Robin, Partizan și un pic de byron
by 11 mai 2015Fac ce fac și vă tot povestesc despre weekenduri. Poate ar fi interesant câteodată să scriu și despre celelalte zile. Cred că deocamdată mă limitez la weekend și pentru că în general e cel mai spectaculos, dar cine știe, poate într-o bună zi…
Vineri a fost o zi foarte rock’n’roll, cu lansarea Robin & The Backstabbers de la Halele Carol și concertul Partizan de la Hard Rock Cafe. Și ce interesant să îi văd pe ambii în aceeași seară. Citind recenziile de a doua zi mi-am dat seama că unii dintre noi nu realizează că de ceva ani noi ăștia mai underground trecem printr-o luptă acerbă de găsire a unor spații ok pentru concerte. Ca în orice domeniu, ai nevoie de săli de diverse mărimi. Ai ajuns la 1000 de plătitori, data viitoare poate faci cântarea într-o sală de 1500 sau 2000. Ai ajuns la 2000, cauți iarăși un loc mai încăpător, etc. În București e simplu: faci o lansare la Silver Church să zicem, unde dacă vin 1000 de oameni nu e bine, că n-au loc și n-au cum să se bucure de muzică, iar următorul nivel e Sala Palatului, care are vreo 4500 de scaune. Nu-mi imaginez cum ai putea sări de la un nivel la altul, poate doar printr-o figură gen Prince of Persia. Halele Carol își propun să devină un fel de nivel doi (pentru schema dată). Deocamdată nu există aerisire, dar se va rezolva cândva și asta, cu condiția să existe venituri din concerte.
Mă distrează să citesc chestii nasoale despre niște organizatori pe care întâmplător îi știu bine, având toate informațiile despre ce s-a întâmplat la Robin (spre deosebire de cârcotași), inclusiv aceea despre intenția lui Codruț de a sparge câteva geamuri pe cheltuiala lui, că doar-doar s-o aerisi. Un al doilea comentariu negativ a fost despre sonorizare, care din punctul meu de vedere și în condițiile date a fost impecabilă. La fel și luminile, și proiecțiile. Nu știu dacă am văzut/auzit vreodată un concert al unei trupe de underground mai profi decât lansarea Robin. Jos pălăria tuturor, nu pentru că îi cunosc, ci pentru că știu ce înseamnă asemenea efort.
După cum spuneam, de la Robin am fugit la Hard Rock, unde trebuia să cânt Perfect cu Partizan. Când am intrat, Dan Iliescu tocmai se bestializa pe scenă. M-am bucurat să-i văd împreună după atâta vreme.
În backstage am dat peste Mircea Florian și l-am rugat pe proaspăt coborâtul de pe scenă Iliescu să ne facă o poză. A fost greu, dar până la urmă a ieșit. A trebuit să-i explic că aparatul meu Canon nu știe sol minor. 🙂
Perfectul a fost ca de fiecare dată altfel, cu acel super groove de pe Am cu ce și cu un dialog schizo între mine și Artan. La bis, Răzvan ne-a încântat din nou cu Hurt-ul lui Nine Inch Nails, după care s-au bestializat cu toții pe Păpușa masculină. Am mai rămas vreo două ore în backstage, la povești cu zăpăciții ăștia la ale căror concerte mergeam când eram puștan și care parcă refuză să îmbătrânească.
Sâmbătă a venit rândul nostru să ne producem, și dacă tot vorbeam de spații, am descoperit o altă grădină minunată fix în centrul Bucureștiului. Casa Universitarilor de pe Dionisie Lupu are o curte măricică, cu tot felul de copaci și o liniște de n-ai bănui niciodată că te afli în inima capitalei. Acolo s-a ținut în weekendul ce tocmai a trecut mini-festivalul City Forest, o manifestare tare faină, cu un mic târg, ceva workshop-uri, teatru, expoziții și vreo două concerte. Am cântat unplugged, așa, de grădină, și ne-a plăcut foarte mult tuturor. Sper să reluăm cât de curând, că prea a fost bine.
Pozele în care apar şi eu nu sunt făcute de mine. Ce chestie! Iulia şi Dan Iliescu sunt vinovaţi. Ba Iulia a făcut-o şi pe cea cu voi din grădină.
Scrie un comentariu