Două cuvinte despre documentarul Colectiv

Am fost aseară la avanpremieră. Multă lume bună, etc. 

Mă așteptam să fie mai mult despre Colectiv decât despre ce a urmat. Secvența din seara respectivă cred că are sub 2 minute, dar este într-adevăr intensă. Nu mi-am închipuit că s-a întâmplat chiar atât de repede toată nenorocirea, iar dimensiunea de cinema îți dă direct în cap, aproape că nu-ți vine să crezi că nu e o secvență de film artistic. Restul documentarului este despre anul care a urmat, cu investigațiile lui Tolontan și încercarea de a face ordine a lui Vlad Voiculescu la Ministerul Sănătății, cu expoziția de fotografii cu Tedy Ursuleanu (ea fiind un fel de reprezentantă a supraviețuitorilor), cu părinții victimelor și durerea lor fără margini. Cu alte cuvinte, ne reamintește ce s-a întâmplat, fixează pe film niște faze care sunt sigur că deja au căpătat alte forme în memoria colectivă. “Să nu uităm”, fix ăsta e mesajul. Dacă uităm, suntem într-adevăr niște proști. 

Anul ăsta sunt din nou alegeri. Sondajele nu arată prea bine. Adică arată fix că începem să uităm. Filmul ăsta poate să fie un duș rece, să ne aducem aminte. Astăzi de la 19:30 va fi proiectat în toată rețeaua Cinema City, iar de vineri va fi în toate cinematografele. Mergeți să-l vedeți. E un film care ne privește pe noi toți.