Agregatorul de byroni
by 8 august 2024Dacă citești blogul ăsta mai mult ca sigur că ai ascultat și byron. Mă gândesc că știi și că mi-am făcut un bookclub și un audioclub, dar pe lângă astea mai sunt câteva chestii care implică și restul trupei despre care probabil încă n-ai aflat. Mai avem un playlist săptămânal, un newsletter bilunar și un vlog. Dar hai să-ți povestesc despre ele mai pe larg.
Playlist – #byroniiascultă
În fiecare săptămână un alt membru byron încropește un playlist de 10 piese pe Spotify. Nu există reguli, fiecare îl face cum îl taie capul și îl umple cu ce are chef. Cele mai noi sunt așa: Sergiu a făcut un playlist cu piese românești din anii ’70-’80, Andrei unul cu tot ce i-a atras atenția în ultima vreme, eu cu piese românești din ultimii 5 ani, Döme cu 10 trupe pe care le-a văzut la Electric Castle, iar Dany cu piesele lui favorite de la Whitesnake. Se înțelege că la fiecare cinci săptămâni fiecare playlist se schimbă complet.
De găsit AICI.
Newsletter – Memento
Newsletter-ul byron e livrat de două ori pe lună și tot așa, prin rotație, fiecare membru scrie despre orice îl taie capul, drept urmare subiectele sunt foarte diverse. De obicei ale mele se învârt în jurul chestiilor pe care le-am consumat în ultima vreme, drept urmare fac și acolo un fel de recomandări, dar Sergiu a avut vreo două episoade în care ne-a povestit cu mult umor despre propria-i copilărie și adolescență, Dany despre concertele cu Chris Cornell pe care le-a văzut la viața lui (a fost la vreo 8 în toate combinațiile posibile, by the way), Andrei despre nesfârșitele-i călătorii și Döme despre ideile crețe care îi vin în timp ce ne plimbăm de nebuni cu duba prin țară.
De făcut abonament AICI.
Vlog – byronii concertează
Ooo, da, ne-am făcut și vlog, sau mai bine spus Döme ne-a făcut. Deocamdată există doar două episoade, că viața e complexă și are multe aspecte, dar există filmări și pentru următorul, și pentru următorul, și pentru următorul. Pentru că vom reveni. Întotdeauna. 😋
De dat subscribe la canal AICI.
Bookclub-ul și Audioclub-ul și-au luat o pauză în august, că e vacanță, dar vor avea ediții în septembrie. O să anunț în curând ce și cum.
Căldură plăcută în continuare!
Diana Cucu
Vacanta frumoasa si linistita va doresc.