Home » Jurnal de bord » 3000+ de cuvinte despre 2016

3000+ de cuvinte despre 2016

Când eram copil aveam o superstiție, cum că ce fac pe 1 ianuarie voi face tot anul. Între timp am învățat că superstițiile sunt niște prostii, iar 1 ianuarie e doar o convenție care nu are legătură cu anul nou decât din punct de vedere administrativ. Ca un făcut însă, am început 2016 cântând la Clubul Țăranului (imediat după numărătoarea inversă de la 12 noaptea) și așa am dus-o până în decembrie (deși începutul a fost mai anevoios, majoritatea cluburilor fiind închise pentru renovare sau de-a binelea în urma inspecțiilor ISU răsărite ca ciupercile după ploaia de foc din Colectiv).

Pe 14 ianuarie am fost la Teatrul de Artă București (TAB) să văd un spectacol numit Omul care mânca lumea. Ca de obicei mi-a plăcut la nebunie. Nu știu ce consumă oamenii ăștia din teatrele independente, dar le-ar prinde tare bine și altora. Highly recommended. Da, cei de la TAB îmi sunt prieteni, dar credeți-mă, nu m-aș apuca să-i pomenesc dacă n-ar merita. De altfel, imediat o să vă povestesc despre un alt spectacol al unui alt teatru independent, adică de la concurență, și despre un film care nu mi-a plăcut, deși e produs de un prieten.

RFI nu este un post de radio dedicat muzicii, dar există un entuziast în staff-ul lor care face tot posibilul să aibă și muzică faină, în special românească și dacă se poate live. Am fost de multe ori invitat în emisiunile lui Valentin Panduru și de cele mai multe ori mi-am luat și chitara cu mine. Anul ăsta însă am reușit performanța să mergem cu toată trupa și să ținem un unplugged în toată regula.
 

 
Pe 18 am fost invitat de Bobby Stoica și Alexandra Ușurelu să cânt două piese cu ei la Teatrul Național în memoria lui Costin Oprea. A fost o experiență faină, complet diferită față de cele cu care sunt obișnuit, cu o mini-orchestră super-profi și niște invitați pe măsură. Concertul a fost filmat integral și a apărut pe DVD în august.
 

 
Tot în ianuarie am fost la cinema să văd The revenant. Am citit după aia multe păreri ale unor oameni care spuneau că e prea exagerat, că Glass n-ar fi supraviețuit în condițiile alea, că sunt multe cadre copiate de-a dreptul după Tarkovski, etc. Mie mi-a plăcut la nebunie. Nu că nu i-am găsit cusur, că noduri în papură există întotdeauna, dar mi s-a părut că trebuia să exagereze la un moment dat ca să ne dea senzația imposibilului. Povestea e reală, e istorică, Glass chiar s-a luat în brațe cu un grizzly, chiar a fost abandonat și chiar a supraviețuit. Mie până și articolul cu H. Glass de pe wiki mi se pare o exagerare, deși e istoric.

Pe 22 am cântat unplugged la Clubul Țăranului. A fost singurul concert cu public din ianuarie. Restricțiile privind numărul de locuri într-un spațiu dat au condus la un fenomen pe care nu l-am mai întâlnit până acum în cluburi – sold-out-ul în avans. În afară de satisfacția ego-ului, acest fenomen are și o latură practică – atunci când știi ce buget ai, știi cât poți investi în respectivul show.
 
Bucuresti - Clubul Taranului, acustic
 
Pe 26 am fost la Unteatru să participăm (eu și Iulia) la un spectacol de teatru labirint. Ce-o mai fi și asta? Pe scurt și încercând să nu fiu spoiler (spectacolul cu pricina nu se mai joacă momentan, dar cine știe, poate îl vor relua), ai ocazia să fii singurul spectator al unei piese de teatru care te poartă prin mai multe încăperi, pe stradă, ba chiar într-o altă clădire. Și încă ceva – de la un moment dat încolo ești legat la ochi… Genial! Sisif se numește nebunia. Mi-a adus aminte de o nuvelă a lui Eliade, deși n-are nicio legătură. Torna, torna, frate!

Pe 29, tot la Clubul Țăranului, i-am revăzut pe Vali Răcilă și pe Raul Kusak cântându-și albumul Handmade blues și nu numai. Vai, ce faini sunt oamenii ăștia! După concert am rămas la o poveste și un mic jam session cu Vali, Raul și Soul Serenade (o altă trupă de blues care îmi place de mor).
 
img_1768
 
A doua zi am avut onoarea (alături de Bogdan Șerban, Narcis Axinte și Dan C. Mihăilescu) să particip la lansarea autobiografiei lui Bob Dylan. Autorul n-a fost invitat (oricum nimeni nu-i știa numărul de telefon sau adresa și mai mult ca sigur nu s-ar fi prezentat, n-ați văzut ce le-a făcut ălora la Nobel?), dar a fost lăudat și i s-au cântat câteva dintre cântece. M-am bucurat să văd atâta lume la o lansare de carte.
 
img_1914
 
În februarie am început în sfârșit să umblăm prin țară, să promovăm Eternal return, dragul nostru album a cărui lansare de la sfârșitul lui 2015 a fost atât de umbrită de tragicele evenimente. Am ajuns în Cluj, la Euphoria, și în Oradea, la Filarmonică.
 
img_2636
 
Apoi am fost la ArCuB să particip la conferința Mastering the music business, prima chestie de gen care s-a întâmplat pe la noi. Am dat și un interviu.

Pe 19 am cântat în sfârșit și în Fratelli, locul în care trebuia inițial să fie lansarea, alături de The Amsterdams și Robin & The Backstabbers. Afterparty-ul s-a prelungit până pe la opt dimineața la noi acasă, cu tatăl și frații Proca bucurându-se de vișinata/afinata/pălinca făcută cu dragoste de socră-miu.
 
21-_mg_9220-pan
 
img_3189
 
Pe 25 am mers cu Dicționar explicativ al iubirii române la Constanța, în Doors. Pentru cine nu știe/nu-și amintește despre ce e vorba, ăsta e un spectacol de muzică și poezie cu trei protagoniști – eu, George Constantinescu și Marius Cordoș. Îl jucăm/cântăm de câteva ori pe an, în afara orelor de program. E foarte simpatic.

A doua zi am fost invitații celor de la Grimus la Arenele Romane la aniversarea de 10 ani. Am cântat trei piese, printre care o variantă la a lor superbă Haze. Bineînțeles că eu am urcat pe scenă și cu ei, nu puteau sări peste Time to be good friends.

Martie a început cu teatru și jazz. Pe 1 am fost la Cerere în căsătorie la același TAB (am râs cu lacrimi, nu mi se întâmplă des), iar pe 3, la Clubul Țăranului, Luiza și-a lansat Heritage alături de combo-ul de jazz al lui Peter Sarik. Mi-a plăcut mult concertul, iar despre album am scris aici.
 
20160301_194027
 
Pe 5 am văzut și eu mult-lăudatul film Usturoi, dar oricât de drag mi-ar fi Groparul, n-am înțeles ce e cu tam-tam-ul din jurul lui. Bineînțeles că am râs la niște faze și am apreciat că încearcă să iasă din tiparele apăsătoare ale noului val românesc, să găsească părți haioase în te-miri-ce, dar asta nu-l face să fie un film bun. Sorry, mate!

Pe 6 am plecat la Barcelona să ne vizităm niște prieteni mutați recent. Am ținut un mic jurnal foto aici, aici, aici și aici.

Întors din vacanță, am cântat singur în Cluj, la Urania Palace și în București, din nou la Clubul Țăranului, apoi am fost cu Dicționar-ul la Hof Cafe, în Brașov și cu byron la Pitești în Hush și la Râmnicu Vâlcea, la Aby Bar, ocazie cu care am constatat cu stupoare că dacă vrei să mergi de la Brașov la Pitești cu trenul trebuie să treci mai întâi prin București, iar cu autobuzul faci vreo cinci ore. Drept urmare am folosit pentru prima oară Blabla car. Bună invenție!

Începutul de aprilie a fost ciudat. Pe 7 am fost invitați la UCMR, unde se decernau premiile revistei Actualitatea Muzicală și unde am primit o diplomă pe care scria Proiect Discografic (n-am înțeles dacă ni s-a dat pentru discografie sau pentru Eternal…) și o plasă cu niște cărți. A fost o călătorie în timp, mai ales că în sală erau alde Margareta Pâslaru sau Stela Enache. În aceeași zi, trupa Taxi a lansat un nou clip, Despre smerenie, în care cântam și eu un vers. Incredibil ce val de ură a atras, ce discuții, ce drame! Slavă domnului că BOR nu știe engleză, că până acum m-ar fi linșat.
 

 
Apoi am cântat în București, Iași și Bacău alături de jumătate din trupa Rome din Luxemburg. Dacă nu-i știți, poate ar fi bine să-i căutați, tare bine cântă oamenii ăștia. Underground european de cea mai bună calitate. După care am continuat promovarea Eternal return-ului în Constanța și Galați și am ajuns cu Dicționar-ul la Sibiu, la un festival care se numește 25 de ore de teatru non-stop. Partea bună a fost că am ajuns la timp (veneam de la Galați). Partea proastă că am avut un mic accident pe Valea Oltului. Noroc că n-am pățit mare lucru și am putut să plec pe roțile mele (spre deosebire de colegul din spate care n-a apăsat frâna la timp). Pe 22 am fost iar singur la Brașov, la Bistro Ma Cocotte, iar a doua zi am aterizat la Sfântu Gheorghe, unde i-am văzut pe A/T/O/S la Zilele orașului. Cred că am fost cincizeci de oameni cu totul în public. Ne-am întâlnit și cu tata Proca, venit și el special din Miercurea Ciuc. N-am înțeles cum de au ajuns să cânte acolo, dar nu mai contează, a fost foarte tare.
 
img_6696
 
Pe 25 aprilie, la o zi după ce Costin Oprea ar fi împlinit 38 de ani, ne-am adunat cum mic cu mare la Teatrul Național din București să ne amintim de el prin muzica pe care a scris-o și pe care Dan Georgescu a ordonat-o frumos pe un album care se numește Ups and downs. Cred că n-am fost vreodată atât de nătâng pe vreo scenă. Nimic coerent nu am reușit să spun. Noroc cu cântatul…
 

 
Apoi de Paști, am fost la Sofia să-l văd pe Steven Wilson. Am scris despre asta aici.

La începutul lui mai am plecat cu Chinezu & familia la o plimbare prin zona Hunedoarei. Am postat câteva poze aici și aici.

Pe 15 am cântat unplugged cu byron la Muzeul Enescu, iar pe 16 m-am îmbrăcat la țol festiv și m-am dus la Gala UCIN să prezint premiul pentru cea mai bună muzică de film. M-am bucurat să văd că și scurt-metrajul Dopul scuză mijloacele a luat vreo două premii. Nu de alta, dar o parte din muzică e scrisă de mine. N-a fost nominalizată, dar ar fi fost și culmea să-mi dau singur premiu.

A doua zi am plecat cu Cristian Șuțu și o mică gașcă de bloggeri în Deltă, în TFB12. Cu ocazia asta am condus pentru prima oară un Mercedes-Benz. Boală curată. Despre toată experiența am scris aici, aici și aici.

Apoi am mai alergat un pic prin țară cu byron-ul, cu Luiza, pe la TIFF și apoi în Sicilia. Fucking nomad. Am scris despre asta aici. În Sicilia mi-a plăcut la nebunie, am tot vrut să povestesc în direct despre experiență, dar aș fi pierdut vremea în fața laptopului, ceea ce ar fi fost o greșeală fatală. Vai ce vinuri și ce beri artizanale au băieții! Am fost și la un curs de bucătărie și am făcut paste cu mâna, din făină cu apă… By the way, să întrebi un sicilian despre mafie e la fel cum ai întreba un român despre Dracula. Logic. Printre toate veseliile și chefurile, am accesat și o parte mai bizară din cultura lor. Fotografia de mai jos e făcută în criptele din Palermo. Deci nu, nu doarme.
 
img_0913
 
Proaspăt întors de pe coclauri, am cântat în București la Grădina cu filme, apoi am fost la Queen în Piața Constituției. Am făcut eforturi mari să ignor lipsa lui Fred, dar până la urmă am cedat și am plecat. Sorry Brian, sorry Roger, I still love you. Pe 22 iunie am cântat live la Național FM, mulțumită lui Denis Ciulinaru, iar pe 23 la Iași, în amintirea lui Dan Ioan Niculescu, poreclit Roca, care ar fi împlinit în ziua respectivă 38 de ani. Prietenii lui au vrut să-l amintească organizându-i un mini-festival. Foarte tare. Pe 24 m-am întors în București, mi-am luat chitara și m-am dus în parcul Titan cu Ovidiu Niculescu. Având repertorii total diferite am cântat pe rând, o piesă el, una eu, dându-ne pase cu diverse tematici.

La începutul lui iulie au început festivalurile open-air. Am cântat la Shine-ul de la Arenele Romane și apoi la Airfield-ul de lângă Sibiu. Sergiu își programase vacanța exact atunci, așa că a fost înlocuit pentru două zile de Bobby Stoica. După care am fost la reședința ambasadorului SUA să-l cunosc pe Philip Glass. Am scris despre asta aici.
 
img_2117
 
O săptămână mai târziu am tras o tură prin Vadu, să ne aducem aminte ce înseamnă liniște și să îl sărbătorim pe Șuțu. Dacă vreți să vedeți poze cu oameni veseli căutați pe fb sau instagram #peaj42. Ce e cu peajul? Vă spun eu altă dată.

Tot în iulie m-am apucat să scriu despre muzică românească. M-am poziționat de partea cealaltă a reportofonului și am meșterit un articolaș despre Lazy. Îl puteți (re)citi aici.

Pe 21 iulie am cântat în grădina Casei Universitarilor, în cadrul Backyard Acoustic Season, un eveniment cu mai multe episoade întinse pe toată perioada verii, organizat de ai noștri dragi Overground Music.
 

Apoi la Folk you în Vamă și pe terasa hotelului Vega din Mamaia. Știu că pare ciudată asocierea, dar oamenii vor să aibă și altfel de evenimente în ograda lor, așa că de ce nu? Pe 25 am făcut iar pe ziaristul – m-am întâlnit cu Vicky Red să vorbim despre Otherside. Puteți citi aici. Apoi am cântat la petrecerea Sony, ținută la Balvanyos. La soundcheck am reușit performanța să ardem un laptop, o clapă, jumătate de mixer și o placă de sunet. Ce înseamnă un cablu stricat… Noroc cu Marius Popa, care a venit din Sfântu Gheorghe să ne aducă o clapă funcțională, că altfel le stricam și party-ul. Thanks, mate! A doua zi i-am văzut iarăși pe Muse. Foarte tare concertul, cântat și sunat impecabil. Păcat că show-ul a fost minimal, așa, mai de festival românesc, nu nebunia cu care au colindat planeta. Dar asta e, bine că au venit! Pe 30 am cântat acustic la Unteatru, că tot îmi plac mie independenții. Aveți mai jos concertul integral.
 

De ziua mea am fost la Europa FM Fest, pe plaja dintre Venus și Saturn. M-am bucurat mult că în sfârșit și-au făcut seară de rock. E drept, a fost un experiment, dar dacă s-o repeta și la anul înseamnă că a fost și reușit. Ziceam ceva de concert integral?
 

La începutul lui august am cântat cu Luiza la Brașov, pe terasa Rockstadt și la Râșnov, la Festivalul de film istoric, apoi cu byron la Cluj, la Street food fest-ul din timpul Untold-ului. În plus a început un nou sezon de Starea nației, de data asta la Digi24. Ce legătură are? Oh well, eu i-am scris muzica. Singura emisiune din Ro care începe cu feedback de chitară electrică 🙂

Pe 10 mi-am revăzut o treime din colegii din Lipatti după douăzeci de ani. Am fost surprins să nu-i găsesc foarte schimbați, ba chiar unii dintre ei erau identici, jur! Mi-a părut rău că nu mi-am luat camera, nu mi-am dat seama că o să avem poze atât de proaste…

Apoi, leșinați de căldură, am plecat cu Iulia în Retezat. Am stat cu cortul lângă lacul Bucura și ne-am urcat pe vf.Peleaga și vf.Retezat. Incredibil ce temperaturi au fost noaptea, au ajuns și la -1… N-am răcit, culmea, dar câteva zile mai târziu aveam vocea cu o octavă mai jos. Am tras o piesă așa, v-o arăt la anul. Zici că sunt Robin 🙂
 
img_3379
 
O săptămână mai târziu am tras o tură scurtă și prin zona Moieciu, fără să urcăm de data asta, iar apoi am plecat în Vamă să cânt cu byron-ul la Papa la Sanyi.

La începutul lui septembrie am fost iar la Hard Rock-ul din București, apoi la un festival din Timișoara care avea râul Bega între public și scenă. De acolo am plecat până la Bistrița, și apoi la Gura Humorului, unde avea loc întâlnirea de 20 de ani de la Liceul militar. Unii fac două facultăți, eu am făcut două licee 😀 De data asta am avut și camera cu mine. Ăsta e fostul meu coleg de bancă.
 
img_4494
 
Apoi am fost la o avanpremieră a filmului Câini. Eu îl mai văzusem la TIFF și îmi plăcuse mult la prima vizionare, iar la a doua mi s-a părut încă și mai bun. Aștept cu nerăbdare și sezonul doi de Umbre, probabil cel mai bun serial românesc de până acum, scris tot de Bogdan Mirică.

În septembrie am mai avut un solo la Clubul Țăranului, două Dicționare, unul la Teatrul de artă, celălalt la Hof, în Brașov, și am început repetițiile pentru turneul de 10 ani. Inițial am vrut să-l facem mai simplu, dar nuș’ cum ne-nvârtim, că niciodată nu ne iese. Pe lângă toată tevatura cu Muse Quartet, cu proiecții și lumini, în turneu au fost patru toboșari (ce-i drept nu toți deodată): Marcel Moldovan, Ovidiu Cristian, Alex Mușat și Dan Georgescu.

fotounion-3797
 
În octombrie am mai fost la un Street food festival în Oradea, la o nuntă în Sibiu, apoi am început nebunia. Am tot scris despre asta, așa că n-aveți decât să urmăriți posturile din jurnalul de bord în caz că vreți să vă amintiți. Ce n-am mai apucat să spun este că am fost la Chrysta Bell (musa hipnotică a lui David Lynch) la Control, la piesa Alcool de la Nottara (o dileală inspirată de albumul Adei Milea), că am cântat cu Luiza în deschidere la Hindi Zahra la Arenele Romane, apoi tot cu ea la Jazz Pong și că am filmat un clip nou cu byron (îl lansăm în ianuarie). M-am oprit din scris despre turneu după concertul din Bacău din lipsă de timp, energie și chiar resurse (laptopul meu a fost folosit la un moment dat pentru mixajele făcute pe drum). Prin urmare: la Piatra Neamț a fost genial, Library Bar e un loc foarte fain. În niciun caz nu ne așteptam să fie și plin, mai ales că biletul n-a fost tocmai ieftin. Am cântat unplugged în patru, un exercițiu pe care îl mai făcusem și la începutul turneului, la Sibiu.
 

A doua zi ne-am trezit cu noaptea în cap și am tăiat-o spre București – trebuia să ajungem la Guerrilive-ul lui Bogdan Șerban. A ieșit foarte bine, deși eram toți rupți de oboseală.
 

Două zile mai târziu am fost la Unteatru, la un vernisaj de afișe și design-uri byron din ultimii 9 ani, adică făcute de Sergiu. Au fost prezente și niște originale, printre care mozaicul devenit coperta Eternal return-ului.
 

Pe 18 am cântat în sfârșit în București, la Fratelli. A fost bine? Oh yeaaah! Filmarea va fi în curând difuzată de postul național, așa că va rămâne în anale.
 
fratelli-fb
 
În aceeași perioadă am fost la cinema și am văzut Sieranevada, care ar fi fost mai cinstit să se numească Parastas. E un non-fiction foarte reușit, care prezintă o realitate pe care o știm cu toții și de care eu unul m-am cam săturat. Probabil pentru cineva din altă țară sau din alt timp ar putea fi mai interesant.

Pe 22 noiembrie m-am dus să mă trag în poză la avanpremiera Portret de bărbat, primul eveniment de genul ăsta pentru bărbați, organizat de Foto Union. Am și cântat câteva piese, așa, ca în familie. Apoi am cântat singur la Social media snow camp, o tabără organizată de revista Biz la Pârâul Rece, iar după am fost cu byron la Pitești, în Hush, unde i-am adus din nou un omagiu lui Costin. Concertul a fost deschis de The Boxes, cu Misha Mutulescu venit special din Bristol și Lucia & Teo la backing. Am cântat și eu cele două piese pe care apar și pe album. M-am bucurat să o văd pe maică-sa lui Costin mai senină, mai împăcată cu gândul ca ultima oară (deși mai mult ca sigur împăcată total nu va fi niciodată). A doua zi am cântat la un party de IT-iști ținut în Control și ne-am lins degetele după pizza din Alt Shift de la miezul nopții. Chiar! Control Alt Shift – party IT-iști. Makes sense…

La începutul lui decembrie ne-am dat în stambă la Clubul Țăranului cu un nou Impromptu (singurul de anul ăsta) și am cântat într-un birou, nu vă spui unde (a fost filmat, o să apară cât de curând). Apoi am fugit la Chișinău, invitați de Cuibul, care împlineau 25 de ani. Puteți urmări concertul mai jos. Nu se aude și nu se vede prea bine, dar vă puteți face o idee.
 

E incredibil câte speranțe și-au făcut unii cu alegerile de pe 11 decembrie. Eu m-am dus senin, știind destul de bine ce caracatiță enormă e încă fostul PCR și fiind conștient că fac parte din cei 10% trăitori într-o bulă. Așa că n-am avut motive să mă lamentez pe fb (care oricum a devenit o platformă imposibilă – ați observat că sunt unii care vorbesc cu morții?) și mi-am văzut de ale mele. Pe 15 am avut de întreținut două petreceri – una cu byron, cealaltă cu Luiza, iar pe 16 m-am exprimat din nou singur la Clubul Țăranului. Pe 17 am ajuns iarăși la Cluj la Street food festival, unde am cântat pe -4°C, cu căciulă și geacă incluse (un fel de Moș Crăciun gri și fără barbă – adică Moș Crăciun de Pantelimon??). Apoi am repetat experiența la Alt Crăciunul de la ArCuB, dar am renunțat și la căciulă, și la geacă – în King’s Landing e mai cald și tunurile de aer sunt mai profi. După care am fugit, ca de obicei de sărbători, la Bistrița, unde (culmea!) am prins pe 26 un concert cu Satellites și Grimus.

Iar am avut un an plin… ce chestie… nu m-aș fi gândit…

Ne vedem de Revelion la Clubul Țăranului 😉

Rezumat concerte 2016:

80 de concerte, party-uri, spectacole, colaborări, etc. în 22 de orașe și localități

47 concerte byron

3 concerte byron la radio

7 party-uri byron

2 mini-concerte byron (invitați)

5 concerte solo

2 party-uri solo

2 colaborări

1 lansare de carte

5 concerte cu Luiza Zan

1 party cu Luiza Zan

5 spectacole Dicționar explicativ al iubirii române
 
P.S. Ne-am luat un an de pauză, n-am lansat nimic nou, dar un box set cu toate materialele tot am încropit. În plus, are un CD bonus. Mmmmm… (motanul nu e inclus)
 
box-set
 
Fotografii de Năluca, Cristian Ioniță, Iulia Pop, Cristian Șuțu, Sergiu Mitrofan și subsemnatul
Filmările sunt făcute de prea mulți oameni ca să îmi amintesc toate numele, dar pe Anya Dimitrov și Vladimir Ivanov tot îi pomenesc.

Tags :
Previous post link
Next post link

About Dan Byron

1 Comments

  1. Busy year!
    Sper ca anul viitor sa ajung sa vad un solo live si un live cu Luiza Zan, chiar imi doresc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Scroll To Top