Theodoros

by Dan Byron 6 februarie 2025

Iubite amice,

În mai multe rînduri am apucat condeiul cu gîndul să-ți spui o istorie; dar m-am tot oprit dinaintea temerii că ai obiceiul de arăți scrisorile mele lui Negruzzi; și el, ca unul ce se află în capul unei publicațiuni, cînd pune mîna pe ceva scris și trămis de tine, îl și tipărește. M-am tot oprit, cum vezi, dinaintea temerii de a nu intra în gura lumii, care găsește pete chiar în soare.

Am mai ezitat poate și pentru că-mi ziceam că poate n-oi fi crezut chiar nici de tine în spusele mele, și să nu mă pomenesc tractat de om cu stafii și cu strigoi. Am însă convicțiunea că ceea ce voi să-ți spun este curatul adevăr și că o să vie o zi cînd zisele mele să se poată întemeia pe documente și pe dovezi.

Ion Ghica scriindu-i lui Vasile Alecsandri 

despre un prieten din copilărie, 

Teodor din Ghergani, 

despre care bănuia că 

ar fi ajuns împărat în Etiopia

Dragă Ion Ghica, 

Află despre mine că sunt bine, sănătos, ceea ce nu pot spune și despre dumneata, că ești mort demult, dar să ne prefacem c-am uitat asta pentru moment. Din câte am cercetat, al dumitale prieten, Vasile Alecsandri, nu i-a arătat scrisoarea de mai sus și lui Negruzzi, sau dacă a făcut-o, acela n-a avut tupeul să o și publice. Însă la 139 de ani de când i-ai trimis-o, un alt scriitor român (adică valah, da’ las’ că-ți explic eu cu altă ocazie) a publicat un volumaș de peste 600 de pagini în care și-a lăsat imaginația să zburde pe respectivul subiect. Apari și dumneata în el, și la Ghergani, în conacul copilăriei, și în insula Samos, pe când deveniseși bei și te luptai oleacă cu pirații din arhipelag. Așa că teoria dumitale—cum că Tewodros II al Etiopiei s-ar fi născut pe plaiurile mioritice—n-a rămas doar o teorie. Zisele dumitale nu se întemeiau pe documente sau pe dovezi, dar Teodor chiar a ajuns împărat în îndepărtata țară africană, chiar dacă a făcut-o doar într-o carte a lui Cărtărescu.

Un blogger de ocazie dintr-un viitor oarecare

Mi-a luat doi ani să-mi fac curaj să mă apuc de citit Theodoros. Nu mă simt vinovat, lui Cărtărescu i-a luat patruzeci să se apuce să-l scrie. Din câte îmi dau seama, pandemia i-a dat imboldul să înceapă în sfârșit obsesivul și mult-amânatul proiect. Abia când totul începe să se clatine începi să-ți dai seama ce e cu adevărat important pentru tine. 

Mi-am pus lângă mine o cană de ceai, dicționarul (nu era prima dată când citeam Cărtărescu, știam bine ce fac), si dă-i si luptă. Doar că foarte repede am realizat că am nevoie de mai mult ajutor decât îmi putea da săracul DEX. “Moa Ambassa ze imnegede Yehuda”. WTF?? Abia întorsesem prima pagină. Da, puteam să caut pe Google, mare chestie, doar că mi-a venit o idee mai bună. L-am întrebat pe amicul Chat GPT și uite ce explicație mi-a dat:

„Domnul leului care domnește peste Iuda.”

Această frază are o rezonanță biblică și simbolică, fiind legată de titlul imperial al conducătorilor Etiopiei, care se considerau descendenți direcți ai regelui Solomon și ai reginei din Saba. „Leul din tribul lui Iuda” este o expresie biblică ce simbolizează autoritatea, puterea și legătura cu dinastia davidică.

Aaaa, păi zi mă așaaaa! 

Următoarea lună mi-am petrecut-o împleticindu-mă la fiecare pas, căutând referințe, uitându-mă pe hartă, tăvălindu-mă de râs sau mirându-mă de câte o informație cât se poate de reală care părea de la trei poște fictivă. Și nu vorbesc de Kebra nagast (biblia etiopiană, un fel de completare a celei obișnuite, la fel cum e și Cartea lui Mormon), despre care habar n-aveam că există, sau de faptul că traducerea directă a cuvântului “etiop” e negru, nici de Hic sunt leones (aici sunt lei), expresia care marca teritoriile neexplorate până la un moment dat. 

Uite, tu știai că în 1859 în San Francisco a existat un anume Joshua Abraham Norton care s-a proclamat Împărat al Statelor Unite și Protector al Mexicului? Ai să zici “Eh, nebuni din ăștia mai există și în ziua de azi”. Corect. Dar la înmormântarea câtor nebuni din ziua de azi participă peste 10.000 de oameni? (Bine, asta nu știu din Theodoros, ci de la Chat.) 

Sau că Platon susțineacă poeții ar trebui excluși din cetatea ideală, deoarece poezia îndeamnă la emoții iraționale și distruge ordinea morală?

Sau uite, aveai habar că pe colțul dintre Calea Șerban Vodă și Bulevardul Mărășești din București era în sec. XIX un loc viran care se numea Maidanul Dulapului? În Theodoros acolo are loc o bătălie absolut hilară între ciumați și ciocli. Bine, bătălia e imaginară, însă locul a existat.

O altă bătălie, de data asta reală, are loc în Etiopia, la Debre Tabor. Și asta este hilară, deși din cu totul alte motive. 

SPOILER ALEEEERT! 

Oștenii aleargă unii spre alții cum vezi în filme și, când se întâlnesc, se sperie atât de tare unii de alții încât o iau la fugă înapoi. Și asta de trei ori. N-are importanță dacă ți-am stricat surpriza, Cărtărescu o pune în pagină atât de mișto și de viu că n-ai cum să nu te prăvălești de râs. 

GATA.

Fiind peste măsură de dedicat, am încercat să aflu cum mama mă-sii arată semnătura lui Savaoth în arhipelagul grecesc. Am aflat, am încercat și o interpretare, dar strădania mea n-avea nicio legătură cu ce-a vrut să spună autorul, care a ales respectivele insule absolut random, singurul criteriu fiind litera cu care le începe numele. Random, random, dar chestia asta aduce a sfânta treime, iar ghimpele ăla dinspre sud arată cam mult a XP. Parol!

Fragmentul meu favorit cred că e cel cu lumea care se naște pe un glonț, deși scrisorile lui Theodoros îi fac concurență, însă dincolo de orice povești, adevărate sau nu, de referințe sau de patinajul artistic de mai sus, Theodoros este o declarație de dragoste adusă limbii române. Și mi se pare că Levantul, epopeea apărută în 1990 (despre care am scris cândva aici) e un fel de strămoș al lui. N-am să te mint, Theodoros nu e ușor de parcurs. Nici Levantul. Însă pe cuvânt că merită toate eforturile. 

Mai am doar un sfat mic, în caz că n-ai citit cartea încă, dar te cam bate gândul. Nu o lua cu tot dinadinsul în serios. E ficțiune postmodernistă. În ea o să întâlnești feluri felurite de limbă română, epoci amestecate cu umor, tot felul de personaje, unele istorice, nu neapărat din secolul în care se întâmplă acțiunea, etc., etc. Iar finalul promit că o să-ți placă. E epic.

Mircea Cărtărescu a venit luni la bookclub să vorbim despre Theodoros. Mie încă nu-mi vine să cred că s-a întâmplat. N-am să-ți povestesc despre ce am povestit. Mai bine îți arăt filmarea.

Așa, pe final, îți mai dau un citat din jurnalul publicat al domnului scriitor. Doar așa, ca să îți dai seama că nimic nu e întâmplător. 

31 iulie 2016

Nu vreau să scriu cărţi „normale“, ăsta e cusurul meu, care mi-ar putea fi fatal, fiindcă, evident, nu există aşa ceva, există doar autori normali. Dă-mi să rescriu Moromeţii şi aş face o carte de M.C. (nu că ar fi un exemplu bun). Dar am repulsie să încep, deocamdată, măcar, „Theodoros“, eternul meu spectru prozastic, iar o carte psihologică nu pot, fiindcă nici nu vreau, nici n-am loc de-ntors.