Aventuri prin Bistrița și Sibiu

by Dan Byron 2 iunie 2014

“Nothing behind me, everything ahead of me, as is ever so on the road.”

Jack Kerouac – On the road

29 Mai

București – Bistrița 445 km

La Bistrița am cântat o singură dată, într-un club cu o reputație de invidiat, în fața a circa douăzeci de plătitori, și n-am apucat să dăm decât vreo câteva piese că a și venit poliția și ne-a oprit. Ăla a fost unul dintre momentele care au dat naștere „wireless”-ului – pur și simplu am continuat concertul neamplificați, în mijlocul celor douăzeci de curioși. Până și luministul a început să folosească doar o lanternă. A fost râsul de pe lume.

De data asta am plecat la Bistrița ca să-mi însoțesc jumătatea la întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului.

30 mai

Nu știu alții cum sunt, dar la Bistrița la 10 ani după liceu se sărbătorește ca la nunți și botezuri, cu multe feluri de mâncare (toate carnivore) și o grămadă de băutură proastă, cu hore și cocojambo și meneaito, într-un restaurant profi, pregătit probabil special pentru astfel de evenimente. Noroc că mai știam ceva lume pe la petrecere [am mai colindat de Crăciun cu câțiva (adică am ciocnit câteva pahare la fiecare acasă)]. În plus, absolut întâmplător am aflat că e Cristi Șuțu în oraș, așa că am profitat de ocazie ca să ne vedem. În București nu prea apucăm.Ajuns acasă, am aflat că mașina, parcată regulamentar în fața blocului, pățise o nepățită. Un tovarăș mai entuziast din fire a intrat în plin în roata mașinii din față, parcată și ea regulamentar, după care a încercat un flic flac, dar nu i-a ieșit figura și a rămas cu tavanul pe podea (poza e făcută de un vecin, când am apărut eu nu mai era nimic acolo).Mașina din față s-a emoționat și a dat să se sprijine de a noastră, dar i-a alunecat mâna. Rezultatul seamănă cu o urmă lăsată de un urs sau de un X-man zis și Wolverine. Tovarășul în cauză a primit o amendă de 170 lei pentru neatenție în trafic și a justificat incidentul spunând că încerca să prindă o goangă care îi intrase în mașină. Știu că sună a banc, din păcate nu e.

31 mai

Bistrița – Sibiu 206 km

E prima dată când merg pe drumul ăsta. Știam că avem o țară mirobolantă, dar n-o văzusem de mult dintr-un alt unghi. Tot sărăcie peste tot, asta nu s-a schimbat, dar natura…Nu știu la ce mă așteptam de la festivalul Huet.Urban din Sibiu, cu siguranță nu la asta. Organizatorii au gândit perfect românește când au zis că merge și așa. Am avut tentația să fac stânga împrejur și să mă car dracului. Scena era udă, numai bună pentru șocuri electrice, iar ca să justifice asigurările de la telefon că este acoperită, dragii de organizatori așezaseră două umbrare de plajă albe, sub care dacă voiam să intru trebuia să mă aplec. În plus luminile erau ceva dintr-o epocă uitată, cinci becuri pe un par înălțat deasupra mixerului, să ni se vadă fețele. Mai era aproape o oră până la începerea concertului, așa că nu se mai putea rezolva nimic. Publicul nu avea nicio vină, iar în Sibiu nu cântasem de mult. Am făcut un soundcheck scurt și i-am dat drumul. Noroc că ne simțim atât de bine împreună, după ce am început prima piesă n-a mai contat nimic.

1 iunie

Sibiu – Bistrița 206 km

M-am întors singur în Bistrița să rezolv cu urma de urs/Wolverine. Firma Euroins (la care are deșteptul de mai înainte asigurare) nu lucrează în weekend, iar o constatare a poliției nu e de ajuns. Mă întreb la ce mai folosește poliția oare? Pentru ce îi mai plătim?

Pe drum am făcut câteva poze, fermecat iarăși de peisajul de basm. Fie ca asta să fie partea pozitivă a acestei postări.