Trei albume faine care n-au fost lansate în iulie 2019

Nu știu ce s-o fi întâmplat, ori eu am început să fiu prea pretențios, ori e vară și nu se lansează chestii importante, ori pur și simplu întâmplător n-am dat peste ce trebuia. E prima dată când o pățesc, în ultimii doi ani nu prea am avut rateuri sau cel puțin așa îmi place să cred. Dar nu pot să vă las așa în pom, trebuie să vă recomand ceva, și dacă tot e vară m-am gândit la niște albume care merg unse pe temperaturile astea. 

Harry Nilsson – Nillson Schmilsson (1971)

Coperta e cel puțin bizară, autorul probabil nu vă spune nimic, iar albumul are un nume caraghios. În plus e și o vechitură. N-are a face, mie îmi place de mor, și se pare că nu doar mie, Beatleșii erau mari fani ai omului, iar Quentin Tarantino a inclus una dintre cele mai haioase piese de pe Nilsson Schmilsson în Reservoir dogs. Din păcate Harry nu mai e printre noi, s-a stins în 1994 în urma unui atac de cord, dar acest album este plin de viață, haios până la d-zeu și, nu în ultimul rând, foarte bine scris. Culmea e că a devenit foarte cunoscut în perioada aia pentru singura piesă pe care n-a scris-o el și pe care o știe toată lumea – Without you (și care, între noi fie vorba, nu prea avea ce căuta pe album).

David Bowie – Hunky Dory (1971)

Altă vechitură din același an, de la un alt domn care ne-a părăsit. Noroc că moștenirea pe care ne-a lăsat-o nu e nicidecum mică, chiar dacă parte din ea nu e tocmai vreo fericire. Hunky Dory e unul din albumele mele preferate, lansat pe când Bowie începea să devină un nume, chiar înainte de bomba numită Ziggy Stardust. Știu că în ciuda interesului de moment arătat imediat după lansarea piesei Lazarus și decesul superstarului din 2016, muzica lui nu prea e înghițită pe la noi prin ogradă, iar eu nu pot forța pe nimeni (și nici nu vreau), dar Hunky Dory poate fi începutul unei prietenii de durată.

David Byrne – Look into the eyeball (2001)

Scriitura e aproape beatlesiană, umorul face tumbe de la piesă la piesă, aranjamentele sunt fantastice. V-am mai recomandat și cu altă ocazie albumul ăsta, dar e unul din cele mai faine pe care le-am auzit vreodată, așa că nu îmi pare rău că mă repet (oricum au trecut niște ani de atunci și oricum scriam pe alt blog). Tâmpițelul ăsta genial avea pe atunci 48 de ani (albumul e lansat cu o săptămână înainte de a împlini 49), iar energia nu-l părăsise deloc (și nici acum nu pare c-a făcut-o). Show-ul de anul trecut de la Rock Werchter mă bântuie încă (am scris despre asta aici), e unul pe care nu cred că am să-l uit vreodată, iar cartea lui, How music works, doarme de mult la mine pe noptieră. În mod ciudat, albumul nu mai e prezent pe nicio rețea de streaming, așa că mai jos aveți un playlist youtube cu toate piesele.