Trei albume de excepție din martie 2019

2 aprilie 2019

N-are de-a face cu primăvara sau cu vreun 8 martie, ci pur și simplu așa s-a întâmplat. Cele trei albume pe care vi le recomand luna asta (și care, by the way, sunt excepționale, pot fi considerate fiecare în parte albumul lunii în funcție de starea în care te afli) sunt scrise și cântate de femei, fiecare dintre ele făcând parte dintr-o altă generație — avem puștoaica de 17, tinerica de 29 și matura de 42 de ani — și cântând în alt gen. Vă jur că nu m-am prins nici eu până să mă apuc efectiv de scris. Mi se pare fain și funny. Altfel, au împlinit jumătate de secol Genesis – From Genesis to Revelation, Velvet Underground – Velvet Underground și Frank Sinatra – My Way. Să fie într-un ceas cu cuc!

Lucy Rose – No Words Left

Să începem cu tinerica. Nu sunt un fan învederat al folk-ului, mi se pare un gen destul de sărac încât să fie ușor de picat în derizoriu, dar sunt câteva nume pe care le iubesc – să zicem la prima mână Joni Mitchell, Bob Dylan (deși nu tot), Damien Rice (duh!) sau puștoaica Billie Marten (despre care mă țin să scriu un articol de vreo jumătate de an și tot timpul intervine altceva). În fine, long story short, Lucy Rose este o englezoaică foarte mișto, Joni Mitchell-ish dar nu chiar, aflată la al patrulea album de studio, despre care până de curând nici măcar nu auzisem. Dar nu e niciodată prea târziu, mai ales că discurile astea rămân, iar noi putem recupera oricând terenul pierdut. Vă sfătuiesc să încercați No Words Left undeva mai pe seară, în liniște, nu cred că se potrivește cu agitația de peste zi, dar e doar o părere, fiecare știe ce i se potrivește și când.


 
Billie Eilish – WHEN WE ALL FALL ASLEEP, WHERE DO WE GO?  

Billie are doar 17 ani și s-a apucat de înregistrat chestii pe la 15, WWAFAWDWG? fiind primul ei album întreg (a mai lansat un EP acum doi ani și a ajuns pe locul 14 în topul Billboard), produs de fratele ei mai mare, Finneas, care are 21. Cum ar veni muzică de dormitor de la niște puștani din LA care sunt foarte conectați la tot ce e în trend acum și știu să scrie și să aranjeze cântece. Brilliant! Prevăd că amândoi vor ajunge foarte sus în mainstream, la cât sunt de buni ar fi culmea să n-o facă. Probabil că sound-urile electropop, trap, etc. nu sunt pe gustul tuturor, nici eu nu sunt foarte into, dar vă jur că albumul ăsta e mult mai fain decât tot ce am auzit în direcția respectivă. Însă ce m-a rupt definitiv a fost songwriting-ul, meștera Billie (ajutată de Finneas pe vreo două piese) prinzându-se destul de devreme cum se scrie un cântec. Unii n-o fac niciodată.


 
Amanda Palmer – There Will Be No Intermission

Incredibil cât de bun e albumul ăsta! Americanca Amanda Palmer a avut tot timpul ceva de spus, fie că a lansat albume și EP-uri cu Dresden Dolls, Evelyn Evelyn, 8in8 sau solo, fie că a vorbit la TED despre crowdfunding sau a scris o carte intitulată Arta de a cere (publicată la noi de Vellant) în care și-a povestit aventurile de statuie ambulantă. Un om viu în fața căruia îmi scot pălăria și mă înclin. TWBNI este o meditație profundă asupra vieții și morții, cântată în mare parte doar la pian și voce (câteodată la ukulele iar uneori cu diferite ansambluri) și ilustrată cu curaj (pe copertă e chiar Amanda). Pentru mine a fost albumul lunii în cea mai mare parte din martie, până au apărut celelalte două pomenite mai sus, care nu l-au detronat, ci doar i s-au alăturat.

P.S. Pressone a deschis o serie de articole cu recomandări, altele decât ale mele, iar la Scena9 a apărut un articol de primăvară cu muzică românească (apare și piesa noastră, Nouă — nu prea le-a plăcut, dar nu contează, nu despre asta e vorba). Enjoy! 🙂

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.