Trei albume bune din noiembrie 2017

[button type=”” url=”https://losthorizonsband.bandcamp.com” target=”on” button_color_fon=”#3fc2da” button_text_color=”#ffffff” ][/button] Pentru articolașul ăsta lunar pe care îl puteți citi în câteva minute, research-ul este un uriaș lent și obositor. Luna trecută mi-am permis să spun despre unele chestii că sunt mediocre sau chiar excesiv de proaste în cunoștință de cauză, ascultând aproape tot ce s-a lansat, dar n-am avut nicidecum intenția să jignesc pe cineva pentru propriile-i preferințe. Mea culpa dacă cineva s-a simțit ofensat, am obiceiul să spun lucrurilor pe nume și asta nu e întotdeauna bine. Promit să încerc să fiu mai moderat pe viitor, dar nu vă pot ascunde că am fost dezgustat de Seal, care a scos un album bunișor de standarde de jazz, dar s-a apucat să o copieze unu-la-unu pe Nina Simone, sau că am refuzat să ascult orice Maroon 5, Kid Rock, Taylor Swift sau Sia de frică să nu vomit. Mă scuzați, îmi permit să am și eu limitele mele de bun-simț. Altfel, noiembrie 2017 a fost și ea o lună destul de săracă în albume cu adevărat bune. Cele de mai jos sunt la crème de la crème.

 
Greta Van Fleet – From the fires

Nu obișnuiesc să mă entuziasmez atunci când o trupă sună ca o alta, dar Greta Van Fleet m-a dat peste cap. Am ascultat toată viața Led Zeppelin, iar la un moment dat am și cântat, chiar și pe scenă, cu BlueService, și erau oameni care veneau să ne asculte tocmai pentru că interpretam respectivele piese într-o manieră apropiată de cea originală. Dacă respectivii ar fi dat peste Greta Van Fleet ar fi făcut infarct. Vocea lui Josh Kiszka sună aproape identic cu cea a lui Plant din prima perioadă, când era tânăr și neliniștit, iar coardele vocale nu-i erau încă afectate de abuzuri. Mai are și vârsta potrivită – 21 de ani, la fel ca Jake, al lui frate geamăn, chitaristul trupei. Ceilalți membri sunt și mai tineri – un al treilea frate, Sam, la bas, 18 ani, și prietenul lor Danny Wagner la tobe, tot 18 ani, amândoi absolvenți de liceu anul acesta. Niște copii care n-au luat o lecție de muzică în viața lor și care cântă de mori. Highly recommended.

[button type=”bd_button btn_small” url=”https://gretavanfleetmusic.bandcamp.com/releases ” target=”on” button_color_fon=”#3fc2da” button_text_color=”#ffffff” ]Ascultă[/button]

 
Lost Horizons – Ojalá

Simon Raymonde a fost basist la Cocteau Twins vreme de vreo treisprezece ani, până s-a spart gașca iar Elizabeth Fraser s-a dus să înregistreze Teardrop cu Massive Attack. În anii de după despărțire și-a fondat (împreună cu Robin Guthrie, șeful de la Cocteau) propria casă de discuri, Bella Union, pentru trupe care gândesc muzica asemenea, și a semi-renunțat la rolul de muzician în schimbul celui de producător. Asta până de curând, când a fondat alături de Richie Thomas (fost tobar la The Jesus and Mary Chain) sus-numita trupă. Primul album, Ojalá, este o culegere de piese pop frumoase, atmosferice, cu o mulțime de invitați, majoritatea vocaliști (sau mai bine zis vocaliste) în mare parte necunoscuți mie. Poate prezentarea mea nu e atât de entuziastă în comparație cu cea a albumului puștilor, dar nu vă lăsați înșelați de aparențe, this is gold.

[button type=”bd_button btn_small” url=”https://losthorizonsband.bandcamp.com” target=”on” button_color_fon=”#3fc2da” button_text_color=”#ffffff” ]Ascultă[/button]

 
The Mono Jacks – Ușor distorsionat

O să dați vina pe prietenie, pe apartenența la același organism de management și PR, pe naționalism brusc exprimat sau pe dacopatie. N-aveți decât, n-am să dau înapoi un singur pas. Ușor distorsionat este o mare gură de aer pentru toți ascultătorii de alternativ românesc, un album care se aliniază cuminte copiilor mai mari din vecini. Îmi plac foarte mult piesele, intime, misterioase, adresate direct eventualului ascultător (în sfârșit în limba română), sound-ul excepțional (bine Dănuuuț!!) și producția simplă, fără zorzoane de prisos. Discul este rezultatul unei renașteri a Mono Jacks-ului, într-un moment în care se putea rătăci fără speranță prin întunecata pădure fără de sfârșit a orgoliilor și frustrărilor din muzica românească. Din fericire noua componență funcționează (nu numai pe scenă), și asta se simte imediat. Nici nu vreau să îmi închipui câte eforturi a făcut Doru Trăscău în ultima jumătate de an pentru albumul ăsta, având job și copii de crescut. Mare parte din repetiții au avut loc cu noaptea în cap, înainte să se trezească până și găinile, iar multe sesiuni de înregistrare s-au prelungit până seara târziu. Jos pălăria! Pentru mine ăsta e albumul lunii noiembrie.

[button type=”bd_button btn_small” url=”https://themonojacks.bandcamp.com/album/u-or-distorsionat” target=”on” button_color_fon=”#3fc2da” button_text_color=”#ffffff” ]Ascultă[/button]

 
Bonus pentru sărbători

Nu pot să vă las cu ochii (sau urechile) în soare de Crăciun, trebuie să existe alternative pentru leru-i ler și gașca. Așadar vă recomand cu încredere albumul X-mas Death Jazz al celor de la Panzerballett, o culegere de cântece de iarnă și colinde tratate un pic diferit, într-o manieră de metal progresiv care nu te lasă să anticipezi nimic chiar și atunci când credeai că știi piesele pe dinafară. Numai bun de șocat bunici și mătuși 😉