.Dome-si-Clara.jpg
 
Vrabiute.jpg
 
Danut.jpg
 
Soundcheck_la_Castel_Royal.jpg

A treia cântare a fost privată, o petrecere a firmei datagroup care s-a ţinut pe terasa de la Castel Royal din Moşniţa nouă. Mulţi oameni tineri care ştiau să danseze pe El meneaito în tandem şi care se bucurau de Dragostea din tei, dar care au stat cu ochii mari şi urechile ciulite să ne asculte. Am făcut două reprize cu o pauză de vreo trei ore între, fapt care mi-a cam rupt gâtul şi mi-a stricat feng shui-ul. Ajuns la cazare am pus mâna pe Rock’n’roll singer’s survival manual (pe care îl port permanent cu mine în format electronic) şi am citit din nou despre vocalizele reparatoare.

7 iunie
Timişoara – Bucureşti 562 km

Muzica nu are legătură cu sportul decât arareori, dar una din chestiile comune este că nu poţi face performanţă fără încălzire. Când te afli în mişcare şi n-ai alt spaţiu de desfăşurare decât duba, de multe ori trebuie să te încălzeşti cu toată lumea de faţă. Iar vocalizele au tendinţa să pară foarte funny pentru cei din jur. Aşa că trebuie să înveţi să ignori toate glumele făcute pe seama ta. Cred că n-a auzit autostrada Piteşti – Bucureşti atâtea aeiou-uri în viaţa ei. Mă aştepta a patra cântare, o oră lângă o super vocalistă, Luiza Zan, aşa că am devenit surd şi orb la toate mişto-urile de pe planetă. Şi mulţumită lui Mark Baxter şi miraculoasei lui cărţi, am putut cânta fără probleme. După care am fugit în pasajul Macca, unde mă aşteptau nişte beri şi un prieten să sărbătorim intrarea în vacanţă.

Total 1565 km