O zi perfectă cu Doi Căpitani și câțiva prieteni

A trecut doar o lună și un pic. O lună și un pic care mi s-a părut foaaaarte lungă, pentru că timpul se îndepărtează de momentele perfecte cu sfială. A 15-a Tabără de Fotografie pentru Bloggeri (a 7-a la care am participat eu) s-a petrecut din nou în Deltă, în Crișan, la Pensiunea Doi Căpitani, un loc tare drag mie, gazda a nu mai puțin de trei TFB-uri până acum, iar o zi din cele trei pe care le-am stat acolo a fost una pe care n-o să o uit vreodată, nu că s-ar fi întâmplat ceva deosebit, ci pur și simplu pentru că mi-a dat o stare pe care îmi doresc să o pot avea în fiecare zi. Fuseserăm dimineața la capturat răsărit pe un lac din apropiere, dar pelicanii se dovediseră zgârciți la vedere, iar imaginile mele arătau cel mult a wallpaper-uri kitschoase. Hotărâserăm să nu mai plecăm nicăieri pe după-amiază, să lenevim la pensiune, să cântăm la chitare, să facem o băiță în piscina din curte, etc., dar totul s-a transformat încet-încet într-o super petrecere.

A început cu prânzul, pentru care nea Vali ne pregătise storceag. Așa ceva nu există! Nu am putut controla mâinile care mi s-au dus către polonic pentru a doua porție. Eram un junkie întinzându-se după doză. Și nu am fost singurul. Nimeni de la masă nu s-a limitat la prima farfurie. Ba chiar unii au plecat cu bolul cel mare, după cum se poate observa.

Apoi Răzvan, unul din cei doi căpitani (celălalt e nevastă-sa, Denisa, principala vinovată pentru prezența noastră acolo), ne-a condus discret în cramă, să amplificăm un pic starea de euforie în care ne aflam. Am mâncat ceva și la felul doi plus ceva desert, dar zău dacă îmi aduc aminte ce și chiar nu contează. Pluteam. Se deschiseseră toate supapele. Ne-am mutat pe terasa din față și Ovidiu a început să cânte Andrieș într-o interpretare atât de personală și cu o așa plăcere încât cheful nostru de viață a explodat instantaneu. Orele s-au rostogolit cu o veselie imposibil de povestit, am tot făcut schimb de chitare, de pahare, de punch-line-uri, bucurându-ne de fiecare clipă trăită acolo, la capătul lumii.

Mai pe după-masă s-a mai așezat o cireașă pe tort – s-a pus pe gătit the mighty Alex Petricean, improvizând cu ce se mai găsea prin bucătărie. Nu mi-am mai găsit cuvintele să-l laud, n-am mâncat așa ceva de când mă știu. Și ar fi trebuit să recunosc toate gusturile, practic era somn cu mămăligă (!). Alex e ca un jazzman care amestecă în banalul la minor sexte, septime și none, răstălmăcindu-ți tot ce credeai că știi, dându-ți percepțiile peste cap. Nu degeaba a câștigat, la puțină vreme după tabără, titlul de bucătarul-șef al anului (decernat de Gault&Millau).

Nu-mi amintesc mare brânză din ce s-a mai întâmplat pe seară, știu doar că ne-am ținut de program și am discutat pe marginea fotografiilor de peste zi, dar asta n-are nicio importanță, pentru că n-am să uit niciodată concluzia, un ecou al unei zile perfecte, în care n-am băut sangria în parc, ci vin pe malul Dunării la Doi Căpitani. Taberele de Fotografie pentru Bloggeri nu sunt de fapt despre fotografie, camere, obiective, Lightroom sau Photoshop. E drept că se fac excursii prin tot felul de locuri și fiecare seară se termină cu critica imaginilor de peste zi, însă toate astea sunt doar un pretext. Taberele de Fotografie sunt despre prietenie.