Un tătăiță pe drum spre Cluj

Bere + nemișcare = șuncă. Șuncă < burtă, dar totuși. Știu să înot, n-am nevoie de colac. Alaltăieri m-am enervat pe tema asta, drept urmare m-am apucat să fac ceva gimnastici nespectaculoase prin casă după vreo șase luni de nemișcare, neînotat, etc. Trei-patru ore mai târziu m-am trezit cu un junghi. Junghiul s-a transformat încet-încet într-un ditamai blocajul lombar. Drept urmare am început să merg ca un tataie. Iulia săraca nu se putea abține din râs, deși mi-ar fi spus și o vorbă bună, dar prea păream că joc teatru. Cu ocazia asta am aflat că Bengay a fost dat dispărut, așa că m-am uns cu o chestie care se numește Deep Relief și are un miros asemănător, dar mult mai slab, și de altfel are și un efect mult mai slab. Ieri dimineață m-am trezit un pic mai lung decât mă culcasem, dar nu atât de drept pe cât mi-aș fi dorit. Am luat un taxi și m-am dus să mă întâlnesc cu a mea trupă să plecăm spre Cluj. La căratul de scule n-am putut să contribui, am stat pe bară și m-am minunat cum se hăhăie lumea la vederea poziției mele grațioase. Pe drum am adormit încercând să ascult ultimul Faith no more. Cum a intrat distors-ul, cum am început să sforăi. Sunt dereglat, asta e. Prin vis, așa, albumul mi s-a părut foarte fain (vă spun eu dacă e cazul să-l ascultați când o să-l întâlnesc și treaz). Mi se tot întâmplă să adorm când aud distors, nu știu de ce, probabil pentru că îmi dă un feeling de safe. Între timp Iulia a tot sunat lume să se intereseze de oareșcare soluție, un masaj, ceva. M-a rezolvat un prieten, Vasile (vai, de când așteaptă el să-l pomenesc pe blogul ăsta!), care mi-a recomandat un salon de masaj și mi-a făcut rost de un număr de telefon. Imediat după soundcheck am sunat și în 10 minute jucam din nou în Melancolic, de data asta serios, însă fără Cosmina Stratan și fără filmare. Am stat 50 de minute pe masa aia și a fost genial. Dacă treceți prin Cluj și aveți nevoie, pe Iuliu Maniu 13 găsiți locul ideal. Întrebați de Betty. Nu am plecat de acolo zburând, dar am putut să stau în picioare cât a ținut concertul, ceea ce, credeți-mă, a fost foarte mult. Culmea, în buza scenei era un nene la bustul gol care a dansat fără întrerupere, cu o energie incredibilă. N-am fost atent în pauzele dintre piese, dar probabil că nici atunci nu se oprea. L-am întrebat după cântare care e secretul lui, nu de alta, dar mi-am dat seama că nu e deloc high. Mi-a răspuns simplu: "tantra"...

P.S. Sorry că am cântat la Casa Tiff și nu în parc, meteorologii sunt de vină…
P.P.S. Încet, încet…