byron goes to Dublin, episodul 5

Aseară pe la 7 în sfârșit am clacat. Aveam gâtul obosit și nu-mi mai plăcea nimic-nimic. De energie ce să mai vorbim… Pe la 8 am plecat de la studio și ne-am dus să ne plimbăm printr-un parc care s-a dovedit a fi uriașa curte a unui spital. Haios e că arăta ca o casă de aristocrați sau, în cel mai rău caz, a hotel de lux, necum a spital. După vreo oră de verdeață, soare și îmbrățișat copaci seculari deja mă simțeam mult mai bine (aaa, nu v-am spus, aici e soare aproape zilnic, a plouat extrem de puțin de când am venit, noi tot glumim că am adus soarele cu noi).
 

 
Am mers apoi la cazare și ne-am reactivat retard mode-ul uitându-ne la o porcărie cu Bruce Willis pe nume Red, printre miile de reclame cu care nu mai sunt obișnuit de vreo 14 ani, de când am renunțat la televizor. Dimineață m-am trezit cu trei minute înaintea ceasului, destul de odihnit și cu o stare mentală mult mai optimistă. Gâtul e mult mai bine, dar am hotărât să fac o pauză vocală și să reiau mâine. Oricum mai am patru piese întregi și bucăți din încă trei, deci nu stau rău deloc. Astăzi ne vom juca cu tot felul de completări, cu elemente de percuție, cu flaut (care inițial nu era în plan, dar am descoperit niște pasaje care cer), cu încă niște chitară acustică și probabil ceva clape. Sâmbătă e ultima zi de studio. Abia aștept să treacă, deja nu mai suport locul ăsta, l-am văzut prea mult în prea puțin timp. Cu siguranță peste ceva vreme o să mi se facă dor, dar acum aș vrea să pot pleca în oraș să mă plimb, să beau o bere la o terasă, să fac o baie în mare (deși cred că mi-ar îngheța sufletul și aș renunța după primul deget scufundat în apă). Nu-i bai, mai sunt trei zile, după aia o să le fac și pe astea.
Mulțumim mult celor de la Universal Music Romania, Sony și Datagroup pentru susținere.