Două cuvinte despre documentarul Colectiv
by 25 februarie 2020
Am fost aseară la avanpremieră. Multă lume bună, etc.
Mă așteptam să fie mai mult despre Colectiv decât despre ce a urmat. Secvența din seara respectivă cred că are sub 2 minute, dar este într-adevăr intensă. Nu mi-am închipuit că s-a întâmplat chiar atât de repede toată nenorocirea, iar dimensiunea de cinema îți dă direct în cap, aproape că nu-ți vine să crezi că nu e o secvență de film artistic. Restul documentarului este despre anul care a urmat, cu investigațiile lui Tolontan și încercarea de a face ordine a lui Vlad Voiculescu la Ministerul Sănătății, cu expoziția de fotografii cu Tedy Ursuleanu (ea fiind un fel de reprezentantă a supraviețuitorilor), cu părinții victimelor și durerea lor fără margini. Cu alte cuvinte, ne reamintește ce s-a întâmplat, fixează pe film niște faze care sunt sigur că deja au căpătat alte forme în memoria colectivă. “Să nu uităm”, fix ăsta e mesajul. Dacă uităm, suntem într-adevăr niște proști.
Anul ăsta sunt din nou alegeri. Sondajele nu arată prea bine. Adică arată fix că începem să uităm. Filmul ăsta poate să fie un duș rece, să ne aducem aminte. Astăzi de la 19:30 va fi proiectat în toată rețeaua Cinema City, iar de vineri va fi în toate cinematografele. Mergeți să-l vedeți. E un film care ne privește pe noi toți.
comentarii
-
-
Dan Byron
Până la urmă ce au făcut cei doi în anul respectiv a fost fără precedent. Nu știu dacă putem spune că au profitat în favoarea lor. Pe de altă parte să știi că sunt niște oameni care n-au venit aseară la avanpremieră tocmai de frica filmărilor din club din seara cu pricina. Dar du-te și vezi-l și vorbim după aia.
-
-
Ionut Popa
Dupa revolutie cred ca este cel mai trist eveniment din Romania ultimilor trei decenii. Poate nu are cel mai mare impact (vezi nr de accidente anuale de pe sosele de exemplu), insa psihologic cred ca a avut un impact major. Nu vad insa cu ochi buni dosarul Colectiv, la cum se misca „justitia”.
Paul Slayer Grigoriu
Ma voi duce sa-l vad, insa ce scrii tu aici imi confirma suspiciunile pe care le aveam deja. Si faptul ca, pe langa afisul oficial, alt afis prin care este promovat un film de la care ma asteptam – ca tine – sa fie despre tragedia de acolo, despre oamenii care au murit, despre supravietuitori, despre durere, are ca imagine fetzele lui Tolontan si Voiculescu ma dezgusta si ma face sa-mi spun ca nu trebuie sa uitam nici ca in timp ce unii plang, altii profita.