La soare prin Grecia, ep. 3

24 iunie
Începutul zilei a fost închinat sportului și gravitației pe plaja Megali Petra.
 
Fotbal
 
No gravity 1
 No gravity 2
 No gravity 3
 
Am făcut și snorkeling și e făinuță zona, cu stânci destul de impresionante și bancuri de pești care înoată în tandem. Plaja în schimb e și mai dură ca celelalte despre care am mai vorbit, pietricelele sunt mai înțepătoare și te fac să mergi ca pe cioburi, într-un echilibru handicapat destul de hazliu la vedere.
La prânz ne-am oprit într-o tavernă în care ospătărița era româncă, mutată aici din 1996. Am făcut câteva portrete și vreo două au ieșit chiar bine.
 
Iulia
 
Raluca
 
Ne-am mutat apoi pe plaja Agios Nikita, superbă pentru snorkeling, cu o grămadă de pești, stele și arici de mare ascunse printre stâncile labirintoase.
 Agios Nikita
 
Noroc că ne cumpărasem în drum ceva pantofi de scăldat care au priză destul de bună pe pietre alunecoase și te protejează de arici și de plajele înțepătoare. În plus ne-am ascuns în umbra falezei, deja roșul-usturățiu începea să exagereze cu apucăturile-i, iar eu am mai tras câteva portrete, dintre care unul zic eu că e destul de reușit. 
 
Mihai
 
Către seară ne-am mutat pe Kathisma, mult mai mare ca celelalte două, apropiată ca idee de plajele cu care suntem noi obișnuiți, cu o grămadă de nisip, zgrunțuros ce-i drept, dar incomparabil mai fin ca celelalte. Acolo snorkelingul n-are nicio treabă, iar marea e mai musculoasă. Am încercat să mă duc pe lângă stâncile care o flanchează, dar nu am văzut mai nimic, apa era tulbure și nervoasă. În plus am luat o gură zdravănă de apă (un val trecuse grațios peste tub) și m-am înecat destul de nasol. Apa Mării Ionice e mult mai sărată ca cea a Mării Negre, așa că e și mai grețoasă dacă o înghiți, mai ales pe lângă. Dar nu s-a întâmplat nimic rău, am călcat apa până mi-am revenit din tușit și m-am dus resemnat pe mal, unde m-am apucat să fac poze cu parapante.
 
Parapanta
 
Am încheiat ziua într-un restaurant genial cu un alt ospătar român foarte de treabă și cu o vedere superbă către apusul care a început spectaculos și s-a terminat cu un mare fâs.
 
Apus de la Panoramic
 
Mi-a plăcut mult la Panoramic, mâncarea e foarte bună și au și camere faine cu un super peisaj. Așa se vedea în vale. 
 
Kathisma vazuta de sus
 
25 iunie
Astăzi am fost turiști. Ne-am îmbarcat pe Nidri Star, un vaporaș care face tururi pe mare în jurul Lefkadei and beyond.
 
Celelalte doua vaporase
 
Bineînțeles că prima și prima dată ne-au dus la Egremni, unde am și acostat, undeva departe de scări, unde plaja e liberă (cred că nu prea se aventurează mulți pe pietrele vieții), ne-au lăsat vreo oră să ne bălăcim și apoi ne-au dus la Porto Katsiki să facem poze. De pe apă nu se mai vede așa frumos, minimalizează mult din feeling priveliștea privirea asta de ansamblu. Cât am stat pe plajă, ne-au pus ceva muzică de rahat ca să ne simțim ca la Mamaia, iar căpitanul ne-a arătat ce MC ratat e.
 
Egremni again
 
Ponto Katsiki again 2
 Ponto Katsiki again
 
Am mâncat apoi ceva souvlaki prăjit pe puntea din spate cu un pic de salată și tzatziki (cuvântul ăsta ne obsedează de când am venit, nu de alta, dar e cam singurul pe care îl știm – a, nu, eu mai știu unul, malaka, pe care n-am avut însă cui să-l adresez pentru că nu mă cunosc destul de bine cu niciun grec), tratație care intra în prețul biletului.
 
Grataragiul de pe Nidri Star
 
Am pornit apoi spre Kefalonia, cea mai mare insulă din Marea Ionică, și am început să înțeleg ce înseamnă rău de mare, din fericire nu pe pielea mea. Am văzut multe fețe livide, pungi cu vomă aruncate de la etaj în mare, amici care se aplecau un pic mai mult peste balustradă ca să ne ascundă secretul dumicaților lor. Bineînțeles că n-am făcut nicio poză, ar fi fost culmea.
Sărind peste momentele nasoale, un delfin s-a apucat să înoate în jurul vaporașului de lângă, făcând parcă întrecere cu motoarele huruinde ale animalului curios care-i traversa teritoriul.
 
Delfin
 
Am trecut în viteză și pe lângă o broască țestoasă uriașă.
 
Broasca testoasa
 
În Kefalonia ne-am oprit în portul Fiscardo, unde mai mult ca sigur compania respectivă are ceva deal cu comercianții. Cu alte cuvinte a fost un fel de invitație la shopping.
 
Botosi
 
Bouzouki de la Iulia
 
Am mers apoi pe celebra Ithaca, insula lui Ulise. Pe drum ni s-au prezentat niște dansuri naționale absolut penibile, cu doi neni care se chinuiau să rămână în echilibru pe puntea care se înclina periculos de mult și care au încins o horă cu turiștii (majoritatea români) care a trecut la un moment dat și prin cabina căpitanului-MC. În plus au dat muzica atât de tare încât difuzoarele au început să distorsioneze și să sune a nuntă ieftină cu manele.
 
Dansatori
 
Ajunși în Ithaka, am fost invitați iarăși să cheltuim niște bani la restaurantele din port. Alte deal-uri, altă distracție. În fine, dacă te amesteci cu turiștii obișnuiți cam asta pățești. În Ithaka nu prea ai ce face dacă stai doar o oră, dar am văzut niște căsuțe foarte faine și era o liniște… (mai puțin când dădea câte un vaporaș semnalul de intrare în port)
Apoi am fost duși la „renumita” peșteră Papanicolis din Meganisi, în care chipurile s-ar fi ascuns submarinul cu același nume în cel de-al doilea război mondial. Vaporașul a intrat cu botul destul de adânc în peșteră încât să ne dăm seama că e o mare țeapă, n-avea cum să intre neam un submarin acolo.
 
Papanicolis
 
Whatever, țin minte că am văzut mai demult un castel lângă Verona, în Italia, care nu se știe al cui a fost, dar italienii (băieți deștepți) l-au transformat în castelul Julietei. Same bullshit. Bineînțeles că pe drum spre peșteră am avut parte de o altă repriză de” superbe” dansuri tradiționale, dar ne-am dus undeva sus, unde muzica distorsionată se auzea mai încet.
Turul s-a terminat cu insulele lui Onassis. Ba chiar ne-am oprit un sfert de oră lângă o foarte mică plajă de pe Scorpio, care aparține acum unui miliardar rus. Am înțeles poveștile pe jumătate, erau câțiva ghizi de diferite naționalități, iar românca (de la Christian Tours) era absolut praf, a încurcat tot cu tot și a vorbit cel mai puțin dintre toți. Noroc cu engleza frate, le zicea nenea așa de la obiect…
Al cui o fi iehtulețul ăsta? Al nepoatei lui Onassis sau al miliardarului rus?  
 
Alti amarasteni
 
Am trecut și pe lângă Madouri, o altă insulă unde s-a născut ceva poet de-al lor, dar deja nu mă mai interesa nimic, văzusem atâtea insule pentru o zi încât dacă îmi mai arătai una începeam și eu să sufăr de rău de mare.
Deși ar putea părea că nu mi-a plăcut deloc, turul în sine mi s-a părut destul de interesant și a fost destul de lung (de pe la 9:30 dimineața, până pe la 7 seara), e clar de văzut, partea cu vândutul suvenirurilor mă enervează, dar trecând peste asta, nimeni nu te obligă să cumperi nimic și poți să îți aduci de acasă și mâncarea și băutura și ce mai vrei. Dansurile tradiționale fac parte din tur doar o dată pe săptămână, miercurea, așa că le poți evita. Vaporașul arată destul de bine pe interior, cu loc de joacă pentru copii, cu covor pe jos, cu canapeluțe elegante și măsuțe, dar de acolo nu poți vedea mare lucru. Cel mai bine se vede de la etajul doi din față, unde e de obicei un soare ucigător. În plus, după cum spuneam mai devreme, souvlaki-ul gratuit era făcut la fața locului.
 
Vaporas pe interior
 
Capitanul MC
 
În fine, mâine am zis că nu ne mișcăm de lângă piscina hotelului. Adevărul e că noi pornisem încoace cu ideea că ne odihnim și ne-am tot trezit de dimineață ca să vedem fel de fel de chestii, toate frumoase, nimic de zis, dar am cam obosit… În plus mie mi s-au cam umflat picioarele de la atâta soare.
Vă las cu o imagine idilică. Am denumit-o Plajă pentru doi.
 
Plaja pentru doi

 
Pentru pozele astea am folosit un Canon EOS 100D împrumutat de la f64. Mulțam Cristi Șuțu pentru obiectivul suplimentar! Pozele de pe facebook sunt făcute cu un telefon Karbonn Titanium X.