Jocuri & concursuri

Acum vreo 15 ani am citit pe nerăsuflate o carte scrisă la persoana întâi de un aventurier/maestru spiritual/om din Imperiul Țarist care a tulburat un pic apele mistice ale Europei și Americii în perioada interbelică. Se numea Întâlniri cu oameni remarcabili, iar autorul ei era G.I. Gurdjieff. Se subînțelege că era un soi de autobiografie, pe alocuri atât de fantezistă încât putea părea mai degrabă o lucrare de ficțiune, dar gândindu-mă acum la câte chestii știm de fapt, mai-mai că îmi vine a-l crede. Două scene mi-au rămas întipărite în minte, amândouă legate de primul om remarcabil pe care l-a întâlnit în viața lui, și anume tatăl său. Despre una dintre ele vreau să vă povestesc pe scurt aici și acum.

Gurdjieff era fiul unui fost bard grec stabilit în Kars (în actuala Turcie) și al unei armence. Nu știu exact care e istoria tatălui său, de ce a lăsat baltă cântatul și s-a apucat de tâmplărie, dar asta chiar nu contează. Ideea e că într-o bună zi omul și-a luat plodul după el la un festival de muzică. Vorbim de secolul XIX în Rusia Țaristă, un mediu complet diferit față de cel cu care suntem noi obișnuiți, în care nu existau nici bumți-bumți, nici hipsteri, nici coolness, nici amplificare. Festivalul se ținea odată la 20 de ani într-o anume vale dintre munți și dura până se găsea un câștigător. Da, era un festival-concurs, dar iarăși, complet altfel decât ce știm noi. Concurenții puteau cânta orice la orice instrument sau vocal, sau ambele, în privința asta nu exista nicio regulă. Câștigător era acela care reușea să facă valea să cânte cu el, care reușea să o facă să vibreze. Știu că pare SF, dar tind să cred că e posibil, trebuie doar să găsești frecvența potrivită. În fine, câștigătorului i se dădea simbolic un miel și toată lumea pleca în treaba ei, încântată probabil de experiență. God, I miss the old times…

După cartea cu pricina s-a făcut și un film cu același nume, nu prea grozav, cu buget mic, care se află pe youtube în întregime. Prima scenă este exact asta cu festivalul vieții și e destul de bine redată.

P.S. Bineînțeles că mi-a venit să scriu chestia asta după ce am văzut aseară marele concurs al universului Vocea României, care nu a făcut să vibreze absolut nimic. Mi se pare strigător la cer că au ajuns așa niște clovni să ne mătrășească arta și să convingă populația că asta e tot.

P.S.2 Citind un pic pe wiki despre Gurdjieff, am aflat că filosofia lui principală se regăsește în Sleepwalkers/Lunatici. Jur că m-am inspirat din Zen, nu din aventurierul rus.