La soare prin Grecia, ep.1

21 iunie

Urăsc să mă trezesc de dimineață, dar cui îi place? Când spun de dimineață mă refer la ore din astea imposibile, genul maniacal, 4,5,6 a.m. În primii ani de liceu mă trezeam în fiecare zi cu o goarnă în cap la 5:45, și n-aveam timp nici măcar să înjur, că trebuia să sar din pat și să fug la înviorare. Eram la militar (de muzică, desigur, dar totuși militar). După ce am reușit să scap mi-am făcut un obicei la fel de cretin să mă culc la orele alea. Acum, la așa-zisa maturitate, m-am mai echilibrat, mă culc de obicei la 3-4 a.m. Drept urmare…

Am plecat spre Grecia la 4 a.m., așa că n-am dormit deloc peste noapte. Ieșirea din București spre Giurgiu e horror, trebuie să treci prin vestita Jilava, pe niște străzi super întunecate, dubioase și curios de pline dis de dimineață. Am tot ațipit pe drum, noroc că nu era mașina mea și nu conduceam eu. Bulgaria am văzut-o printre gene, dar n-am putut să nu remarc „Lăzile” și Moskvitch-urile de acum o sută de ani, târându-se grațios pe drumurile zgrunțuroase, privind peste umăr flegmatic la marea de români grăbiți și fițoși care își riscă integritatea depășindu-le în curbe fără vizibilitate, eventual în rampă. Mi-am amintit de copilărie și de Trabant-ul lui taică-miu care mergea cu maxim 80 km/h. Am luat-o prin Sofia de frica inundațiilor din apropierea litoralului. Cum am trecut în Grecia, un zeu micuț a apăsat un întrerupător și brusc s-a înseninat, s-au făcut 30 de grade și drumurile naționale s-au transformat în autostrăzi (e autostradă și prin Bulgaria, dar așa puțină…).

Am ajuns în Salonic un pic după prânz și ne-am cazat la hotelul Rotonda, nu departe de malul Mării Egee. Odată instalați, am băut o bericică să ne revenim și am pornit-o agale prin oraș, unde am început să ne minunăm.
 
Iulia
 
Foarte multă lume pe toate terasele, marea majoritate cu câte un frappe în față, socializând relaxată, conversând probabil despre marea criză – o atmosferă perfectă de vacanță fără griji. Aproape totul axat pe turism, cu vaporașe retro făcând tururi și africani vânzând te-miri-ce pe marginea drumului. Altfel, un oraș superb, occidental în toată puterea cuvântului. Am mâncat într-un restaurant de pe faleză care ne-a servit bonus desert și o sticluță de ouzo, chestie foarte obișnuită prin zonă.
 
Luci
 
Thessaloniki 1
 
Thessaloniki 2
 
Thessaloniki 3
 
22 iunie

Între Salonic și Lefkada sunt niște autostrăzi de îți pică moralul, cu tunele lungi, cu peisaje superbe, printre munți, apoi un drum național pitoresc, cu tufe înflorate pe margine, de la un moment dat încolo pe malul mării de un albastru ireal.
 
Pe drum 1
 
Pe drum 2
 
Pe drum 3
 
La un popas ne-am întâlnit și cu o mâță.
 
Pe drum 4
 
Vasiliki e în sudul Lefkadei, într-un golf unde e vânt puternic și drept urmare plin de wind-surferi. Marea e rece de mori, iar curenții sunt destul de puternici încât să nu te simți confortabil dacă vrei să înoți. În plus, plaja e destul de pietroasă. Dar nu face nimic, e plin de plaje și golfulețe în Lefkada, de mâine avem tot timpul să căutăm altele.
 
Vasiliki 1
 
Vasiliki 2
 
Câinele ăsta era la etaj deasupra cârciumii în care am mâncat.
 
Vasiliki 3
 
(Am prins ocazia asta acum vreo lună, când mergeam spre Bistrița cu Iulia și un prieten, Lucian, și povestind verzi și uscate ne-am dat seama că avem vacanță în același timp. El le promisese deja unor prieteni că merge în Grecia, iar noi n-aveam încă planuri. Oferta era de nerefuzat – 280 euro pe cameră pentru șapte nopți. Cam ca în Vamă, dar cu condiții. Ne-am făcut un calcul scurt și ne-am dat seama că ieșim mai ieftin decât în țară. Iar în Grecia nu fusesem niciodată.)

Pentru pozele astea am folosit un Canon EOS 100D luat de la f64. Mulțam Cristi Șuțu pentru obiectivul suplimentar! Pozele de pe facebook sunt făcute cu un telefon Karbonn Titanium X.