Everything Everything la Summer Well
by 12 august 2013N-am fost până acum la Summer Well, pentru că line-up-urile erau prea indie pentru mine. Yeah, I know, I’m the big bad wolf. În schimb, când am văzut afişul de anul ăsta, mi-au cam sclipit ochii. E drept, pentru o singură trupă, dar totuşi! Aşa că, după trei ore de somn şi un zbor Viena – Bucureşti, m-am prezentat cuminte în staţia de autobuz din spatele muzeului Antipa. Lume multă, pestriţă, mulţi hipsteri, etc. Am constatat că autobuzul festivalului costă 3,5 lei, o sumă neglijabilă, dar de dat, nu de luat. Probabil m-am obişnuit eu prea mult cu binele. La Werchter tot transportul de la aeroport până la festival intra în preţul biletului. Ce-i drept biletul costa mai mult şi publicul era mai numeros. Şi eram în Belgia.
Ajuns la faţa locului, am fost iarăşi mirat că sunt obligat să cumpăr abonament pe două zile, că altfel nu se poate. Totul sau nimic. Carevasăzică am cumpărat bilet şi pentru ziua trecută, irecuperabilă din câte mă duce pe mine capul. Ar fi fost bine să pună şi o maşină a timpului la intrare, poate voiam bilete şi pentru anii trecuţi. You better be good, Everything Everything, am plătit pentru tot festivalul ca să vă văd. De-ar şti ei ce povară le-am pus pe umeri…
Mi-a plăcut foarte mult locul ales pentru festival, domeniul Ştirbey, şi felul în care a fost el aranjat. Două cinematografe, unul în interior unde se proiecta un documentar despre Bowie, unul open air, unde am prins un fragment dintr-un film despre Elvis, un mic lac cu un pod (care am auzit că se rupsese cu o seară înainte, dar acum era folosibil din nou), o poiană în care trona scena.
Everything Everything au început la ora anunţată, fără artificii sau Carmine Burane, modeşti şi probabil un pic derutaţi că au ajuns aşa de în profunzimea Europei cu cel de-al doilea album al lor, Arc, lansat la începutul acestui an. Jonathan Higgs, vocalul, are o prezenţă plăcută, dar e departe de a fi vreun frontman. De altfel nici măcar nu are cine ştie ce voce, dar pe cuvânt că nu contează. Ritmicitatea liniilor melodice şi incursiunile prin falsetto îl prind foarte bine. În plus este principalul compozitor şi regizorul clipurilor. Jeremy Pritchard în schimb, basistul, m-a rupt în două. Am citit acum vreo doi ani cartea autobiografică a lui Sting, Broken music, în care la un moment dat explică ce greu e să cânţi cu vocea şi basul deodată şi cum şi-a făcut el strategic liniile pentru ambele. Tovarăşul Pritchard în mod sigur n-a citit-o. Are teme de bas complicate care nu au nicio legătură cu vocea secundară pe care o cântă în acelaşi timp. Şi este vinovat, împreună cu domnul Michael Spearman de la tobe, pentru cât de închegat sună trupa asta. Cel din urmă, dar nu fără importanţă, Alex Robershaw, cu o faţă de puşti, cântă la chitară cu o lejeritate de invidiat chestii destul de peste mână şi face o a doua voce secundară, strategic însă, spre deosebire de colegul lui. De pe scenă n-a lipsit nici Peter Sené, clăparul cu care colaborează de anul trecut încoace în live-uri. Highlight-ul concertului a fost fără îndoială hit-ul Cough Cough, dar întreg setlist-ul a fost foarte, foarte bun. Minute bune după final pielea îmi rămăsese de găină. O fi fost de la preţul biletului 🙂
După o pauză de rearanjare a scenei, au cântat The Vaccines, despre care prefer să nu spun nimic, că parcă văd că iar supăr pe careva, iar mai pe seară s-au produs în poieniţă cei de la Suede, la care am rezistat eroic vreo cinci piese şi apoi am şters-o englezeşte să văd documentarul cu Bowie. Între cele două trupe, pe o altă scenă diametral opusă faţă de cea pe care s-a cântat, s-au produs cei de la Enra, un fel de trupă de dans din Japonia care se joacă cu proiecţii într-un fel extraordinar. Nu vreau să mă gândesc cât au muncit ca să pună cap la cap jumătatea de oră pe care ne-au prezentat-o.
Una peste alta, am asistat la o zi din viaţa unui festival simpatic, cu trupe mai în trend, chiar dacă nu neapărat pe gustul meu, organizat într-un spaţiu idilic şi populat de lume faină. La mulţi ani şi la mai mare!
comentarii
-
Paul Slayer Grigoriu
Ok, e prima data cand aud (de) Everyhting Everyhting si trebuie sa marturisesc ca suna foarte interesant. O sa-i caut si eu.
-
Cristian China-Birta
Plus 1 la ce zice mister Slayer. Foarte misto suna. Si foarte pentru prima data aud si eu de ei, call me chinezu :))
transp
Mie foarte mult mi-a plăcut Kemosabe, pur şi simplu m-au deşirat. Pe Cough Cough încă mai aveam un pahar în mână şi nu ştiam de ce. :))